July 17, 2012 Off

Detectivii mai mult sau mai puţin sălbatici

By in america latină, literatură

…Iată vin în cale, se cobor la vale, trei turme de miei cu trei ciobănei. Unu-i chilian, unu-i mexican şi al trelea-i… tot mexican, dar despre el se vorbeşte doar la începutul cărţii după care personajul respectiv, García Maduro îi zice, dispare fără ruşine. Cel care-i chilean e Arturo Belano, următorul fiind Ulises Lima. Nişte poeţi în mişcare pe orbita Mexic-Spania-Franţa-Israel-Mexic-California.

Îl caut pe naşul lui Roberto Bolaño. Sunt la jumătarea romanului întitulat “Detectivii sălbatici” şi, deocamdată, nici urmă de detectivi sălbatici. Că din crime găseşti dacă e cazul, dar care-i buba cu detectivii ăştea? Şi de ce li se zice că-s sălbatici? Şi în general. Tensiunea creşte. Situaţia asta îmi aminteşte cumva de ceea ce ciripea unul pe twitter: să ne imaginăm un detectiv în care din prima pagină e clar cine e făptaşul, care e motivul crimei, etc. şi în care toată lumea îşi frământă creierii cu întrebarea “cine-i şambelanul?”.

Citindu-l pe Bolaño ai impresia că omul fie că e geniu, fie că nu face cât o ceapă degerată. La acest capitol seamănă un pic cu Kafka. Care dacă-l citeşti pe faţă (hai să o admitem) e plicticos al naibii, iar dacă-l citeşti printre rânduri – e un profet. Acum că-l analizăm retrospectiv ştim bine că a fost un profet. A descoperit nişte chestii despre căile desumanizate ale birocraţiei de te apucă fiorii. Un mic, dar relevant disclaimer la atrocităţile pe care urma să le producă războiul mondial nr.2 şi nr.3. Dar să revenim…

Despre Arturo Belano şi Ulises Lima – nimic la persoana întâia, totul din vorbele unor persoane cu care cei doi s-au interesctat cumva la anumite etape ale vieţii. De parcă ai cotrobăi în arhiva memoriei colective încercând să reconstruieşti imaginea lui Celălalt pornind de la nişte puncte de reper. Unindu-le faci conturul, dar oare cât din ceea ce prinzi pe această cale îi reprezintă pe adevăraţii Arturo Belano şi Ulises Lima? E ca şi cum ai privi totul într-o oglindă retrovizoare: reconstitui, reconstitui…

Acelaşi lucru se aplică şi nouă. Cine suntem dacă suntem priviţi din afară? O sumă de status update-uri pe facebook? Un CV? Lăsăm urme, normal că le lăsăm, dar oare cât de repede urmele acestea o să fie şterse de val? Foarte repede.

Şi totuşi… de ce sunt sălbatici detectivii? Şi cine-s ei? Investigaţia mea personală continuă aici .

Tags:

Comments are closed.