October 14, 2009 5

Scriitori şi agende

By in asia
Din toate romanele lui Shusaku Endo, recomand fără strop de ezitare "Samuraiul"

Din toate romanele lui Shusaku Endo, recomand fără strop de ezitare "Samuraiul"

Am terminat de citit “Scandalul” de Shusaku Endo. Am răsuflat uşurat. Nu a fost o lectură tocmai plăcută. Miza romanului a fost să-mi zdruncine temeliile şi aici oricine ar opune rezistenţă. Shusaku Endo e un scriitor cu ambiţii dostoevskiene. Înseamnă asta că nu-mi place Dostoevski? Deloc. Dostoevski e bun la el acasă, în Rusia secolului XIX. Nihilismul, etcaetera. O reeditare a metafizicii dostoevskiene în Japonia secolului XX mi se pare forţată. Nelalocul ei.

În plus, Shusaku Endo este un scriitor cu agendă creştină. În acest sens, este amalgamat cu Greene şi Bernanos. Greene îmi place, de Bernanos nu am lecturat nimic. Nu-mi place ideea unei agende. Miza literaturii este să descopere sensuri noi (etice, filozofice, estetice) dincolo de o viziune rigidă a lumii. Altfel, seamănă cu un joc în care din start se cunoaşte cine e câştigătorul.

Şi Paulo Coelho este un scriitor cu agendă. Îl menţionez ca să-mi fac clară metafora. Are o agendă mai liberală, dar, oricum, ceea ce face nu este tocmai literatură. Dacă doreşti un lucru, întreg universul îţi vine în ajutorul tău (“Alchimistul“); nu poţi să-ţi trădezi vocaţia (“Al cincilea munte“); în viaţă faci ce pofteşti, nu te “înhami” în proiectul altuia (“Veronika se hotărăşte să moară“). Toate bune, însă seamănă prea mult a predică. Lucruri care se vor auzite când eşti îndrăgostit sau când te relaxezi pe plajă, însă care, fiind puse pe cântarul raţiunii par destul de dubioase. Întreg universul mă ajută. Adică cum? Şansa mea a fost să-l citesc pe Coelho în cele mai neaşteptate locuri: “Veronica se decide să moară” în Elveţia; “Al cincilea munte” la Moscova; “La râul Piedra am stat şi am plâns” în Austria. O cărţulie de Paulo Coelho este indispensabilă într-o călătorie (la fel ca periuţa de dinţi, cardul bancar şi paşaportul), dar prea încearcă dânsul să mă convertească. Asta numesc eu agendă. Şi nu mă las convertit.

Am vrut să scriu despre Shusaku Endo, dar am scris despre Paulo Coelho. Închid paranteza. Deci: agenda.

Agenda lui Shusaku Endo este cea de scriitor creştin. Are un fix asupra păcatului. Are conştiinţa faptului că oamenii sunt slabi şi că, dacă ar fi avut un pic mai multă tărie de caracter oamenii, lucrurile ar fi mers într-o veselie. Păcatul e uman; păcatul este speranţa renaşterii spirituale. În “Scandalul” Endo realizează că păcatul este doar partea introductivă a poveştii. În afara lui, există Răul. Un rău demoniac care ne stă în fire şi erupe în clipele de furie. Este vorba de tanathos dacă să ne luăm după Sigmund Freud. Este vorba de afterdark-ul lui Haruki Murakami.

Şi totuşi, în pofida intenţiei oneste de a pune punct agendei şi de a îmbrăţişa un proiect mai ambiţios, impresia mea a fost asta: Shusaku Endo nu ştie despre ce vorbeşte. La fel ca şi Coelho în “Unsprezece minute“. Deraiază. I se pare că a nimerit ceva, dar e fals.

Sfatul meu e să rămâi la “Samuraiul“. Acolo Endo ştie ce spune. În pofida agendei.

Tags: , , ,

5 Responses to “Scriitori şi agende”

  1. vitalie says:

    tot nu am priceput cum Dostoievski are agenda nihilista…din Jurnalul Scriitorului reiese un crestin pasionat, si din Fratii Karamazov…

    • Zenu says:

      Dostoevski nu e un scriitor cu agendă (dacă-mi accepţi metafora). Nu am afirmat acest lucru. Am zis că Endo încearcă să fie pentru Japonia un fel de Dostoevski autohton, lucru care aduce a anacronism.

      Deci, nu e un scriitor cu agendă. Tematica nihilistă este chintesenţa lui. Însuşi, Dostoevski nu este nihilist, nihilişti sunt personajele sale, cum ar fi eroii din “Demonii”. Este, dacă-mi permiţi, un creştin ad contrario, unul care clădeşte pe falimentul moral al nihilismului.

  2. vitalie says:

    apoi, nu fi atat de categoric in privinta mizelor literaturii…literatura e o tehnica, un stil si ca atare poate avea orice mize: exista capodopere ale satirei politice, fara indoiala angajate, gen 1984 a lui Orwell, exista si experimente estetice gen Joyce (desi in spatele lor tot poate fi vazuta o agenda “irlandeza”) sau filosofice…in fine, a-i circumscrie literaturii o miza, inseamna s-o incercuiesti in cadrul unui perimetru restrans..si s-o ucizi cumva…

    • Zenu says:

      …satira politică şi experienţele estetice sunt forme pe care le îmbracă. Când vorbesc de miza literaturii mă gândesc la conţinutul ei (mă rog, cu menţiunea că la Joyce forma poate fi exact conţinutul – stream of consciousness), care trebuie (zic yo) să fie liber de orice constrângeri exterioare.

      Constrângerile produc falsuri, aşa cred (categoric!). Dacă scopul unui roman este să ilustreze o teorie, prefer să mi se comunice teoria respectivă. La ce bun toată înşiruirea de personaje, dacă este clar încotro se bate?

      s-o ucizi cumva…

      De mine vorbeşti? Sunt un cititor disciplinat care a început să citeasca a 740-a 751-a carte 🙂

    • Zenu says:

      …E “Seducătoarea din Florenţa” (Rushdie)