February 28, 2009 2

Roberto Bolaño, scriitorul absent

By in america latină
Roberto Bolaño

Roberto Bolaño

În familia unui șofer de cursă lungă, care se mai întâmpla să fie și pugilist de ocazie, și o învățătoare de clase primare se naște un băiat. Nu e cine știe ce mare erou – firav și cu nasul în cărți – adesea este ținta vlăjganilor din cartier. La 13 ani familia sa emigrează în Mexic, unde băiatul nostru are ocazia să învețe ce înseamnă să fii emigrant. Lecția pare să fie bine însușită, deoarece în cea mai mare parte a tinereței sale îl vom găsi practicând vagabondajul în Mexic, Chile, El Salvador, Franța și Spania.

Se crede că în 1973, personajul nostru, care se cheamă Roberto Bolaño, face autostopul, călătorește cu vaporul și cu autobusul, în fine… parcurge toată America Latină ca să revină în Chile cu scopul de a apăra revoluția socialistă a lui Salvador Allende. În acea perioadă scria versuri și se considera troțkist. Se spune că a fost arestat de forțele lui Pinochet, pus în temniță, unde i-a fost dat să audă gemetele unui camarad torturat, a fost eliberat în 8 zile și lăsat să plece din țară. Câte din cele spuse este adevărat nu se știe – unii amici afirmă că nu a părăsit în acea vreme Mexicul unde frecventa cafeneaua literară La Havana din strada Bucarelii. Cert este că un poet poate auzi gemetele unui camarad întemnițat și fără să se afle în camera vecină.

În cele din urmă se stabilește la Barcelona. Ziua lucrează în caltate de gunoier sau spală tacâmuri într-un restaurant de pe malul Mediteranei, noaptea scrie versuri; noapte este pazinic la un depozit – ziua scrie nuvele. Este curios că a trecut de la poezie la proză din necesitatea de a-și menține familia – soția și cei doi copii: fiul Lautaro și fiica Alexandra, pe care-i considera unica și adevărata sa patrie. Proza nu-i aduce un succes comercial, deși autorul este, în cele din urmă, distins cu două premii: Premiul Herralde (1998) și Premiul Rómulo Gallegos (1999) – ambele pentru romanul „Detectivii sălbatici”.

Zic „în cele din urmă” fiindcă sfârșitul era deja aproape. În 2003 moare de hepatita C în spitalul Valle de Hebrón din Barcelona după zece zile petrecute în comă.

În 2005 opera sa începe să fie tradusă în engleză și… mare minune! romanele sale „Detectivii sălbatici” și „2666” devin bestselleruri internaționale, autorul este aclamat atât de critici cât și de numeroșii fani. Bolaño este declarat stegarul celei de-a doua generații de prozatori latino-americani însă… autorul deja de câțiva ani nu mai e.

Este o ironie a soartei să trăieși viața în semi-anonimat și să devii un star post-mortem. Din când în când, manuscrise postume ale lui Bolaño sunt descoperite din obscuritate și devin imediat revelații ale târgurilor internaționale de carte.

În schimb datorită faimei întârziate avem în sfârșit posibilitatea să-l citim pe Roberto Bolaño în română – la editura Curtea Veche apar „Steaua îndepărtată” și „Nocturnă în Chile”.

Steaua îndepărtată

O stea îndepărtată

O stea îndepărtată

La prima întâlnire cu un roman de Bolaño remarc tonul dezatașat și totodată savuros pe îl adoptă autorul. Un ton care la fel de bine ar fi putut aparține unui Borges, unui Casares sau unui Cortazar din povestirile sale fantastice. Un autor care, desigur, mă va însoți o bună bucată de timp până ce nu voi termina să-i citesc întreaga operă. Ce păcat că nu mai e printre noi…

O stea îndepărtată” este, zic eu, povestea unor regrete. O tornadă s-a iscat în Chile mobilizând sute, mii de destine. Fascismul întâmpinat pasiv de mediul intelectualizant, inspirând teamă sau fascinație. Într-o lume a poeților orice idee are dreptul să existe (și ei, care sunt barzii adevărului, în realitate, se lansează în polemică în loc să riposteze cu un pumn în nas!). Călcâiul lui Ahile al democrației: riscul ca prin alegeri să aduci pe tron un dictator.

Ce trist e că pedeapsa întârziată nu aduce izbăvire. Nu suntem ca ei, iar bătrânețea e sentința care-i răpune în egală măsură pe torționarii și pe victimele rămase în viață (pentru că au rămas în viață în timp ce ceilalți au fost jertfiți?)

Realizăm că o stea stinsă e cea care cade fără ca nimeni să o privească, iar acest adevăr aduce în egală măsură liniște și izbăvire.

Nocturnă în Chile

Nocturnă în Chile

Nocturnă în Chile

Nocturnă în Chile” – un paragraf lung de 137 de file – un tete-a-tete cu fascismul, o confesiune și o schimbare la față.

Fascismul: să știi că în casa vecină se află o cameră de tortură și să te îngropi într-o carte de poezie…

Înțeleg cât de paradoxal sună această afirmație, dacă să ținem cont de confesiunea scriitorului Bolaño, cum că mărturisește că fusese închis într-o cameră alăturată camerei de tortură și totuși părăsește țara preferând să se scufunde în poezie. Însă ceea ce pare a fi o autocondamnare nu este decât un subterfugiu literar – autocondamnarea este nota de plată pe care scriitorul o înaintează celor care au fost la putere și au tăcut, celor care s-au conformat iar acum fac re-branding în calitate victime a regimului Pinochet.

În cele din urmă, o confesiune este mai bună decât o acuzație. Una e să auzi țipetele și să taci, alta e să vorbești despre propria tăcere nesuferită…

Astfel, prin cele două romane apărute la editura Curtea Veche, Roberto Bolaño, actual și lucid fără echivocuri, m-a determinat să mă întorc din nou cu fața la literatura sud-americană ca și cum m-aș întoarce acasă odată în plus.

Aștept cu nerăbdare traducerea celorlalte opere ale autorului chilean. Iată o bibliografie a lui care devine din ce în ce mai cuprinzătoare necătând la încetarea din viață a autorului:

  • Sfaturi de la un discipol al lui Morrison către un fanatic al lui Joyce (1984), roman scris în colaborare cu Antoni García Porta
  • Drumul de ghiață (1993), roman
  • Literatura nazistă în America (1996), roman
  • O stea îndepărtată (1996), nuvelă (în traducere în limba română de Alina Cantacuzino)
  • Apeluri telefonice (1997), povestiri
  • Detectivii sălbatici  (1998), roman
  • Amuletul (1999), nuvelă
  • Domnul Pain (1999), roman
  • Nocturnă în Chile (2000), nuvelă (în traducere în limba română de Alina Cantacuzino)
  • Trei (2000), versuri
  • Câinii romantici (2000), versuri
  • Târfele asesine (2001), povestiri
  • Anvers (2002), roman
  • O povestioară mișelească (2002), nuvelă
  • Un gaucho nesuferit (2003), povestiri
  • Între paranteze (2004), eseuri, articole, interviuri (ediție postumă)
  • 2666 (2004), roman (ediție postumă)
  • Universitatea necunoscută (2007), versuri (ediție postumă)
  • Secretul răului (2007), povestiri (ediție postumă)

Alina Cantacuzino și editura Cartea Veche Publishing au mult de lucru. Pentru moment – mulțumiri pentru că l-au făcut Roberto Bolaño o stea apropiată!

Tags: , , , , , ,

2 Responses to “Roberto Bolaño, scriitorul absent”

  1. […] Roberto Bolaño – O stea îndepărtată […]

  2. […] O stea îndepărtată și Nocturnă în Chile Share/Bookmark […]