June 17, 2009 3

Povestea unei crime atroce

By in america latină
Această poveste va fi despre frică. Va fi o povestire poliţistă, una de serie neagră şi de temut. Dar nu va părea aşa. Nu va părea aşa fiindcă sunt eu cea care o va povesti. Eu sunt cea care vorbeşte şi din astă cauză nu va părea. Dar în esenţă este povestea unei crime atroce.

Vă imaginaţi că după aceste cuvinte magice, cu care începe romanul lui Roberto Bolaño, Amuleto (1999) nu m-am putut dezlipi de carte.

Povestea se leagă de protestele studenţeşti care au avut loc în Ciudad de Mexico în toamna lui 1968 şi care au culminat cu masacrul din Tlatelolco. Crima atroce a fost comisă de autorităţi care cu 5 mii de soldaţi şi 200 de tancuri au curmat demonstraţia paşnică a 10 mii de studenţi provocând în jurul la 300 de victime. Acum, că avem al nostru 7 aprilie, ne dăm mult mai bine seama ce înseamnă acest lucru.

Dar, în fine, curiozitatea mea rămânea nesatisfăcută pe măsură ce înaintam în miezul poveştii. Bolaño promite dezlegarea unui mister, dar nu se ţine de cuvânt” aşa credeam eu pe la mijlocul cărţii. Şi încercam să o descâlcesc.

Remedios Varo, Ruptura

În planul picturii Remedios Varo este influenţată (vizibil) de Ieronimus Bosch și de icoana bizantină (via El Greco). În planul ideilor - de legendele arturiene, Gurgieff, Yung şi de Madame Blavatsky

„Descâlcitul” este ca şi cazna lui Sisif, căci limbajul lui Roberto Bolaño, mai ales în acea epocă, era limbajul poeziei. Totul nu era ceea ce părea să fie, totul era un joc de umbre, reflecţii în oglindă. Inclusiv şi crima atroce – era şi nu era… Dar existau anumite indicii. Faptul că pe durata masacrului, eroina naraţiunii, Auxilio Lacouture, uruguayană emigrantă în Mexic şi „mamă a tuturor poeţilor mexicani” a fost prizoniera closetului universitar, vreme de două săptămâni, citind poezie şi încercând să reziste, era un indiciu. La fel cum era un indiciu întoarcerea în patrie a lui Arturo Belano, poet chilian și alter-ego al lui Bolaño, întru apărarea revoluţiei lui Allende. Se insistă mult asupra faptului că „a fost violată autonomia universitară” şi, într-adevăr, se pare că era vorba de un viol. Un viol dat uitării, desimulat şi nedeclarat. 

Aşadar, o crimă care nu e ceea ce pare să fie, ci umbra altei crime… Dar care?

Între timp pe paginilie romanului îşi fac apariţia tot felul de personaje fantasmatice, care nu sunt în mod neapărat ficţionale. Eroii inventaţi se amestecă cu personaje reale din peisajul Mexicului anilor ’70. Aflu despre Remedios Varo, pictoriţă catalană emigrată în Mexic, googluiesc – este! Tablourile îmi sunt cunoscute – copertele celor 4 volume de Goran Petrovic din biblioteca personală sunt decorate cu picturi ale surealistei catalane! Citesc: prietenă cu Frida Kahlo şi Diego Rivera. Înţeleg că aici povestea poliţienească se bifurcă şi începe proprie mea investigaţie. Să vedem: Carlos Coffeen Serpas. Cu un astfel de nume, nu poate fi vorba decât despre un personaj inventat? Greşit. Pictor mexican, fiu al poetesei salvadoriene Lilian Serpas, şi ea protagonistă a romanului… 

Intuiesc că amestecul de personaje reale şi ficţionale vine în confirmarea faptului că America Latină îţi trăieşte intens propria utopie. Spre deosebire de utopia liber-egalitaristă franceză şi progenitura ei bolşevică, revoluţionarul latino-american visează să se facă dreptate aici şi acum! Victimele masacrelor, precum cel din Tlatelolco cer să se facă dreptate! Aici ne apropiem de dezlegarea misterului, inclusiv, ne dăm seama ce l-a transformat pe poetul Bolaño în scriitorul Bolaño.

Şi crima?.. Cred că am să mă opresc aici (totuşi este o istorie poliţienească!), dar nu înainte de a recunoaşte că îmi este simpatică această utopie personificată în figura revoluţionarului cu ghitară şi trabuc, însă imaginea nu ar fi completă dacă nu aş menţiona că este vorba, totuşi, de un revoluţionar care a gustat amarul. Rănit şi golit de iluzii acesta este osândit să vagabondeze pe meridianele planetei hispanofone în căutarea unui pământ al făgăduinţei unde să-şi împlinească visul.

Aşadar, graţie unora ca Roberto Bolaño, Paco Ignacio Taibo II (co-autorul Morţilor incomozi despre care am vorbit aici) şi Junot Díaz, (despre al cărui Oscar Wao am scris aici şi pe care îl consider dominican chiar dacă s-a strămutat în Nueva York) asistăm la al II-a Boom al literaturii latino-americane, lucru care pe mine personal mă încântă.

Tags: , , , , ,

3 Responses to “Povestea unei crime atroce”

  1. Zenu says:

    The Quarterly Conversation are o recenzie bunicică despre „Amuletul” lui Roberto Bolaño: http://quarterlyconversation.com/amulet-by-roberto-bolao-review

  2. Irina says:

    Tablourile lui Remedios Varo sint superbe. Cred ca daca ar fi pictat niste carti Tarot, ar fi fost foarte elocvente. Multumesc.