February 12, 2010 4

Nocturnă

By in america latină, digresiuni

Din cauza lui Julio Cortázar vorbesc spaniola. În pofida trivialității abjecte a afirmației „rusa aș învăța-o măcar și pentru faptul că rusește a vorbit Vladimir Ilici” eu am luat-o în serios. Mi s-a părut un motiv suficient de bun. Ei, bine dacă sincer nu era doar el. Mai era și Borges și Reverte și Márquez și Vargas Llosa. Suficiente motive…

L-am citit de parcă mi-aș fi citit propriile gânduri. În trenuri, în pat, în fața calculatorului, în parcuri. Mi-a plăcut proza scurtă. Mi-au plăcut romanele. Mi-a plăcut eseistica. Mi-a plăcut faptul că motanul lui Julio Cortázar se numea Theodore W. Adorno.

Odată la Iași, într-o cameră de hotel care se cutremura la trecerea tramvaiului, am lăsat cartea la o parte (era „Cartea lui Manuel”) și am început să scriu.

Altădată, la Viena am parcurs centrul orașului cu „62. Model de asamblat” pe post de ghid. Blütgasse. Sângele templierilor colora caldarâmul în purpuriu. Hotelul König von Ungarn. Contesa sângeroasă Báthory Erzsébet și papricaș într-un restaurant unguresc.

Ce bine că scriitorii nu mor pe-adevăratelea. Cu 25 de ani în urmă, corpul lui Julio Cortázar s-a risipit. Dar îngerul său e încă tânăr.

Nocturnă (trad. Zenului)

Astă noapte mâinile mi-s negre, iar inima mi-e asudată

ca după o luptă aprigă cu miriapodele fumului

Totul a rămas acolo, sticlele goale, barca,

habar n-am dacă mă iubeau sau dacă vroiau să mă vadă.

Agenda aruncată pe canapea zicea întrevederi diplomatice,

dar carafă de vin nomadă o cnocaută lejer în patru seturi.

Un codru nalt cuprinde-această casă din centrul orașului,

eu știu, simt cum un orb își dă duhul prin apropiere.

Nevastă-mea urcă și coboară pe o mică scăriță

ca un căpitan de corabie ce nu se încrede în aștri.

Iată o cană cu lapte, hârtii și ora unșpe noaptea.

Din afară se simte-o herghelie de cai apropiindu-se

de fereastra pe care-o am în spate.

(asta cu fereastra-mi aduce aminte de-o anume povestire)

Dormi în pace, prietene.

Tags: , , , , , ,

4 Responses to “Nocturnă”

  1. Vladimir B. says:

    Subtilă evocarea ta, recunosc că încă pe mine Julio Cortázar nu m-a ”prins”, nici n-aș face din asta un titlu de mîndrie, mai ales că în afară de Șotron nu am cetit! Dar chiar așa, voiam să te întreb, traducerea apărută la Litera, pe care unii spanioliști din RO o beșteleau, cum ți se pare?
    Mi-a picat bine la inimă poemul tradus de tine, și îți scriu acum, cînd dincolo de geam nici nu mai înțelegi, că e iarnă sau toamnă tărzie, că e ploaie, sau lapoviță cruntă. Șotron al naturii…

    • Zenu says:

      Mersi. Nu sunt prea atent la calitatea traducerii, dar, într-adevăr, lecturile în rusă mi s-au dat mai ușor. Cortázar arborează un stil foarte intim, gânduri… aproape nerostite, care fiind traduse mecanic încep să semene cu un discurs. Se „depersonalizează”. Acum citesc „Cât de mult am iubit-o pe Glenda” (recitesc, mai bine zis) în română și mi se întâmplă același lucru – nu găsesc savoarea traducerii rusești.

      Unde mai pui că cele mai excelente colecții de proză scrută – Poveşti cu cronopi si glorii (1962), Cineva in trecere pe aici (1977), Un oarecare Lucas (1979), Ceasuri nepotrivite (1982) – nici nu se prea găsesc în română. Nici nu știu dacă au fost traduse… Am impresia că există o ediție veche a „cronopilor”, restul – se pare că nu.

  2. Zenu says:

    „Un oarecare Lucas” e pe cale de apariție la Polirom. Îl voi reciti cu plăcere.
    Un oarecare Lucas

  3. […] Posted by Viorica in O carte pe săptămână. Lasă un comentariu Nocturnă. […]