August 2, 2009 1

Inelul regelui Solomon

By in africa, eseuri

Vrei să ştii ce s-a întâmplat după ce Şeherezada şi-a terminat de rostit poveştile? Tocmai am aflat. Am închis romanul lui Naghib MahfuzO mie şi una de nopţi şi zile” (1982) şi am hotărât să stărui în atmosfera încărcată cu arabescuri, audiind un disc de Anouar Brahem, lăutarul tunisian.

Din nou morţi incomozi. De astă dată nu doar în baza unui certificat de deces, ci morţi de-adevăratelea. Decapitaţi. Un fost agă corupt îşi pierde capul ad literam, dar, printr-o minune, nu moare, ci se întrupează în alt corp, trăieşte o vreme alături de fosta sa familie, se căieşte, devine un montecristo musulman pedepsindu-i pe adevăraţii păcătoşi, moare din nou, se întrupează din nou, devine din nou agă. Ne aflăm încă în lumea Şeherezadei, prin urmare, are sens să fie aşa.

Însă, chiar şi când spune poveşti, Naghib Mahfuz vorbeşte despre politică. Despre politica săracului şi a bogatului, precum şi despre faptul că urzind răul, ursitorul se izbeşte de un perete de virtuţi pe care nu e chiar aşa de simplu să-l dărâme. (Poate binele să se cheme bine fără a fi pus la încercare?) Analogic, urzind binele, acesta se face de râsul lumii şi termină prin a crea o harababură din care te miri cine se poate salva…

– În regatul nostru de sub ape, şopti Abdullah, ruşinea a devenit una din cele zece însuşiri pe care trebuie să le aibă conducătorii noştri.

– Vai de oamenii care au un conducător ce nu ştie ce e ruşinea, suspină nebunul.

Fireşte, este vorba de o lume închipuită, chiar şi pentru Şeherezada. Şi un proiect politic utopic, chiar şi pentru Mahfuz. Între timp, Răul şi Răii sunt de o realitate sfidătoarea în lumea scriitorului egiptean, nu mai puţin reală decât pentru Subcomandante Marcos. Diferenţa semnificativă este că Naghib Mahfuz a fost martorul decepţionat al revoluţiei egiptene din 1952 care, propunându-şi să înlăture regimul corupt al regelui Faruk I, a sfârşit prin a instaura nomenclatura şi mai coruptă a lui Nasser.

Chiar și când spune povești, Naghib Mahfuz vorbește despre politică

Chiar și când spune povești, Naghib Mahfuz vorbește despre politică

Trivial dar, pare-se, adevărat: dacă vrei să schimbi lumea din jurul tău, ce-ar fi să începi de la tine? În orice caz, Mahfuz se arată conştient de existenţa celor două căi – calea iubirii şi cea a jihad-ului. Conştient? Puţin spus. Scriitorul, care, apropo, avu-se propriile „probleme interne” cu fundamentaliştii egipteni, îi ia apărarea lui Salman Rushdie, condamnând cu vehemenţă fatwa-ua enunţată de Ayatollah Khomeini. Nu din cauza că i-ar fi plăcut „Versetele satanice” (mie mi-au plăcut), ci pe motivul că era un convins înveterat al libertăţii de expresie. Incidentul respectiv atrage ura „şeicului orb”, Omar Abdul-Rahman, care conduce la tentativa de asasinare (aproape reuşită) a scriitorului la vârsta onorabilă de 82 de ani. Şeicul orb este un porc, care actualmente îşi serveşte pedeapsa într-o închisoare americană, iar Naghib Mahfuz a supravieţuit atacului şi a mai trăit încă 11 ani. Deşi a scris puţin în această perioadă, fiindu-i afectat nervul de la mâna dreaptă. 

„Puţin” este un termen relativ, utilizat în contrast cu faptul că laureatul egiptean al Premiului Nobil a fost un scriitor prolific: 34 de romane și 350 de povestiri! Se pare că scopul lui a fost să compenseze câteva secole de tăcere în literatura arabă, devenind pentru ea propriul Walter Scott, Balzac, Tolstoi, Dostoevski, Proust, Kafka și Joyce. Şi rămănând în acelaşi timp un realist „tocit” de atmosfera din cafenele din Cairo.

P.S. Şi inelul? Inelul este sursa de putere (politică) a celui care îl deţine. Aproximativ ca şi în „Stăpânul inelelor”, posesorul lui poate face ce-i pofteşte inima şi singur pentru el îşi face legi. Ceea ce, invariabil, îl duce la pierzanie. Prin urmare, conducerea dreaptă trebuie să reprezinte un sacrificu de sine şi nu un instrument de împlinire a poftelor, avertizează solomonic Mahfuz.

Tags: , , , , , , ,

One Response to “Inelul regelui Solomon”

  1. […] puse pe „i” punctele de rigoare în privința la O mie și una de nopți și zile de Naghib Mahfuz, TV People de Haruki Murakami și Oameni și mecanisme de Ernesto Sábato, […]