January 17, 2012 Off

Adevăr & judecată

By in europa de vest, literatură

 Datele problemei. Un avocat din Birmingham, de origine hindusă, pardon, parsă, fecior de vicar, educat într-un spirit de supuşenie, devine ţinta unei campanii de denigrare. Se numeşte George Edalji  (Ay-dl-gi) şi este personajul (real) din romanul “Arthur & George ” de Julian Barnes . Celălalt personaj este Arthur Conan Doyle , tatăl lui Sherlock Holmes. Ce are Arthur cu George vă las să descoperiţi şi singuri, faptul este că beneficiarul campaniei de denigrare o încurcă rău de tot. Este învinuit de săvărşirea unei serii de crime abominabile, cum ar fi spintecarea burţilor de cai. Probele acuzaţiei sunt puţin probabile, dar opinia publică despre vinovăţia lui George nu are nevoie de prea multe chiţibuşuri. E suficient ca juraţii să-şi formeze o opinie. Ceea ce ne apropie corp la corp de…

…Formularea problemeiPedeapsa unui om nevinovat.

Ruşii au o vorbă: встречают по одежде, провожают по уму. În realitate, провожают по одежде, este într-o măsură mult mai mare un modus operandi al societăţii, decât despicatul firului în patru по уму. Din păcate, faptul că aparenţele înşală, ţine de discernământul individual al fiecăruia, însă atunci când este vorba de judecata colectivă, aparenţele sunt suficiente. Bârfa – motoraşul societăţii – este cleiul relaţiilor sociale; aparenţele – bază suficientă a luării de atitudine. În această instanţă superioară adevărul este irelevant, relevantă este poziţionarea faţă de “adevărul convenţional”. Poziţionarea faţă de un imigrant de culoare e floare la ureche. Un intrus, domnilor, ce să facem vorba lungă?

Numai că lui George acest status quo nu-i ţine de cald. Miza lui este justiţia. Se ştie nevinovat, este bine potcovit într-ale jurisprudenţei şi aşteaptă răbdător ca fructul acesteia – dreptatea – să dea rod. Însă, vrei nu vrei, bea George agheazmă…

În sala de judecată se produce o luptă de gladiatori. Detalii, cum ar fi deprinderea juraţilor cu vocea lui George, sunt mai importante pentru pleadoria sa decât stabilirea veridicităţii evenimentelor. Avocatul apărării, de potrivă cu avocatul acuzaţiei, se joacă iscusit cu perecepţia juraţilor, cea a judelui şi cea a presei libere despre vinovăţia sau nevinovăţia lui George. Bătălia creierelor nu se câştigă de cel care deţine adevărul, ci de cel căruia îi reuşeşte mai bine să manipuleze opinia publică. În cele din urmă sentinţa pronunţată e în funcţie de cum îţi pică norocul.

Numărul lui George e D462-7. Al 462 deţinut din puşcăriile Angliei din 1901 încoace. Cratimă “7″ fiidcă a “câştigat” şapte ani de puşcărie. Un loc unde vinovăţia sau inocenţa sa este un fapt lipsit de relevanţă. La prima încarcerare, deţinutul e cu stea. La cea de-a doua primeşte încă o stea şi devine “intermediar”. Trei steluţe sunt pentru “obişnuiţii” casei, altminteri zişi “profesioniştii”. La închisoare nu există legi. Există doar reguli.

Rezolvarea problemei? Discernământul. O facultate pe care fiecare trebuie să şi-o cultive individual. Nu e uşor. (De ce stă olteanul cu capul pe brazdă?..) Dar altă soluţie nu văd. Poate o vede Arthur. Conan Doyle, carevasăzică. În fond, nu-s decât la mijlocul cărţii. Cu atât mai bine.

•••

Revenim la oile noastre. După mine, un sistem judiciar unde se produce lupta intelectuală pentru percepţia despre vinovăţie este un rău mic în comparaţie cu licitaţia bănească pentru cumpărarea dreptăţii. Strategia de reformă a sistemului judiciar , cu referinţă la declaraţia Parlamentului, zice aşa:

…”o asemenea involuţie a justiţiei moldoveneşti” a fost posibilă, inclusiv, din cauza: “neglijării sau aplicării selective de către Consiliul Superior al Magistraturii a legislaţiei care reglementează răspunderea judecătorilor, indulgenţei acestuia; lipsei de reacţie din partea Consiliului Superior al Magistraturii şi a organelor procuraturii la acţiunile, pe alocuri criminale, ale judecătorilor; lipsei de reacţie şi de rezistenţă din partea corpului judecătoresc la acţiunile de intimidare şi de presiune politică din partea exponenţilor guvernării; lipsei de transparenţă în actul de justiţie şi în activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, în special în ceea ce priveşte selectarea, numirea, promovarea, sancţionarea judecătorilor;…

Neglijarea şi aplicarea selectivă a legislaţiei? Acţiuni criminale? Oho! Cu aşa o caracteristică, valoarea sistemului judiciar nici măcar nu tinde spre zero, ci e mult sub zero. O scuturătură zdravănă a sistemului judiciar este sine qua non, însă, în opinia mea Strategia vizată nu presupune o asemenea scuturătură. Poate din cauza că e scrisă de oamenii legii? Aşa sau altfel, am fost captivat de sistemul juraţilor care nu se practică în Republica Moldova. Chiar dacă capacitatea juraţilor de a adopta o decizie calificată asupra unui caz este chestionabilă, această practică s-a dovedit a fi eficientă întru reducerea factorilor de corupţie din sistemul judiciar. Or, dacă la noi problema care se pune nu este atât profesionalismul, cât corupţia, poate că este exact acea scuturătură de care avem nevoie? Stimaţi jurişti, voi ce credeţi?

P.S. Arthur Conan Doyle e sămânţă irlandezo-scoţiană. Julian Barnes este englez get-beget. Unul cu Booker. Iar Elefant.ro a organizat un concurs de recenzii la cărţi de literatură engleză . Elementar, m-am înscris. Eu.

Tags: , , ,

Comments are closed.