March 25, 2011 2

Acum e vorba de Švejk

By in europa de est, literatură

Citesc și mă minunez. Nu e așa de haios cum mi-au prorocit unii. Adică, sigur, e amuzant, dar râzi cu poftă după care te pui pe gânduri. Ciudat tip, Švejk al nostru… Te gândești, oare o să-l scoată ceva din pepeni pe tipul care le spune bancuri și-i îmbărbătează pe doi care-l duc la spânzurătoare? Nimic nu-l deprimă. Fantastic. Nu pare să fie stăpân pe destinul propriu. Îl plimbă soarta de la un stăpân la altul. Unul îl „pierde” în cărți. Dar lui nici să-i pese. Zâmbește blând și-și vede de viață mai departe.

Eu nu-mi dau seama ce cap tre să ai pentru ca să-l născocești pe Švejk. Aici Hašek a întrecut orice măsură. Švejk e ca și Don Quixote – un personaj mitologic. Un benchmark. Un standard al optimismului, la fel cum Ingeniosul Hidalgo e un romantic fără pereche. (Doar știi că Don Quixote după ce s-a tratat de patima romanelor cavalereși a murit de plictiseală?) În fine, Švejk e genial.

Ca să-ți dai seama ce fel de pasăre e, vezi anecdota de mai jos. Contextul e următorul. Švejk a hotărât să împrietenească motanul cu canarul întru evitarea conflictelor ulterioare. Numai că spre stupefacția stăpânului, canarul a fost păpat pe loc. Švejk i-a sugerat stăpânului să-și ia câine:

— După părerea mea, domnule oberlaitnant, grifonul e un căţel foarte drăguţ. E drept că nu oricui îi place, fiindcă are părul ţepos şi barbă aspră pe bot, ca un puşcăriaş pus în libertate. Mie îmi pare frumos tocmai pentru că-i urît, ş-apoi e şi deştept. Nici nu se compară cu un tîmpit de St. Bernard. E mai deştept chiar decît foxterierul. Am cu­noscut eu unul…

Locotenentul-major Lukáš se uită la ceas şi întrerupse expunerea lui Švejk:

— E tîrziu, trebuie să mă culc. Mîine sînt iar de ser­viciu, aşa că ai toată ziua la dispoziţie să găseşti un grifon.

Se duse la culcare, iar Švejk se întinse pe canapea în bucătărie şi începu să citească gazetele pe care le adusese locotenentul-major de la cazarmă.

„Ia te uită făcu Švejk pentru el, urmărind cu interes ultimele informaţii, sultanul l-a decorat pe împăratul Wilhelm cu medalia de război şi eu nici măcar cu cea mică, de argint, nu m-am pricopsit încă.”

Căzu pe gînduri, apoi deodată sări în sus, exclamînd : „Era cît pe ce să uit…”

Se duse în odaia locotenentului-major care dormea buş­tean şi-l trezi:

— Cu respect vă raportez, domnule oberlaitnant, că n-am primit nici un ordin în ce priveşte pisica.

Locotenentul-major, buimăcit de somn, se întoarse pe partea cealaltă şi mormăi: „Trei zile de carceră” şi adormi din nou.

Švejk ieşi tiptil din odaie, scoase nenorocita de pisică de sub canapea şi-i spuse:

— Ai trei zile de carceră! Abtreten! Marş!

Şi pisica de Angora se furişă iar sub canapea.

Grifonul ăsta-i un fel de pinșăr. Da Švejk e bun de legat.

Gata partea întâi. Trec la a doua. Vreau să văd dacă-l deprimă ceva. Pun pareu că nimic.

Tags: , ,

2 Responses to “Acum e vorba de Švejk”

  1. […] ceva? Jack Kerouac n-a scris primul On the Road. Până la el a fost Švejk. Parol. Švejk a procedat ca la carte: a mers spre vest, cu băuturică, cu țintă, în direcția […]

  2. […] îmi este clar că Švejk o face pe blegul în scop de autoprotecție. Împotriva unui sistem care-l întrece la capitolul […]