Archive for the ‘digresiuni’ Category

February 15, 2016 Off

Lucrurile la care nu ne gândim când ne gândim la supremația legii

By in digresiuni, eseuri

Când zici supremația legii la ce-ți stă mintea? Eu înțeleg așa: legea e mai sus decât persoana și toți sunt egali în fața ei. Înțelegi și tu același lucru? Presupun că da. Îndrăznesc să presupun că actorii politici din Republica Moldova – atât cei aflați la putere, cât și cei din opoziție – înțeleg cu […]

Tags: , ,

February 9, 2016 Off

6000 km

By in bangladesh, călătorii, digresiuni, moldova

Mai întâi zici „Doamne, păzește-ne de nebuni”, apoi zici „Dumnezeu cu dânșii”. La urmă zici așa: „Sfinte Sisoie, cum de-am ajuns aici?” Semnul întrebării devine semnul existenței noastre mioritice până nu se va transforma într-un punct definitiv și imperturbabil. Dar mai avem timp. E rău, dar poate fi și mai rău. Deocamdată mâncăm nedumerire la […]

Tags: , , , , , , ,

September 24, 2015 2

Revoluția rataților

By in digresiuni

Nu vreau să jignesc pe nimeni. La drept vorbind, dacă citești mai jos, te vei convinge că nici nu poate fi vorba de vreo ofensă aici. Din păcate, în țărișoara aceasta, înjghebată fără prea multă inspirație, să fii un ratat e aproape un merit. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că drumul spre reușită e pavat […]

Tags: , , , , ,

September 2, 2015 Off

Cald, prea cald

By in digresiuni, eseuri

Regele și regina erau goi în fața poporului. Goi erau nebunii, dar parcă te poți aștepta la altceva de la ei? Caii, bineînțeles, fără șa. Goale erau turnurile, mai ales pe dinăuntru. Forme fără fond, au zis unii care autorizau construcția mansardelor și consumau fonduri municipale. Dar formele au rămas goale. Care pe negru, care pe alb. Un băiețel […]

Tags: , , ,

August 25, 2015 Off

Ferice cei săraci cu duhul căci…

By in digresiuni

La balconaș, teritoriu sacru și martor ocular al multiplelor povești palpitante, discutăm despre trezirea la viață. Declară Siddhartha că pentru ca să găsești sensul vieții trebuie să încetezi să-l cauți, la care eu fac ochii cât cepele, căci na, sună bine, dar ce-o fi însemnând oare? După mine o viață cu sens e doar aia în care […]

Tags: , , , , , , ,

July 16, 2015 2

Ce se mai aude prin Luxemburg?

By in digresiuni

Așa, printre altele. Citeam din Aleksandar Hemon, care, pentru cine încă nu știe, e un scriitor originar din Bosnia stabilit în SUA. Scrie foarte bine. În engleză (tot printre altele). Deci, iată-l în postura de a explica colegilor americani ce-i cu Bosnia – o experiență repetitivă și lamentabilă, deoarece reducea de fiecare dată amploarea unui […]

Tags: , , , , ,

July 15, 2015 Off

Apocalipsa întârzie

By in digresiuni

Moldova 2020. Ies din casă, ceva nu e în regulă. Sau mai bine zis, totul e în regulă ceea ce, evident, nu e în regulă. Nu în Republica Moldova, cel puțin. Dar poate că în 2020, este. Eu deocamdată habar nu am ce an e, parcă mi s-a pus o pată albă în creier. În tot […]

Tags: , , ,

April 24, 2015 Off

Între gherete

By in digresiuni

N-o zic în bătaie de joc, dar la câteva zile de la revenirea mea în țară, între două gherete unde obișnuiesc să-mi beau cafeaua de dimineață, naiba m-a împins să mă uit pe jos și să localizez acolo o plăcintă de excremente. Am să zic doar atât: nu erau opera vreunei jivine patrupede și Kilometrul Zero al […]

Tags: , , , , ,

March 18, 2015 Off

Cojoacele babei

By in digresiuni

Ninge și-i sfârșit de martie. E sfârșit de martie și ninge. Nimic extraordinar. Baba Dochia scutură ce are de scuturat. Îmi aduc aminte de umbrelă și o deschid. Acum nu mai ninge. Pe un perimetru de 75 cm pătrați ninsoarea a încetat. La birou, colegul meu german zice că-n Germania e la fel. Cel puțin în această […]

Tags: , , , , , , ,

February 11, 2015 Off

Extrem de obraznici, incredibil de săraci

By in digresiuni

A fost odată ca niciodată o vreme când Moldova nu era cea mai săracă țară din Europa. Albania era. Starea asta de fapt a durat foarte puțin și, de când i-am întrecut pe albanezi la capitolul sărăciei, acest „loc de onoare” nu a mai fost contestat de nici o țară din Europa. Și totuși, în zona […]

Tags: , , , ,