Aici urma să fie o postare despre Miles Davis (sau despre independenţă?), da nu e. În loc de asta e o Salată Almodóvar. Aşa e cheful meu astăzi, căci am mai văzut un film de Pedro pe care printr-un inexplicabil hazard am ratat să-l văd anterior. La ley del deseo (1987). Şi ce dacă-i despre […]
Tags: astrud gilberto, bossa nova, la movida, pedro almódovar, roberto bolaño
Pe ce căi nebănuite am ajuns io la Out to Lunch! (1964)? Nebănuite. Am tapat Eric Dolphy, presupun. Am avut un lunch fain, presupun. În tot cazul iată-mă aici, ascultând piesă după piesă, începând cu prima: Ei… prima te ia repede şi uşor nepregătit. Hat and Beard. Ascultabil, zic io, mai mult din afecţiune pentru amicul […]
Tags: eric dolphy, npr, out to lunch
Jazzul și-a făcut intrarea în Buenos Aires prin intermediul casinourilor și a cluburilor. De noapte. A intrat noaptea într-o vreme când mambo și jazzul latin era rege și s-a cazat la „Jazz Casino”. Dar fiindcă era noapte și briza alunga jazzul spre cartierele portuare, mai aproape de aerul înveninat de tangouri pătimașe, nu a luat […]
Tags: argentina, ástor piazzolla, carlos gardel, concertino, jazz, jorge luis borges, latin jazz, nadia boulanger, richard galliano, ryota komatsu, tango, yo-yo ma
Faptul că jazzu’ a prins rădăcini în țara bancherilor și ciasornicarilor este un paradox doar în aparență. Elvețienii, oameni serioși și neutri la războaie, au fost în repetate rânduri gazdele avangardei europene. În 1916, când dadaiștii își desfășurau primele șezători în Zürich la Cabaret Voltaire, ritmurile africane, improvizația și anarhia fonetică erau la ele acasă. Când […]
Tags: acid jazz, ed harcourt, erik truffaz, jazz, mounir troudi, river deck timișoara, sandra nkaké, sly johnson
N-am terminat cu Bukowski. Îmi place să-l văd împăcat și senin. Ca în cadrele astea șterpelite din Bukowski: Born into This (2003). N-am terminat-o cu tropetiștii. În 1998, jazzmanul franco-elvețian Erik Truffaz și hip hopperul franco-elvețian Nya colaborează la albumul The Down. Prima piesă este Bukowski, Chapter 1. Bukowski, Chapter I Tappin bottles and twisting caps […]
Tags: charles bukowski, erik truffaz, nya
Nu-mi zi că dantura nu are nicio poveste. Cea a lui Chet Baker are. E o dantură celebră, de trompetist (și asta contează!). Are două variante. Să-i dăm bătaie. Zice Chet: Când am văzut-o pe puicuță am știut că trebuie să merg la ea. Trăgea la un hotel din Cali, într-un cartier de negri. Am […]
Tags: almost blue, bruce weber, chet baker, dizzy gillespie, jack kerouac, jazz, ruth young
Ce anume căutam pe net de l-am descoperit pe Paolo Fresu acum nu mai știu. E una din acele întâmplări fericite când o imagine se suprapune unei asociații, suficient ca să incite interesul, și de aici încolo… una nova passione… Un jazz fin și seducător; o trompetă departe-ducătoare. Așa place. L-am ascultat o bucată de […]
Tags: chet baker, cool jazz, django d'or, enrico rava, gianmaria testa, jazz, paolo fresu, stefano bollani, west coast jazz
Câtă nedreptate pe lumea asta. Ce-o fi cu piața românească de carte de alege cele mai slabe romane ale turcoaicei Elif Șafak? După „bastarda Istanbulului”, care este oarecum tolerabilă deși la limita trivialității, bate ceasul „nebuniilor incipiente” – un roman despre migranți. Witty, dar prea stilat a la „Nevestele disperate”. Am ajuns la pagina 180, […]
Tags: céline, charles bukowski, jazz, miles davis, new orleans
Nancy Harms. De ascultat și de adorat. Jazzul vocal feminin e un deliciu aparte, sexy & cool, egalat cu rarisime ocazii de vocalul masculin. Peter Cincotti e unul care place și normal că și Nat King Cole e unul. Chet Baker – doar atunci când are chef să cânte și din gură. Dar, în general, […]
Tags: chet baker, diana krall, geta burlacu, katie melua, melody gardot, nancy harms, nat king cole, norah jones, peter cincotti
