Dacă felul în care înţeleg eu cartea e bine înţeles, atunci trebuie să adaog că băiatul are, de fapt, doi taţi: cel de-al doilea este Nakata, bătrânelul smintit care vorbeşte cu pisicile şi-l înfruntă pe “tatăl malefic”. Odată ce ne-am înţeles că “tatăl” din carte e un semn al începuturilor din mine şi din tine, care-s două – bun şi rău, nu trebuie să te deranjeze aspectul fiziologi. Dacă insişti până-ntr-atâta îl declar pe Nakata naşul băiatului şi s-a rezolvat povestea. Acum îmi aduc aminte că şi Oedip din mit avea doi taţi: cel care l-a exilat şi celălalt care l-a educat, un centaur dacă nu mă înşel.Sunt sigur că romanul este populat de mai multe “mici secrete”. Dar pe mine mă aranjează interpretarea şi ştiu că cu cât mai adânc am să sap cu atât mai multe “confirmări” am să găsesc. Poate că aceasta nu-i altceva decât starea mea de spirit de acum. Poate merită să re-citesc romanul peste un timp oarecare. Dar îmi place cum se leagă lucrurile: avem două începuturi în noi, iar întunericul trebuie să-l privim în faţă ca să ne învingem frica. Şi să facem lumină!
Tags: destin, haruki murakami
