November 13, 2015 Off

Vânătoarea de apartamente în Dhaka

By in bangladesh, călătorii

Cele 8 luni petrecute în regim de așteptare a proiectului nostru din Bangladesh nu au fost irosite în zadar. Am descoperit locuri pitorești din Moldova și am urmărit o duzină de epizoade din House-Hunting International. E vorba de o emisiune la Travel Channel în care tot felul de cupluri – care mai bizare, care mai obișnuite – urmau să facă o alegere din trei opțiuni și să se mute cu traiul peste mări și țări. Muntenegru, Ucraina, Thailanda, Costa-Rica, Anglia – ce numai n-am văzut! Evident, cu gândul la Bangladesh, unde se prespunea să luăm cu chirie un apartament pentru 2 ani.

Ideea e următoarea: la Gâsca Verde ne simțeam foarte bine – micul dejun cu fresh din ananas, omletă – ai naibii de picantă, spălatul și călcatul rufelor incluse în cost, grădina de pe acoperiș unde stăteam ore în șir la taifas cu Tawrique. Nemaivorbind de păsărelele care ne vizitau zilnic la terasă. Dar parcă poți considera hotelul casă? Doi ani sunt totuși doi ani. Respectiv, în cel de-al doilea sfârșit de săptămână am ieșit la vânătoarea de apartamente.

Am optat să mergem printr-o agenție. E posibil și la direct – numărul de blocuri marcate TO-LET este practic nelimitat. Doar că din stradă nu pricepi mare lucru și „vânătoarea” poate deveni la un moment dat extenuantă. În plus, agenția oferă un avantaj tare important: mobilarea apartamentului. Evident, asta nu include elementele de decor, dar cel puțin, mobilierul e nou. Respectiv, la ora nouă dimineața, imediat ce am consumat omleta picantă am coborât în curte unde ne aștepta Hamid. Din partea agenției a venit o echipă de vreo patru inși, echipați cu o listă de apartamente și o engleză rudimentară. Șeful echipei era unul Sayyif, un tânăr cu bărbuță, din care informația urma să fie scoasă cu cârligul. Planul „vânătorii” era în mâinile lui.

Am început cu două apartamente care erau amplasate în spatele bulevardului Gulshan. Vechi și prăfuite. Spațiu mult și aiurea. Baia într-o stare deplorabilă. Am strâmbat din nas. Am ieșit cât ai zice pește. I-am comunicat lui Sayyif că vrem apartament nou. Presupun că această etapă făcea parte din planul original căci următoarele două apartamente erau cu câteva clase mai sus decât primul. Unul din ele avea sală de forță, dar din geam nu se vedeau decât pereții blocurilor vecine.

—What thinks you? s-a interesat Hamid.

Nu e bine. Madame pune preț pe securitatea zonei, starea mobilierului și numărul de băi. Boss, adică eu, ține morțiș la panoramă. Niciunul nu-i mulțumit. Și atunci lui Sayyif i-a venit o idee „genială” din afara planului.

Apartamentul din cartierul Banani, strada 25 ne-a lăsat fără cuvinte. La parter – o grădină îngrijită și un havuz stilat. Trei dormitoare, livingul și sufrageria – toate spațioase. Trei balconașe. Terasa de pe acoperiș ne-a lăsat cu gura căscată. Am observat un uliu (haliastur indus) care plana grațios în fața blocului. Categoric, aici e de noi. Eram gata copți pentru a-i comunica decizia lui Sayyif, când Madame a remarcat cimitirul. Cimitirul!!! Zero feng shui, energie negativă și tot tacâmul. În pofida argumentelor și oftaturilor de rigoare din partea-mi, vânătoarea nu se termina aici.

Am mai găsit apartamente potrivite. Câteva din ele erau chiar drăguțe, dar toate opțiunile erau second best. Unde mai pui că și chiria se încadra în buget. Securitate, terasă, prospețime, spațiu… am decis să facem abstracție de cimitir. La urmei nu e chiar alături, ce să-i faci dacă terasa oferă panoramă? Am comunicat decizia noastră agenției.

Negocierea chiriei a durat câteva zile. La prețul indicat inițial s-au adăugat vreo zece procente. Cică a fost o greșeală de calcul. Au vrut avans pentru jumătate de an. Au pretins că serviciile comunale să rămână pe seama noastră. Le-am zis că renunțăm. Prețul a scăzut cu cinci procente. Am rămas pe poziția noastră. Avansul de șase luni s-a redus la trei. Prețul a scăzut cu alte cinci procente. Serviciile au fost integrate în preț. Am acceptat. Într-aceiași seară am mers la DCC1 Market să selectăm mobilierul.

Altă epopee. DCC1 Market e un gen de Calea Basarabiei numai că în loc de hot-dog se vinde sinkara. Mobilierul nu era de marcă, dar calitatea era acceptabilă pentru gusturile noastre rafinate. Atâta doar că peste câteva zile când mobilierul „selectat” a fost instalat în apartament, ne-am pus mâinile în cap. În locul mobilei noastre minimaliste am dat peste niște vechituri de marcă. Nu că lucrurile nu ar fi fost cândva noi… cu vreo douăzeci de ani în urmă poate, dar erau uzate peste măsură! Bilal, șeful de șantier, ne punea gogoși cum că uzura s-a produs din cauza transportului. Pe naiba! Eram la pământ.

Hai că nici Bilal nu se lăsa. Cică de câte becuri avem nevoie? Cum omule câte becuri? Să le pui pe toate că după aia ne lămurim noi pe care să le includem și pe care nu!

Dar cel mai important lucru, ne ațâța Bilal, este să luăm o decizie cu privire la culoarea draperiilor.

Uită de asta Bilal. Te rog să mă crezi că draperiile nu-s pe departe cel mai important lucru. Mobila asta trebuie să plece imediat și în locul ei să vină mobila cea nouă pe care am selectat-o. Bilal se ținea scai din urma noastră cu mostrele pentru draperii.

Am să încerc să fac tot posibilul ca duminică mobila cea nouă să fie instalată.

Nu încerca, Bilal. Mobila va fi instalată, ori noi nu ne mutăm.

Surprinzător, dar duminică mobila buclucașă a fost totuși instalată. Luni, când ne-am mutat, în apartament era curat și totul era nou-nouț. Frigider de marcă, mașină de spălat nouă, aragaz plită cu patru arzătoare, cuptor cu microunde, aer condiționat – totul era cât se poate de bine aranjat. Ce-a fost asta? ne întrebam buimaci. Mentalitatea noastră basarabeană admite că, dacă nu ești vigilent, vei fi tras pe sfoară în privința la te miri ce mărunțiș cumpărat de la piață. Dar să urci niște vechituri la etajul șapte în speranța că acest lucru va trece neobservat?

Am remarcat că în Bangladesh lucrurile merg bine dintr-a treia încercare. La a treia rundă am nimerit peste un apartament potrivit. Dintr-a treia încercare am ajuns la o înțelegere cu privire la chirie. Tot dintr-a treia am adus mobilă normală în casă. E cam anapoda chestia asta cu trei încercări dar dacă așa stau lucurile aici, ne adaptăm și noi, căci nu avem încotro. În fond, suntem și noi în cea de-a treia misiune, încercați de multe, așa că nu ne plângem.

Mulțumiți de rezultat, ne-am instalat în dormitor. Sub saltea foșnea enigmatic polietilena…

Tags: , ,

Comments are closed.