December 27, 2009 16

Istanbul (Not Constantinople)

By in turcia

O fi Turcul Pistolar de vină, nu știu… Mi s-a făcut dor de Istanbul. De călătoria mea veche de 5 ani. O mie și una de nopți comprimate într-un sejur de trei zile și nopți.

Am descoperit că notițele mele din călătorie scrise acum 5 ani, nu-s pe Madrizen. Reparăm greșeala:

I. Ceai de-un milion

Totul s-a început de la un vis. Un vis bizar în care se făcea că eu merg să cumpăr o foaie de vacanţă în una din agenţiile turistice din Chişinău (sau Madrid, doar că persoana care se ocupa de mine părea să fie o veche cunoştinţă de-a mea); şi că cer nu altceva decât Istambulul. Dimineaţa am fost la lecţii, apoi am venit şi-am tras un pui de somn, dar visul de dimineaţă nu se şterse din memorie. Cel mai interesant e că i l-am povestit lui Carlos şi s-a mirat şi el, dar n-am făcut mult caz din asta. Mai mare mi-a fost mirarea când ceva mai târziu verificasem poşta electronică unde găsisem un mesaj de la soţia mea în care zicea că merge la Istambul la o conferinţă pe vre-o câteva zile şi dacă reuşesc să găsesc bilet să vin şi eu. <Mai departe…>

II. Zidurile lui Theodosie

M-am trezit la opt jumate, gata pentru continuarea aventurii şi, mai ales, pentru întâlnirea cu Lucia. Poate asta conta mai mult ca orice şi deaceia nu eram grăbit să văd monumentele, ci grăbit să umplu cu ceva timpul pentru a apropia întâlnirea de la ora şase. O altă problemă era valiza pe care o lăsasem la camera de păstrare şi pe care urma să o i-au înainte de trei, dacă nu vroiam să plătesc taxa dublă. <Mai departe…>

III. Pantofi lustruiţi turceşte

După ce luasem micul dejun la hotel cu Lucia şi Veronica, fetele s-au dus la lecţii, iar eu m-am dus să-mi termin visul oricare ar fi fost el. Îmi era lene să pun deşteptătorul şi am dormit (ca de obicei peste timpul planificat) până la 10.30. Fiindcă tot eram în cartierul care se chema Fener, am decis să verific monumentele din zonă. Am luat-o în direcţia opusă zidurilor lui Theodosie căutând un bulevard care se numea Yavuz Selim şi pe care, evident, nu l-am nimerit, căci localnicii mi-au arătat o scurtătură care mă încurcase mai mult decât mă ajutase. De obicei se adună mai mulţi şi discută între ei opţiunile după care îţi dau o rezoluţie pe care, chiar dacă îţi pare dubioasă, eşti nevoit să o urmezi căci de altfel se ofensează turcii. <Mai departe…>

IV. Celălalt Istanbul

Am traversat podul Galata printre undiţele pescarilor, pescăruşii gălăgioşi şi soarele dogorâtor. Era o chestie, dar în curând ne-am văzut în vechiul cartier Galata, construit de genovezi pe timpurile când nu exista circulaţie rutieră, iar turcii nu s-au gândit să-i adaoge semafoare, care sunt o raritate chiar şi-n zonele istorice musulmane. Ne-am strecurat printre maşini şi am aburcat stradela verticală care culmina la bazele Turnului Galata. Acolo am dat de o ceainărie pitorească la care n-am ezitat să ne oprim. Am comandat ceai de mere, de-un milion fiecare se-nţelege şi ne-am făcut comozi pe pernuţele colorate. Ceaiul era foarte gustos, ceva mai dulciu şi mai aromat decât cel negru, obişnuit. Mi-am luat şi o chiflă de la un vânzător ambulant, mai ales că chelnerii nu păreau să aibă nimic împotrivă. <Mai departe…>

V. Roma. 16:45–19:00

Reeşea că Lucia termină seminarul pe la unu aşa că am lăsat-o pe ea să exploreze Istambulul în locul meu. Îi lăsasem milioanele rămase căci eu nu reuşeam decât să merg în centru şi să mă întorc la ţanc pentru a-mi strânge valiza şi a merge la aeroport. Adică, valiza nu era mare lucru, dar preferam să-mi păstrez forţele pentru Roma (şi nu degeaba) unde îmi rămânea ceva timp pentru a ieşi în oraş. <Mai departe…>

Merită de ascultat eternul Quizás, Quizás, Quizás. Chiar și în turcă.

Imaginele-s din filmul lui Karel Zeman despre Baronul Munchausen. El e de vină.

Tags: , , ,

16 Responses to “Istanbul (Not Constantinople)”

  1. Vladimir B. says:

    În aşteptarea cărţii Istanbul a lui Pamuk, merci de această evocare a oraşului în care am simţit cu adevărat ce înseamnă lenea, luxura & lipsa de griji! În apropierea Sfintei Sophia, pe nişte străduţe pietonale, am petrecut seri lungi cu narghile, ceai de mere & vin Purcari! (vinul a fost adus, evident, din România…) Şi acum mă mir cum de n-a dat de acele sticlele acelea vameşul turc, cînd am intrat pe la Edirne!!!

    • Zenu says:

      Hehe. Simatică combinație: Narghile & Purcari. Pe durata Ramadanului îmi procuram berea din frigidere acoperite cu ziare – în mare secret!!!

  2. am stat cam o luna in Istanbul, vara trecuta, cu ocazia unei scoli de vara…timp suficient pentru a colinda orasul in lung si lat (tot mai regret ca sunt locuri pe care nu le-am vazut inca)…ma rog, meniul turistic standard (Topkapi, Turnul Galata, Podul peste Bosfor, Taksim) l-am consumat intens, chiar cu supraplan, dar, stresat de timp (adica de lipsa lui), si de eforturile organizatorilor de a ne organiza securitatea personala, nu am prea reusit sa vad partile neturistice ale orasului (am prins cate ceva pe durata unor escapade individuale)… au ramas ceva bucati pozate in albumele de pe facebook.
    impresii confuze, unele placute, altele – nedumerite…orasul in general e prietenos cu strainii, din pacate scump, desi am prins doua locatii simpatice unde am fost servit cu ceai..pe gratis…Prima oara eram cu o domnita, si poate de aia…a doua oara (de mai multe ori), mergeam la un local din fata caminului Universitatii Bilgi, unde eram cazati, si beam ceai din pahare de sticla de la un Hassan care nu stia o boaba engleza, noi, turceasca, dar ne-am facut un fel de prieteni…incat, unul din moldoveni ajunsese sa vorbeasca cu el despre Dumnezeu si credinta, semn ca limba e doar limba…
    am avut multa bataie de cap pana sa ma descurc unde e Kadikoy si unde e Carakoy, si in care din ele vietuiam noi, sa ma deprind cu muezinul care canta sub fereastra noastra, cu lainerele oceanice care ajungeau in port, cu diversitatea de fete, rituri si oameni…as vrea sa mai revin…la baklava, ceai, covrigi cu susan sau mac, bere Marmara, scoici cu lamaie, Balikekmek (sandwich cu peste preparat langa podul Galata) si yogurt in caldaruse de plastic, de 1-2 kg…
    sunt nostalgi…

    • Zenu says:

      Conversația voastră cu Hassan îmi aduce aminte de scena din filmul lui Jarmusch (l-am revăzut recent) Ghost Dog: the Way of the Samurai (1999) unde vânzătorul de înghețată, francez sau creol, purta dialoguri (și era un fel de prieten) cu omul mafiei, Ghost Dog.

      În rest, mi-ai trezit poftă uriașă… bere Marmara, scoici cu lamaie, Balikekmek!!!

  3. Vladimir B. says:

    Din experiența mea stambuliotă, repetată, pot afirma că zona cea mai enigmatică, dar și stranie, este în districtul Fatih! În Fazilet sokagi se află imensa biserică bizantină a Pantocratorului (Zeyrek Kilise Mosque), transformata intr-o mica masura in moschee, iar restul monumentului este in paragina, in jurul acestui superb edificiu am vazut cele mai cumplite constructii din cate-mi fu dat sa vad vreodată!
    Am aici cateva secvente:
    http://ochiuldeveghe.over-blog.com/article-23778379.html
    Apoi, dintre locurile ne-turistice, de vizitat obligatoriu: Carye Camii, biserică post-bizntină de secol XIV (apr. 1329-1330), cea care a inspirat, se pare, prima critorie domnească de pe teritoriul romînesc, biserica Sfîntul Nicolae de la Curtea de Argeș! E tot aproape de fostele ziduri ale Constantinopolului, pe direcția Eyup, acolo străzile, cred că sunt de pe vremea lui Bayazid, neschimbate…și mizerie pe masură…tot în acea zonă: Theotokos Pammakaristos Church, Panaghia Muhliotissa Church, St.Theodosius Church etc. toate de epocă bizantină…dar trebuie să ai hărți profesionale pentru a le găsi! Și, evident, disponibilitate…

    • Zenu says:

      Edificiul cu trimitere la principele Cantemir tot în acest cartier l-am găsit. Cartierul este realmente un labirint. Intenția mea era să vizitez Kariye Camii, dar am rătăcit prin cartier fără să dau de ea. E un element al Istanbulului, n-ai cei face. 🙂

  4. Vladimir B. says:

    ))) adică o particularitate???

    Da, Casa lui Cantemir din Fener a fost restaurată acum, arată gigea! Cu bani europeni. Că dacă era după turci, și acum era plină de mizerie, pișați, umezeală, gunoaie — astă soartă îi urmărește pe toți trădătorii de turci. Or, Cantemir asta e în viziunea lor!

    • Zenu says:

      Deci, nu se ține cont că e primul autor al Istoriei Imperiului Otoman, primă sursă privind muzica otomană medievală. Interesant… turcii se pare că dispun de suficienți trădători „naționali” ca să se mai supere pe stranieri, nu? 😉

      Hm… casa lui Cantemir arată, într-adevăr, diferit.

  5. Vladimir B. says:

    Cantemir a făcut enorm pentru cultura turcă, dar nu era turc, or asta nu se poate…românii s-au ținut multă vreme departe de cultura turcă, dar de ceva vreme s-au redeschis ”porțile deschise”, Pamuk este deja masic cunoscut, și nu numai.
    Iată de curînd s-a mai tradus un volum despre Istanbul:
    http://edituracorint.ro/shop/item.asp?itemid=1631
    Am imagini mai proaspete cu Casa Cantemir, administată de ICR Istanbul! Unde să-ți trimit?

  6. e cumva firesc ca turcii sa nu-si prea aminteasca de Cantemir: pe de o parte, dupa Ataturk, s-au cam lepadat de intreg trecutul imperial, pe de alta parte, cantemir ar fi pentru ei doar unul dintre multii straini care au facut contributii Imperiului…imi amintesc ca si sabia lui Stefan cel Mare nu sta la istanbul la loc de mare cinste – e numita pur si simplu: sabie din sec. XV…alaturi de ea stau niste spade teuton,e mult mai atragatoare, simpatice si mai amri, care atrag infinit mai multa atentie din partea turistilor…am fost o periferie a Imperiului otoman, si nu neaparat cea mai importanta, asa cum ne-ar place sa credem…
    …pe de alta parte, stie oare intelectualul roman mediu ca Antim Ivireanul, cel care a infiintat prima biblioteca publica la Bucuresti, inca in sec. XVIII era un georgian, Iveria fiind numele greco-roman ale Georgiei? Ma cam indoiesc, georgienii insa stiu…chiar daca nu ii prea priveste…

    • Zenu says:

      ‘nțeleg. Dar tot nu mi se pare firesc. Uite ce zice wiki, care folosește un articol din Britannica:

      The best known is his History of the Growth and Decay of the Ottoman Empire. This volume circulated throughout Europe in manuscript for a number of years. It was finally printed in 1734 in London, and later it was translated and printed in Germany and France. It remained the seminal work on the Ottoman Empire up to the middle of the 19th century – notably, it was used as reference by Edward Gibbon for his The History of the Decline and Fall of the Roman Empire.

      Deci, nu sunt doar românii.

      Apropo, din curiozitate: în Berlin, unde Cantemir a fost membru al Academiei Regale există suveniruri cantemirene?

  7. Vladimir B. says:

    Da, firește, poți lipi orîte! Aceste edificiu trebuie să fie cunoscut, nu ținut sub preș, precum fac cu el turcii!!!

    Dar mai e nevoie să se știe că anume datorită profesorului Mihai Maxim, faimosul turcolog, care a și pus pe picioare ICR Instanbul — se datorează această resturare, anume el s-a zbătut, a convins și a pledat pentru bunul renume al lui Cantemir acolo, unde a petrecut peste două decenii…

    • Zenu says:

      Imagine cu Kantemiroglu Saray via Vladimir B. grație îngrijirilor lui Mihai Maxim.

      Apropo, sursa mea este „Istoria turcilor” București, 1976 de Mustafa Ali Mehmed istoriograf turc „copt” în Republica Socialistă România. 😉

      • Vladimir B. says:

        Halil Inacik, autorul monumentalului tratat Istoria Imperiului Otoman, a fost mentorul lui Maxim la Ankara si Istanbul (intre 1969-1972), de aceea nu e de mirare de ce osmanistica era “vizitata” in mediile academice din RSR!
        “Epoca clasica” a Imperiului Otoman a aparut in romaneste, in 1996. Este o adevarata panorama istorica a veacurilor cuprinse intre 1300-1600. Recomand.

  8. Vladimir B. says:

    @dragul meu Vitalie!

    Din cîte pot eu garanta, românii culți știu prea bine despre originile ierarhului Anthim, anume provenind din părțile Iviriei, iar cine nu cunoaște și nu respectă acest adevăr — nici nu contează! Cum și turcii știu f.f.f. bine cine a fost și ce a făcut pentru ei prințul Dimitrie Cantemir. Vorbesc despre lumea academică. Și despre cea universitară. Mărturie stau mai multe persoane, inclusiv prof. Maxim, cu care sunt în permanentă corespondență, și care cunoaște în adîncime lumea științifică de la Istanbul!