March 3, 2015 Off

Sub steaguri sârbești

By in balcani, călătorii

Cu câteva zile înainte de a pleca din Kosovo, mi-am pus în gând să merg la Gracanica. Localitatea respectivă e o enclavă sârbească la câțiva kilometri de Priștina, fiind oarecum renumită pentru mănăstirea din sec. XIV. Mă rog, o fi ctitorită ea de regele Milutin, dar eu mănăstiri am mai văzut prin zonă, inclusiv și din astea cu fresce medievale, inclusiv ultima din ele (Visoki Dečani) ctitorită de moștenitorul lui Milutin. Dar n-am putut inventa nimic mai interesant. Mă tenta să văd încă odată Marea Adriatică, nu însă și drumul lung cu autobusul de noapte până la Ulqinj și transferul matinal spre Kotor. Dubrovnik? În perioada estivală există cică un autobus care face 5 ore via Podgorica ceea ce-ar fi fost perfect, numai că acum nu e sezon. Schimbul de rute la Podgorica, în lipsa unui transport direct, m-ar fi confruntat cu o altă provocare: autobusul croat o ia prin scurtătură, adică prin Bosnia și Herțegovina, iar regimul nostru de circulație înnobilat de Schengen nu e valabil în țara respectivă. În concluzie, hai la Gracanica. Funcționează pe post de adio.

Timpul era posomorât. Sub plapumă era minunat. Dar nu era sustenabil. M-am gândit că micul dejun pot să-l iau și în gară. M-am împins afară cu tot cu aparatul de fotografiat. Am uitat căștile. Era 9:30. Autobusul pleca spre Gjilan via Gracanica la 10:20. Cafeaua era mediocră.

Minunăția de autobus supraetajat a intrat pe peron înainte de ora zece și eu m-am instalat pe scaunul din față la etajul superior. M-am răsplătit cu un cucui – la etaj plafoanele sunt joase. Geamul era crăpat în semn că zona prin care urma să trec încă mai purta pecetea segregaționismului. Am întins o bancontă de 5 euro asistentului șoferului și mi-a întors înapoi monede care parcă tot făceau 5 euro în sumă. Logic, dacă stai să te gândești că intrarea în Gracanica e la două sute de metri de la ieșirea din Priștina. Am coborât lângă secția de poliție, unicul edificiu cu steag kosovar din localitate. Restul steagurilor erau sârbești. Semnele de circulație erau în sârbă, la fel și reclamele. Tot sârbește m-a instructat primul trecător cum să ajung la mănăstire. E chiar vis-a-vis de komercijalna banka. De parcă asta mă ajuta cu ceva. M-am reținut să nu-i zic faleminderit pentru informație. Am uitat că pe sârbește se zice „hvala” și am bolmojit un neinspirat „spasibo”.

Nu era vorba de baricade, dar mă simțeam cumva în spatele lor. Mă obișnuisem cu aspirațiile de independență ale albanezilor kosovari care fac peste 90 la sută din populația țării. Și treceam cu vederea aspirațiile sârbilor care fac peste 90 la sută din populația celor câteva localități. Majoritatea sunt în nord, dar o parte din ele s-au rătăcit și în vecinătatea Priștinei. Sloganurile de tipul „un popor unit cu un țel unic” se refereau la alt popor cu un alt țel. Dar dacă e să închidem ochii la sloganuri, inscripții și stegulețe, totul e la fel. Gracanica nu e cu nimic mai diferită de restul țării. Aceleași case care sunt pur și simplu case.

M-am învârtit un pic prin curtea mănăstirii și un pic înăuntrul bisericii. Nu e muzeu. Sârbii vin la slujba de duminică, preotul se pregătește de ritualul botezului. Sfinții veghează asupra enoriașilor cu sârguință, nu stau în șomaj. Lângă o lumânare văd o schiță grafică a Mântuitorului. Creion simplu, 2M. Alături de frescele seculare, arată ca o întrupare a lui Dumnezeu. O găsesc superbă, așa cum e, neterminată.

Mai zăbovesc în curtea mănăstirii. Un enoriaș în geacă albastră, cărunt, cu trăsături în care se citește o descendență bulgărească, se oferă în calitate de călăuză. Se bucură ca un copil de faptul că-s frate ortodox din Republica Moldova. (Și albanezii se bucură, iar eu mă simt ca un spion sau, ce-i mai grav, ca un elvețian care profită pe seama statutului de neutralitate!) Așa s-au altfel aflu că străbunelul călăuzei mele a făcut seminarie la Kiev pe timpul Romanovilor, a fost prieten cu țarul (îl privesc înțelegător) și-și are osemintele îngopate în curtea mănăstirii. Mi le arată. Sunt cioburi din piatră de mormânt, resturi din frontispiciul mănăstirii, nu pricep care din ele-s dovezile de rigoare. Comuniștii le-au distrus. De turci și albanezi menționează doar în treacăt. Apasă pe comuniști. La despărțire se încăpățânează să-mi cumpere o carte poștală cu imaginea mănăstirii.

– Și totuși nu e bine ce face Putin în Ucraina, o încerc pe matușcă care vorbește engleza. Ies din spatele baricadelor, mă declar așadar. Știu că Putin are mulți simpatizanți printre sârbi.

– Noi pe-aici nu prea suntem cu televizorul, zice. Zâmbește. Ce noroc de voi!

Lângă secția de poliție stau doi taximetriști. Nedelja, zice primul. Înțeleg că-i duminică, da’ nu circulă autobusul de Gjilan? Nedelja, confirmă celălalt, resemnat. Și cu taxiul până la Priștina cât face? Cinci euro? Păi și-atunci, ce stăm?

Tags: , , , , ,

Comments are closed.