January 15, 2004 Off

Strâmba oglindă dreaptă

By in spania

Uneori stau şi mă întreb: cum se face că unele zile sunt mai bune decât altele? Am atins subiectul într-o şagă scriindu-i un mesaj lui L. despre cele două noutăţi bune pe care le-am primit în aceiaşi zi. Treacă de la mine: după o hibernare emoţională care se leagă de faptul că am plecat iarăşi din ţară, prea devreme plecat din cuibuşorul drag şi de la puişorul drag. Pe bune, lucrurile, care de fapt începuseră nu rău, se îmbârligaseră dea binelea într-un ghem paranoidal pe care nu-l desfaci cu una cu două. Ziua prima: perspectiva practicii la PwC, Paris, nota maximă la raportul din cadrul examenului la „Oragnisational Behaviour”, răspunsul de la McKinsey – eram aproape fericit; şi ziua secunda: ursuz, cu impresia că iniţiativele mele sunt blocate, că nu sunt ascultat, marginalizat… Şi cu următoarea dilemă nedescâlcită – e într-adevăr aşa sau it’s all in my head? (Pentru că Maurizio o prezentat partea la care lucrasem împreună? Dar mă întrebase dacă e în regulă să se ocupe el de asta, căci dorea să se impună să vorbească în public. Normal, nu? Dar parcă am rămas cu senzaţia că sunt lăsat într-o parte şi nu me-a plăcut.) Absurd! Sâmbătă la petrecerea „norvegiană” ne veseleam cu toţii şi Heiki se oferea să-mi mai ia o bere fără să i-o cer vre-odată. Erau foarte agreabili cu toţii şi acum… poate că sunt stresaţi de examenele care se apropie? Căci am observat că nu doar în privinţa mea, ci în general am devenit mai intoleranţi, nu ascultăm opinia altora cum obişnuiam să o facem înainte, ci sărim cu vorba şi ne apostrofăm unul pe altul. Eu unul nu prea reuşesc în acest joc, de aceea sunt „umbrit” de alţii care au vocea mai tare. Da, cred că asta e! Şi-mi displace, căci fiind şefu’ mi se sorbea vorba din gură – aşa eram ascultat. Dar acum nu-s şefu’, şi asta e o calitate pe care va trebui s-o învăţ: să fiu mai răbdător, să nu dramatizez fleacuri (discuţiile nu-s mare scofală, contribuţia contează!) şi cumva să mă fac auzit.

However, după ce m-am descurcat cu mine, revin la problemă: cum se face că unele zile-s mai bune decât altele. Răspunsul care mi se coace în minte e totuna cu ciclurile economice, în viaţa cotidiană (la fel ca în economiile naţionale) sunt momente de avânt, după care urmează hopuri, căderi, alunecări. Până aici nimic original, dar analogia pe care am vrut s-o demonstrez e următoarea: există cauze de ce după avânt urmează căderea. Acolo sus devenim mai înfumuraţi, orbiţi de succes începem să facem greşeli, care ne demoralizează brusc. – Eu, greşeli? Imposibil. Eu sunt Domnul Care Reuşeşte Tot! Şi totuşi realitatea e alta. De aceia ne retragem, ne consolidăm forţele, ne analizăm greşelile şi… ieşim din criză mai deştepţi şi cu şansele să nu trecem prin aceleaşi ispite încă odată. Ideal, dezvoltarea ar trebui să arate ca o sinusoidă orientată în sus.

Mda, cred că am luat-o prea repede cu învăţătura după teama că nu am lucrat nimic în vacanţă. M-am epuizat repede, căci nu m-am odihnit deloc vre-o două săptămâni şi asta me-a alterat optica asupra realităţii. (Asta li se întâmplă studenţilor de la Harvard după un an de studii intensive?).

În momentul de faţă (ce minciună! ar spune Cortázar, căci momentul în care scriu nu va coincide niciodată cu cel în care voi reciti aceste rânduri, sau tu le vei citi), deci în momentul când scriu, ascult un cântecel de Holograf cu denumirea „Sunt singur pe drum”(Obosit, asudat, şi totuşi, frământat /de aceleaşi întrebări: /sunt oare mai bun decât am fost ieri?). Se lipeşte de context. Sunt singur, nu am la îndemână oglinda devotată, care este aprecierea gratuită a iubitei mele soţii şi mă măsor prin întuneric încercând să răspund onest la aceleaşi întrebări – sunt oare mai bun decât am fost ieri? Ceva îmi permite să ştiu imediat răspunsul la această întrebare – mâine o să fie mai bine decât azi (Holograf o ţine una şi buna „hai cu mine, şi-o să fie bine, o să fie bine…”).

Dar asta spunea şi Heiki deunăzi, citise într-o carte că cei fericiţi mai uşor identifică o bancnotă de 100 de dolari tăvălită pe holul unui hotel din Las Vegas, decât cei care s-au lăsat bătuţi de soartă. Convingerea ultimilor că nimic bun nu li se poate întâmpla e o profeţie care se auto-îndeplineşte: nimic bun nu li se întâmplă! De astea-s bune meditaţiile mele zen singuratice şi călătoare: după ele las în urmă tristeţea ca pe o haină învechită. Şi mă trezesc fericit! Acasă ar fi suficient doar să-mi privesc în ochi nevasta ca să ştiu. Strâmba oglindă dreaptă mă arată puternic şi fericit, şi sunt puternic şi fericit.

Tags: , ,

Comments are closed.