October 15, 2014 Off

Soccer wars

By in balcani, călătorii

Stau eu cuminte în fața televizorului și-mi văd de treabă alternând Candy Crush Saga cu notele de politici și trăgând cu coada ochiului la meciul dintre Serbia și Albania. Fiindcă scorul e în continuare alb nu mă ambalez prea tare în niciuna dintre activități. Oricum, prima e o pierdere de timp, cealaltă e solicitantă, iar ultima… dar stai că se întâmplă ceva! Văd o dronă deasupra stadionului. Văd că lumea se animă. Pricep că drona cară un steag care, deși nu-i albanez, poartă simbolurile Albaniei Mari și numele eroilor albanezi din războiul pentru independență. Pricep că lucrul ăsta-i enervează pe sârbi, dar nu pricep ce se întâmplă pe teren! Lumea dă năvală din tribune, meciul este întrerupt, înghesuiala e tot mai mare, dar dat fiind faptul că meciul e comentat în albaneză, iar televizorul dă doar planuri mari, altceva nu mai înțeleg. Rămân cu gura căscată când se dau imagini din studiou și tot așa nedumerit închid televizorul căci orice s-ar fi întâmplat acolo meciul nu mai este reluat.

Adorm pe fundalul claxoanelor, cică și în Belgrad e mare forfotă, dar asta e… adorm în cele din urmă.

A doua zi. Statuia lui Skanderbeg din fața clădirii Guvernului poartă fular de microbist, steagul albanez atârnă pe sabia scoasă din teacă. Din discuțiile la birou (tema zilei!) aflu că Serbia riscă penalizarea pentru că nu a asigurat măsuri adecvate de securitate. E adevărat, admit colegii kosovari, că sârbii au fost provocați, dar au exagerat și ei interzicând accesul fanilor albanezi pe tribune. În tot cazul, provocați sau neprovocați, reacția microbiștilor sârbi a fost ultra-violentă, tribunile scandau “Ubij Ubij siptara” (omorâți-i pe albanezi), iar forțele de întreținere a ordinii ezitau să-i apere pe fotbaliștii din echipa adversă. Conchid colegii de birou că ar fi fost mai bine dacă meciul s-ar fi jucat pe un teren neutru, cum ar fi Elveția sau, barem, Moldova.

Între timp (eu cu politicile mele) bulevardul Nena Tereza se umple de mulțime. Sunt elevii care au decis să boicoteze orele. Câteva ceasuri au mers brambura pe bulevard de la un capăt al lui la celălalt și, în cele din urmă, s-au decis să staționeze în fața lui Skanderbeg care purta în continuare fular de microbist. Patru tineri au urcat pe piedestal (bine că nu l-au încălecat pe Skanderbeg) și de acolo coordonau mulțimea. Păreau foarte determinați și bucuroși.

– Dar de ce se bucură, că doar nu au obținut victoria?

Se bucură și ei ca proștii. În opinia colegului meu de birou faptul că s-au cățărat pe piedestal e o profanare. În Statele Unite poliția ar fi intervenit dacă cineva urca în brațele lui Abraham Lincoln.

– Dar sunt niște copii bezmetici? zic.

Și ce. Să învețe de pe-acuma. Felul în care a reacționat mulțimea denotă că rănile războaielor din Balcani nu s-au închegat încă. Ura inter-etnică e în continuare puternică, iar guvernelor nici că le pasă. De fapt, mă gândesc eu, imaginea dușmanului e foarte comodă pentru unii. Imediat îți zboară din cap ideile despre corupție, servicii de calitate proastă, salarii joase, etc. Poporul urcă pe piedestal și-i are pe toți sub călcâi. Căci se poate și așa? Albanezii nu-i au la suflet pe sârbi pe motiv că ăștea au complexul fratelui mai mare. Cine-i mai mare e primul servit, alții să mai aștepte. Sârbii nu-i au la inimă pe nimeni pentru că au fost trădați de toată lumea, au devenit mai mici, tot mai mici, tot mai mici… Unde-au mai fost și bombardați de NATO. Ruinele au fost lăsate la vedere (susțin martorii oculari) ca să le fie cu obraz celor din Occident. Sârbii se victimizează, îl întâmpină pe Putin. Putin se victimizează, mușcă din ucraineni. Occidentul vede și nu crede.

Nu e de bine. Mănăstirile sârbești construite pe vremurile când Moldova încă nu era descălecată, poartă în continuare insignele vandalizării chiar dacă-s păzite de forțe internaționale de menținere a ordinii. Teoretic, ar fi un gest frumos să li se permită sârbilor să aibă grijă de ele. Dar, bineînțeles că și sârbii ar putea fi mai îngăduitori recunoscând de jure ceea ce și așa are loc de facto. Oricine-ar fi avut dreptate, teritoriul e populat de albanezi și altă soluție nu există! Dar gesturile frumoase nu țin de agenda realpolitikului. Manipulează-i pe manipulatori – asta e lecția machiavelică pe care au învățat-o balcanicii.

Se poate face ceva? Deocamdată nimic. Kosovarii ar păzi mănăstirile sârbești cu aceiași silință cu care sârbii au asigurat securitatea pe terenul de fotbal. Și-atunci de unde începi? De la copii. Și ăștea de pe piedestal ce sunt? Copii.

Tags: , , , , , ,

Comments are closed.