September 7, 2015 Off

Serafimii

By in călătorii, moldova

—Ei râdeau de mine și-mi ziceau: nu fi proastă, ești tinerică, du-te la vreo nuntă, prinde-te în horă. Da’ eu de mititică îl aveam pe Duhul Sfânt în suflet. Fugeam de ei și mă ascundeam în biserică. Veneau pe urma mea, dar eram tânără și iute la picior. Când le auzeam pașii, mă făceam nevăzută în pădure sau mă pitulam în tufiș. Așa scăpam… Am avut și un ghiavol în familie. Frate-miu, Dumnezeu să-l ierte, că era comunist. Îmi venea să-l omor cu mâinile mele câte necazuri mi-a făcut. Dar m-am rugat și mi-am zis așa: „Doamne, tu cum ai răbdat pentru păcatele noastre, așa am să răbd și eu pentru tine”. După ce a murit îl vedeam în fiecare noapte în vis, până când într-o noapte s-a arătat în straie curate și a strigat așa, cu putere: „Tu-do-ra”, și am înțeles că rugăciunile mele au fost auzite și s-a eliberat de păcat.

—Vă siliți? întrebă Maica Teodora. Să vedeți, le am scrise pe toate în caiet.

Bătrâna intră în căsoaie și rămâne acolo suficientă vreme ca să ne întrebăm dacă nu cumva o fi uitat de noi. Poate e cazul să plecăm? Dar iat-o că se întoarce negreșit, apăsând pe toiag. „Să știți că eu am citit în cărțile sfinte și am înțeles. La început eu nu puteam pricepe – cine e Fiara, cine-i Antihristul? Și-am înțeles: Lenin e Fiara!” În caiet scria citeț, cu litere chirilice, dar respectând întocmai gramatica de pe timpuri.

Era în Postul cel Mare când i-am văzut cu ochii sufletului. Patru îngeri pogorâseră din ceruri, dar li se vedeau doar capurile și aripile. Îngerii râdeau vesel și așa m-a cuprins și pe mine o bucurie, iar trupul mi se făcu ușor de nici nu-l mai simțeam…

Prima însemnare era din 1961, iar ultima din 1972. Vreme de zece ani, îngerii, sfinții, heruvimii și serafimii o vizitau pe Maica Teodora de la Mănăstirea Răciula și-i făceau trupul ușor… Caietul nu era gros, să fi fost vreo 12 pagini în total. Le-am citit la repezeală în timp ce bătrâna ne întrerupea pentru ca să ne explice mai amănunțit cum arătau îngerii. Stilul propozițiilor era repetitiv, dar era ceva magic în chestia asta căci ajungeau să se întipărească în memorie ca și cum ar fi fost o mantră. La plecare bătrâna a insistat să-i scriem pe o hârtiuță numele noastre ca să se roage pentru noi…

Îngerii lui Kundera nu râd. Îl imită pe diavol dar sunetele care le ies pe gură aduc mai degrabă a scâncet decât a râs. Pe când îngerii Maicii Teodora sunt veseli și aduc bucurie în suflet.

Am intrat în biserică. În antreu stătea o călugărița și scria ceva într-o carte. Am văzut-o desculță și m-am întrebat dacă n-o fi cazul să mă descalț și eu. Intrați, intrați, mă îndemnă dânsa. Am intrat. Geamurile erau deschise larg și lumina din afară scălda cu generozitate altarul, amvonul, candelele, icoanele. O pereche de muște bâzâiau înverșunate și-atunci nu știu ce m-a apucat, dar îmi veni să râd, căci totul era atât de… real. Muștele astea… În biserică? Era ca și cum aș fi fost iar mic și intram în casa bunicii și acolo tot bâzâiau muștele și era tot atâta lumină. Nu înțelegeam ce mi se întâmplă – când mă întorceam spre mașină nu-mi mai puteam ține râsul. Parcă-l apucasei pe Dumnezeu de barbă.

Ciudat, foarte ciudat. La drept vorbind noi nici nu planificam să ajungem la Răciula. Ne-am propus să vizităm biserica din lemn din satul Palanca, dar într-o intersecție le-am văzut pe toate cele patru mănăstiri pe un indicator și ne-am zis că n-ar fi o idee chiar atât de rea. Răciula a fost primul popas. Ne dădeam cu ghicitul – oare ce-o să ni se mai întâmple?.. La Hârbovăț am băut apă din fântâna bisericii. Apa era dulce. Lângă câțiva metri erau niște știubeie. La Hârjăuca preotul ne-a mironisit din proprie inițiativă. Ne-a întrebat doar dacă vrem. Ne-a uns frunțile cu mir și atât. La Frumoasa ne-a prins furtuna…

Eram în mașină și afară turna cu găleata. Ce facem? Eu eram de părere că e musai să așteptăm. Și dacă-i o încercare? Trebuie negreșit să terminăm acest traseu. Cele patru mănăstiri din părțile Călărașilor sunt amplasate sub formă de cruce și dacă intri în trei fără să-i treci pragul celei de-a patra e ca și cum ai lăsa rugăciunea neterminată. Ca și cum te-ai închina Tatălui și Fiului lăsându-l la o parte pe Sfântul Duh. Să nu se supere… Ieșim la unu, doi, trei?

Am fugit prin ploaie și ne-am ascuns sub o streașină. Am măsurat din ochi distanța până la biserică și-am înțeles că tot uzi o să ajungem. Așa și-am stat în biserică – uzi, până au început să bată toaca de vecernie…

La ieșire din Frumoasa cerul se făcu iarăși senin. Razele lunecau pe podgorie. Norii se ascundeau după deal, iar pământul scoteau aburi. Precis că trebuie să fie un curcubeu pe undeva. Am oprit mașina să cercetăm cerul. Așa și a fost: deasupra locului de unde ne întorceam strălucea un pod multicolor.

…Dacă stau să mă gândesc, nici măcar nu-s religios. E drept anul ăsta mi-am promis să nu-l supăr. Am lăsat un spațiu pentru „și dacă totuși există?” Și dacă oricum nu, atunci cine ne-a fost călăuză în această călătorie minunată?

Tags: , , , , , , , , ,

Comments are closed.