February 3, 2017 Off

Revelion în Penang

By in asia de sud-est, călătorii

Stăm noi stăm la coadă, în fața ghișeelor de control al pașapoartelor și nu e clar la care anume din ele. În fața noastră – o mare de capete. În mare parte chineze, dar sunt destule și pe blond. Stăm la ghișeul unu sau doi? Confuzie. Ne împărțim. Prietena mea încearcă norocul la ghișeul cu numărul trei. Din lift se mai răstoarnă un val și, ca prin minune, ajung în fața noastră. Ne regrupăm. Împreună e mai vesel.

—Minsk, zic eu. Zi un oraș care să înceapă cu „kapa”.

Prietena mea ezită. Înțeleg. Ultima zi a anului, stând la coadă, departe de casă și în general departe. Mai concret, suntem pe insula Penang, strâmtoarea Malacca. Strâmtorați.

—Kyoto, zice ea.

O fac pe originalul. Zic „Oslo” ca să ridic ștacheta. Tot cu „o”.

—Ornitogorsk, mă ia prietena la mișto.

—Ăsta-i pentru Ion și Nadea zic. Nu trece nici măcar în virtutea expedițiilor noastre ornitologice prin Țara de Sus și cea de Jos. Dar mă umflă râsul. Auzi tu, Ornitogorsk!

—Bine, Omsk.

Hm. Iar am revenit la „kapa”. Peste aproximativ două ore și două mii de orașe de pe mapamond, printre care Anenii-Noi și Ocnița, am declarat sfârșitul competiției la ghișeul cu numrăul doi. Tinerețea a ieșit victorioasă. Eu încă mai mestecam pe limbă un orăș din jungla peruviană, Iquitos, dacă vă interesează. Am făcut rost de ringgiți, cartele SIM și am comandat un uber. Șase minute, ne-a confirmat aplicația, după care a șoferul a cotit-o aiurea și aplicația ne-a anunțat că vine în paișpe minute. Stăm pe loc. Așteptăm.

Intrarea în George Town, orașul principal de pe insula Penang, e lipsită de farmec. Blocuri amorțite, retezate de autostradă. Deocamdată, nimic captivant. Șoferul ne-a lăsat la marginea orașului vechi, în vecinătatea hotelului Dumbrava Muntri de pe strada Muntri. Ne cazăm. Hotelul are două nivele. Odăile de sus au ieșire la verandă, iar cele de jos dau în galerie. La parter e o mică grădină, iar la etaj – o piscină, de bifă. Apa din piscină e suspicios de verde, dar oarecum tentantă. În odaie ni se aduce ceai chinezesc în ceșcuțe minuscule. Ieșim în oraș.

Majoritatea clădirilor din George Town reprezintă un mișmaș pitoresc din elemente hinduiste, confucianiste și musulmane, țesute în stilul eclectic al Rajului Britanic. Cu trecerea timpului, ele au fost convertite în taverne, cafenele, dughene sau hoteluri. Arhitectura originală a fost păstrată cu sfințenie (de asta hotelului nostru i se zice patrimonial), în schimb pereții au fost dați pe mâna artiștilor, care în scurtă vreme au transformat patrimoniul cultural într-o capitală a street-art-ului. Cel mai mult și-a făcut de cap Ernest Zacharevich, un tânăr pictor lituanian care a prins rădăcini în Penang lăsându-și amprentă la propriu și la figurat. Turiștii au apreciat asta. Au venit însutiți pe insulă. Insularii au apreciat asta și mai mult.

Îl lăsăm pe Ernest pentru ziua următoare. Stăm la Micke’s Place și creionăm pe masă în timp ce ni se aduce bere și nasi lemak. Cariocile stau de-a gata în compania lingurilor și furculițelor. Vizitatorii sunt încurajați să-și dea frâu liber imaginației. Localul e acoperit cu schițe și notițe de la podea până-n tavan. Numai „zdesi bîl Vasea” nu scrie. Altminteri găsești orice. În engleză, chineză, malaeză, olandeză, bengaleză și… poftim și-n română. Un „la mulți ani” categoric din partea prietenei mele. Și apropo de „la mulți ani” ne amintim că-i ajunul și că nu avem planurile puse la punct. Întrebăm de focuri de artificii, fiesta…

—Păi cum să nu, ne bucură chelnerul (un indian din Punjab). La Mall o să se dea o mega-petrecere. Cu muzică electronică, dansuri.

Muzică electronică? Dansuri? Nu e de noi.

La șapte jumătate intrăm în piscina hotelului, cea de la etaj. Pe întuneric, apa nu mai e verde. Doar călduță. Pipăim fundul bazinului cu vârful degetelor de la picioare. Pare în regulă. Când să intrăm în ritm, un greier aventurier plonjează curajos în apă. Îi vedem doar traiectoria, altminteri poate fi orice. Prietena mea țâșnește din bazin ca la comandă. Ies și eu, dar fără grabă. Hai că am făcut-o și pe asta. Ne punem costumele de baie la uscat și la zece și-un sfert (în Australia deja e anul nou!) ne prezentăm la terasa restaurantului Gala House care-i vizavi de Dumbrava noastră. În program avem mannequin challenge și focuri de artificii. Cu DJ. Dar fără muzică electronică.

Scurtăm din ultimele minute ale lui 2016, sorbind din cocktailuri și făcând clasamentul celor mai fericite momente din cursul anului. Ne întrecem unul pe altul în amintiri, nici nu observăm cum se apropie miezul nopții. La anul nou fără cinci minute, înghețăm în pozițe de bruderschaft cu ce a mai rămas din caipirinha. Chelnerița face turul restaurantului. Cu coada ochiului (nu e voie să ne mișcăm!) cuprindem cu privirea gașca gălăgioasă de chinezi care au înmărmurit la masa vecină cu gurile deschise și paharele neciocnite. Dincoace, un cuplu trecut de prima tinerețe, a împietrit la câțiva centimetri de un sărut. În fața restaurantului, bucătarul a înlemnit cu chibriturile în mână în fața arsenalului pirotehnic.

Bang! Bam-bang! Taba-daba-dang! Trosc! Vâjjj… Vâjj…

La intersecția dintre strada Muntri și strada Leith s-a produs anul nou. Focurile de artificii se revărsau generos din toate cele patru puncte cardinale. Oameni necunoscuți ne strângeau în brațe și strigau euforici: „Heppi Niu Err! Heppi Niu Err! Welcom too Pinang!!!” Între timp, conaționalii noștri au și terminat să dreagă salatele boef, indispensabile la masa de revelion. Acum posibil că au ocupat pozițiile strategice în fața televizoarelor. Cu șampaniile de-a gata. Președintelui țării îi mai rămâneau șase ore la dispoziție pentru a încâlci definitiv vectorii geopolitici. Zâmbind enigmatic, președintele se gândea în sinea lui: „Ați crezut că 2016 a fost un an prost?.. Să vedem, să vedem.”

În Penang e foarte bine. Zic așa, pentru orice eventualitate.

Tags: , , , , ,

Comments are closed.