February 21, 2011 4

Începutul unui final fericit

By in film, portugalia

Toată povestea asta-i un gen de “Aşteptându-l pe Godot” cu happy-end. Întâmplător, se cheamă “Lisbon Story”. Întâmplător, tot de Wim Wenders e. Care a penetrat ceasul meu biologic, deşi, spre norocul meu, l-am descoperit tardiv, iar neamţul a fost suficient de prolific ca să-mi asigure câteva luni bune de filme.

Personajul lui e un operator de sunet (ha! s-au terminat operatorii de imagine?) care vine-n ajutorul prietenului său Frederico/Friedrich care face un film la Lisabona, care e un oraş minunat la capătul lumii. Regizorul nu e de găsit. Regizorul e frustrat. Imediat ce fixează obiectivul pe realitate, realitatea se distorsionează, fuge, dispare. Acelaşi lucru când încerci să îmbraci realitatea în cuvinte. Cuvintele mint, la fel cum face această postărică. Cuvintele fug de adevăr ca de ciumă. Şi atunci lui al nostru Godot ce gând năstruşnic îi vine în cap? Să pună camera de filmat la spate. Fără a fixa obiectivul pe adevăr, îl captează aşa cum este el. Nici el nu mai ştie ce filmează. Ceva.

Dar nu e bine aşa. Nimeni nu are nevoie de oglinzi retrovizoare care să multiplice realitatea. “Toate oglinzile sunt abominabile” a zis Borges la un pahar de vorbă. Noi avem nevoie de vise. Avem nevoie de poveşti. Avem nevoie de cheiţe.

Şi atunci aşteptarea se transformă. Nu-l mai aşteptăm pe Godot. Aşteptăm o portugheză cu voce de înger. Fără speranţă şi fără grabă, cum ne-a învăţat Angela Stafii.

Şi dacă reuşeşti acest truc – mare minune! – eşti chiar la începutul unul final fericit.

Tags: , , , , , , ,

4 Responses to “Începutul unui final fericit”

  1. vladimir b. says:

    Salut!

    ştiu că ai o slăbiciune pt Beckett, desigur şi în special, pentru Aşteptîndu-l pe Godot. Aşteptarea metafizică, bag seamă, este la tine legată şi de Prilepin! Ei bine, vine-vine, cu paşi vertiginoşi. “Sankia” ne va bucura nu numai ochii, mintea şi auzul, ci şi senzaţiile. Tari, desigur…

    • Zenu says:

      🙂 Aha! Iată de ce nu-mi vine comanda cu “Sankia” în rusă – se aşteaptă citit în română! “Aşteptându-l pe Sankia”, deci… 😉

  2. vladimir b. says:

    deci, și în română, căci pentru tine e obligatoriu să cetești acest roman în rusă! Nici cea mai meșteșugită traducere nu poate înlocui această capodoperă literară…trebuie să se nască în România un Maxim Gorky, ca să dea ceva similar.
    Dar, desigur, nu e cazul, suntem pe tărîmul nălucirilor!

    • Zenu says:

      De acord cu şi-şi. Când e vorba de Prilepin, cititul nu e o muncă, e o plăcere (chiar dacă gândurile care mişună în consecinţa lecturii nu-s din cele mai liniştite ;)).

      Deste români… citatul ăsta din Stasiuk e bestial:

      “Aceasta este România. Ţara care pare uluită de propria existenţă.”