August 22, 2013 Off

Paradjanov Express

By in călătorii

Stau eu la balconașul meu din hotelul cocoțat pe o creastă de deal din cartierul Avlabari în liniște și întuneric. În jur – înșiră-te mărgăritare! Toate clădirile istorice luminate simpa ca niște diamante… La stânga s-a instalat solid catedrala Metekhi străjuită temeinic de statuia ecvestră a micuțului Vahtang Gorgasali cu mâna ridicată sub formă de salut cordial. Peste râul Mtkvari se înșiră cartierul Abanotubani megieș cu Orașul Vechi încoronat la rându-i cu Fortăreața Narikala. Spațiile libere sunt ocupate de conace boierești. Cu alte cuvinte, spații libere nu-s. Mai spre dreapta de Orașul Vechi e catedrala Sioni, mai în adâncime – Piața Libertății (fosta Lenin) cu statuia patronului – Sf. Gheorghi în versiunea aurită a lui Zurab Țeriteli. Dacă mă-ncordez un pic văd și biserica Kashveti, iar dincolo de ea – piața Rustaveli. Normal că nu-l văd pe Șota dar e musai să fie e acolo, unde în altă parte să fie.

Deci. Mă uit eu la toată frumuseța asta asta și normal că mă gândesc la Imperiul Bizantin. Fiindcă peisajul respectiv poate fi plasat în Balcani fără prea mari retușuri. Bunăoară în Bulgaria sau Macedonia. Sau în România, înainte de a se franțuzi. Sau Grecia, dacă teșim cupolele țuguiate ale bisericilor caucaziene. Istambul, în pofida, stratului islamic nu e departe ca idee. Adică ce naiba? Noțiunea asta de Europă gotică e doar o versiune care a fost implantată în imaginarul nostru colectiv prin forța argumentelor economice. E mai european cel care-i mai bogat, carevasăzică. Francez, britanic, neamț. Și dacă stai să te gândești – ăsta-i leagănul! E o versiune mai domestică a Europei, una în care Moldova cu siguranță că s-ar integra fără a-și roade coatele. Chestia asta – e Europa de la noi acasă. Deja!

Dar în lipsa argumentelor economice, melancoliile mele fanteziste privind renașterea Bizanțului cad în desuetudine. Și pe neprins de veste: oare la Yerevan cum e?

…Aflu degrabă, dar nu înainte să parcurg 290 km pe ruta Tbilisi-Yerevan. Șase ore în compania șoferului (georgian) și a celuluilalt pasager (armean). Un fel de Buba și Rubik. Se discută necenzurat despre politică. Despre cum Putin a avut-o pe Timoșenco. Despre cum Putin l-a avut pe Saakașvili. Despre cum Putin a avut-o pe femeia lui Saakașvili. „Dar și pe femeia lui Putin au avut-o”, constată enigmatic georgianul, adică Buba. „Cine? Saakașvili?” întreabă inocent armeanul, adică Rafik. „Ei… ce zici tu? Un ofițer de la MVD”, face Buba. „Da-i frumoasă?” nu se lasă Rafik. Discuția se destramă în acest moment ca să izbuncnească din nou într-un wrap-up formulat de Buba: „Măi, Putin, tu ești puternic – vrei să vaci Soiuz, fă Soiuz, ce mama măsii… Așa nu se poate de trăit!”. Eu nu mă amestec, mie Soiuz nu-mi trebuie.

Yerevan nu e Bizanț. Bizanțul din Yerevan a fost extirpat. Acum Yerevan e Moscovă. Beton, granit, asfalt. Totul e monumental. În sensul rău al cuvântului. În esență, orașul milenar a fost făcut pe din nou în anii 20-30 a secolului trecut. Un melanj de empire socialist și Le Corbusier. Mussolini construia la fel. Utilitarist, sec, geometric. Dezumanizat și dezumanizant. Parcă-i copiat de pe picturile lui De Chirico. În tot cazul. Asta e – Yerevan. Bancomate sunt. Terase sunt. Covoare sunt. Hoteluri sunt. Viața nu e mai diferită decât la Chișinău. Sub anumite aspecte e mai bună, sub alte aspecte – mai proastă. De trăit se poate, dar nu e cazul.

În Yerevan există o oază fantezistă: muzeul lui Serghei Paradjanov. Muzeul reprezintă o colecție de colaje, farfurii, păpuși, oglinzi, instalații, sculpturi și pur și simplu obiecte a căror rost nu poate fi deslușit cu una cu două – lucrate de marele maestru pe parcursul vieții. E un muzeu extraordinar care nu trebuie ratat în ruptul capului. E antiteza Yerevanului. Aici ai umor, umanizm, suflet, viață, culoare, geniu. La cântar trage tot atât cât restul Yerevanului pus laolaltă. Am făcut socoteala: după Muzeul Inocenței al lui Orhan Pamuk, Casa-muzeu a lui Salvador Dali din Figueras, Muzeul El Greco din Toledo și Muzeul Bulgakov de la Kiev, ăsta cu siguranță că se instalează în topul muzeelor preferate. Eu în general prefer muzee dedicate anumitor personalități decât muzee pur și simplu.

Și atât. Afară-i arșiță, toropeală, asfalt, granit. Monumental.

Fac cale întoarsă cu marshutka. Înapoi în Bizanț.

Tags: , , , , , , ,

Comments are closed.