May 11, 2015 Off

Mierea l-a mâncat pe urs

By in călătorii, orientul mijlociu

Aș fi putut să zic simplu: Tel-Aviv, dar uite că nu o fac. Zic: „mierea l-a mâncat pe urs” ceea ce-i o expresie culeasă dintr-o povestire de Amos Oz. Ba o înțeleg, ba n-o înțeleg deloc. Eu înțeleg evreul așa: ochelarist, cu burtică, muzicolog sau om de știință. Deștept. Zeflemitor. Cinic. Cu inima cât un fluture, dar care bate din aripi doar în ebraică. Ca să nu înțeleagă goimii despre ce e vorba. Mi-l aduc aminte pe Boris Isakievici, cu ochelarii și burtica lui muncitoare, izul de usturoi și formulele chimice. Valențe și covalențe. Era profesorul meu de chimie cu care făceam meditații în fiecare săptămână, duminica. Nu sâmbăta, că-i șabat. Duminica mă încărcam cu o sută de probleme pe care urma să le fac acasă și pe care le rezolvam la lumina lămpii, cu o tânjeală fără seamăn, creionând cu zor schițe pe marginea caietului. Luam note bune și nu-mi păsa de legătura ionică nici cât e negru sub unghie. Boris Isakievici nu tânjea niciodată. Mierea. Ursul. Mi se pare un titlu potrivit.

…Israelitul din rândul doi, clasa business, e antipodul lui Boris Isakievici. Rămâne în picioare în timp ce toată lumea-și pune centurile de siguranță. Îi privește încruntat pe pasagerii aeronavei. Cu ochi de șoim, de parcă noi suntem niște teroriști înveterați, iar el este un agent secret al Mossadului. Blochează trecerea unor bătrânei amețiți, dar o lasă să se așeze pe o tânără sefardă. Credem că i-am descrifrat stratagema, dar nu, îi face semn stewardului că vecina lui nou-nouță nu are bilet de prioritate. Agentul s-a răzgândit. Vecina pleacă, el rămâne în picioare scrutând locurile ocupate de teroriști. Decolăm. Nu mai știu dacă a recrutat vreun pasager demn de a sa vecinătate. La aterizare, în schimb, se mișcă încet, blocându-ne cu valiza lui calea. Un om tare strâmb.

Oamenii de pe faleză sunt atletici și luminoși. Avem aici cicliști și alergători. Cu câini. Fără câini. Bătrâni. Tineri. Au corpuri vânjoase. Forță fizică excelentă. Dacă mâine s-ar da mobilizarea, ei ar forma un batalion de elită. Dincoace avem surferi și yogini. O flotilă de yachtsmeni. Dansatori și dansatoare. Dansează în pereche și se prind în horă. Cei mai înverșunați sunt jucătorii de matkot. Lovesc cu putere mingea de cauciuc de trosnesc paletele de lemn. Trecem șovăitori pe alături. O mingiuță din astea îți face felul. Categoric. Dar câtă precizie! Și câtă lumină în jur. O invazie de albastru. Cerul. Marea. Steaua lui David. Edificiul de vizavi.

Mergem în direcția portului vechi de-a lungul falezei. Alternăm nisipul cu asfaltul. Spații verzi, imense presurate cu răhăței. Nasol la prima vedere, dar altminteri cum să transformi deșertul în oază? În nisip nu crește nimic. Din răhăței cresc grădini publice, linii de tramvai, terase și zgârie-nori. Tel-Aviv este răspunsul israelit adresat newyorkezilor. Big Apple este creuzetul lumii. Pe insula Ellis au acostat italieni, puertoricani, irlandezi, polonezi, scandinavi și ruși. Au intrat în Manhattan în calitate de americani. În Israel se întâmplă cam același lucru, deși într-un univers tăinuit. Sefarzi, așkenazi și mizrahiți au suit în podul casei spaniola, germana și aramaica și au devenit deodată ebraici de la Dumnezeu. Cei mai necăjiți sunt falașii, evreii etiopieni, numiți și Beta Israel (Casa lui Israel). Fac muncile cele mai dizgrațioase și-s priviți de sus de restul comunităților. New York e Big Apple. Tel Aviv e Big Orange. Neoficial.

Dar ce sunt toate astea? Orașul nou rămâne în urmă, se înșiră fantomatic la orizont, cedând teritoriul unui cartier medieval. Ai zice că suntem mai degrabă pe coastele Adriaticii, cu turnul mănăstirii Sfântului Petru plonjând maiestuos în talazuri. Acolo, jos sunt pietrele Andromedei. Prințesa încă mai zace lănțuită în așteptarea lui Perseu, devorată săptămânal de marele balaur. Ne ascundem la umbră. Jaffa. Popas. Îmi iau o cafea arăbească, Andromeda soarbe dintr-o cafea cu gheață. Avem wifi, dar căutăm priză. To the left, strecoară muzicantul printre versuri, in the back. Și dă-i mai departe cu muzică…

O vreme rătăcim prin cartierul artiștilor. Terasele-s aglomerate chit că-i șabat și munca-i interzisă. Cumpărăm un rosé pentru diseară. E musai, căci avem grădină. Vânzătoarea împinge restul ajutându-se cu un sul de hârtie – n-are voie să atingă banii, nu-s kosher. Piața Carmel, din cartierul yemenit, e pustie, standurile stau goale, dezolante. Un stârc de cireadă ne ține calea. Îi admirăm câteva clipe zborul. Cu un picior pe un cablu și cu celălalt pe altul, el ne privește de sus, legănat. Lumea a treia: alt peisaj, alte chipuri. Orașul vechi a rămas în urmă, zgârie norii stau alieneați pe dreapta, litoralul e din partea stânga. Cu toate acestea e foarte plăcut în mahala – abia aici realizăm că suntem în Orientul Mijloaciu, pe altă planetă, cu alte reguli. Un băiețel mai oacheș de felul său fuge de noi. Aleargă până se face mic ca un ghem de motănaș, se oprește să vadă dacă-l privim. Râde cu gura până la urechi și vine-ntr-o fugă înapoi. Se oprește, nu și din râs și iar dă-i bir cu fugiții. Mic. Yemenit.

Pe-nserate stăm de povești în grădină și încercăm să descifrăm Tel-Avivul. Sunt ca americanii, zici tu. Fiecare e pe unda sa. Sunt atât de diferiți și-n același timp sunt un singur popor. Parcă-i Istambul zic eu, e și european și asiatic în același timp. Un stat tânăr, în plină ascensiune. Foarte creativi. Fără inhibiții și complexe. Tu zici: nu le pasă de ceilalți. Nu te privesc decât pieziș, sunt reci, indiferenți. Poate… Dar și britanicii sunt reci și indiferenți. Nu merg la contact. Nu știu… Palestina a fost o vreme protectorat britanic. Allenby i-a eliberat de otomani. Apoi evreii au ținut să se elibereze de Allenby. Chestia asta-i ciudată: au luptat pentru independență după culise. N-au aruncat grenade, au folosit pile. La Londra, la New York, în Elveția. Aveau putere și influiență. E bizar că un proiect de alternativă a fost să le aloce evreilor o patrie în Eritrea. Cel puțin falașii ar fi fost stăpâni la ei acasă. Îmi place cum sună, zici tu, Eritrea… Și Etiopia sună rău?

Sună bine, sună bine…

Tags: , , , , ,

Comments are closed.