October 26, 2009 6

Reflecții călătoare. Națiuni și armuri

By in marea britanie
Gata pentru Londra...

Gata pentru Londra...

Pe biletul meu de avion scrie 8:40, iar pe orarul din aeroport – 9:40. Am dubii în privința orei decolării: sau tehnicienii din aeroport au încurcat-o rău cu schimbarea fusului orar sau Air Moldova nu a făcut calculul cumsecade. În tot cazul mai avem de așteptat în jur de o oră ceea ce pune în pericol conexiunea din Frankfurt.

În veceu miroase a fum. Normal că este interzis. Intră un tip care remarcă și el mirosul. „Aha, deci se poate fuma” remarcă tipul. Semnul de pe perete nu pare să-l intimideze.

Reflect asupra situației. Categoric, „cultura” moldoveană nu are nici un pic de respect pentru regulile scrise. Altceva dacă ar veni un milițian să spună: „Aruncă țigara!”. Cetățeanul nostru s-ar fi confirmat întocmai.

Revenim în sala de așteptare. Așteptăm. Nicio informație în plus. Pe tabloul de informație scrie impasibil: LAST CALL. Problema e că NOBODY IS CALLING. Observ cum la un anumit moment începe să se declanșeaze panica. Pasagerii sunt ceva mai agitați. Apare o tipă mai în vârstă cu ecuson care începe să explice ceva unui grup de pasageri. Grupul devine imediat de vreo sută de persoane. Nimeni nu aude nimic. În cele din urmă aflăm că zborul a fost amânat din cauza Frankfurtului (cum ziceam, am anumite dubii în această privință), respectiv, conexiunile urmează a fi „reconectate”. La insistența unor pasageri mai puțin experimentați tipa scrie ceva în rusă pe bilet. Îmi dau seama că e teoria chibritului, căci nu prea văd cum un funcționar din aeroportul din Frankfurt o să stea să descifreze caligrafia chirilică. E clar – o să fim la Londra mai târziu de ora stabilită. Ceea ce în fond nu e o problemă majoră.

Problema majoră este că schimbările nu sunt anunțate, panourile de informație nu sunt actualizate, iar lumea se ia după instrucțiunile improvizate ale sexagenarei. Străinii sunt dezorientați. Moldovenii par să fie tranchilizați de „spravka” emisă de responsabila companiei. Cum ziceam – lipsă de respect pentru regula scrisă / încredere oarbă în oameni în uniformă.

Discut cu soția această descoperire antropologică recentă odată ce ne vedem îmbarcați în avion. Nu decolăm căci se pare că cineva mai rescrie încă conexiunile.

Încercăm să înțelegem specificul național. Noi, care suntem mai tineri și mai umblați, ne adaptăm relativ ușor și ne putem călăuzi fără probleme prin sistemul de semne aeroportuare. Babacii se încâlcesc în ele. E și logic.

La prima mea „ieșire” în lumea civilizată urma să întâlnesc un grup de colegi în Viena. Ne așteptam unul pe altul în oficiile Băncii Austriei. Urma să ne ia cineva de acolo și să ne ducă cu autobusul la Weissenbach. Aveam timp berechet. Puteți să ghiciți că nu am trecut pe lângă veceu. Anume acolo s-a produs prima mea confruntare cu Occidentul. Robinetul nu se pornea măcar crapă. L-am sucit, l-am presat, l-am tras. Nimic. Mi-am zis: nu ies până ce nu mă spăl pe mâini. Peste o habă de vreme s-a întâmplat miracolul. Apa a curs. Era un robinet cu fotoelement. De atunci, când se întâmplă să călătoresc, mi-am stabilit drept regulă să mă clarific cum funcționează orice mărunțiș. La hotel, prin veceuri, în locuri publice. Acum îmi imaginez că pentru generația părinților noștri lucrurile nu au stat la fel de simplu.

Dar suficient despre regulile neauzite de nimeni.

Apropo că stau în aeroport, îmi aduc aminte de o altă descoperire, mai veche:

Națiuni și armuri

M-am întrebat tot timpul de ce cetățeanul estic și, mai ales, cel din fosta URSS se face descoperit imediat. Ce trăsături fiziognomice are de este atât de reperabil? Indiferent dacă e azer, iacut, velikorus sau moldovean stă scris pe fața lui – suntem de-ai noștri. Îmi dau seama că „ai noștri” nu au trăsături faciale deosebite ci, pur și simplu, au o altă mimică. Occidentalul – de la portughez la scantinav – este insondabil. Cei trece prin minte, numai el știe. „Omul nostru” în schimb e deschis ca o carte – buimăceală, timiditate, supărare, orgoliu, ranchiună – toate, de la bune la rele, sunt scrise pe fața lui.

M-am gândit la armuri. Faptul că occidentalii (la o adică, până și japonezii) au purtat armuri le-a erodat expresiile faciale. Acum au niște fețe de parcă tot în armură s-ar afla. Cred că de aici se trage. Rusul, în șapcă, de unde să învețe el deprinderea de a-și ascunde sentimentele. Ce are în minte, se reflectă pe chip.

Asta e mica mea teorie. Între timp remarc că aeroportul din Frankfurt și-a pierdut luciul de altă dată. Sălile de așteptare pentru pasagerii clasa business sunt goale, cele pentru muritorii de rând – se repară. Lume puțină, rânduri lungi, securitate sportită, criza e în toi.

C’est la vie

Tags: , , , , , ,

6 Responses to “Reflecții călătoare. Națiuni și armuri”

  1. vichea says:

    Apropo de armuri: O crede-ma ca rusii au purtat si ei armuri in evul mediu. google it.

    • Zenu says:

      De acord, dar ei aveau un fel de coifuri. Nu mască din aia care se îmbracă pe față… Din păcate nu știu terminologia. Deci, fața nu le era acoperită.

  2. vitalie says:

    esti fericit…ai asteptat doar o ora…in vara a trebuit sa ajung la istanbul, biletul indica ora de decolare a avionului – 19.45…la 17.00 am pornit de acasa (sectorul Rascani) spre Aeroport. pentru ca plecam pe mai mult timp (aproximativ o luna)am lasat acasa telefonul mobil…ajuns la Aeroport am constatat cu stupoare ca decolarea s-a amanat pentru ora 22, api pentru 23.00, apoi, ora finala, 00.45…am asteptat cam vreo 6 ore in aeroport, noroc ca am obligat conducerea Air Moldova sa-mi dea ceva de mancare in perioada asta…
    mai tarziu am aflat ca motivul intarzierii era unul banal: compania opereaza cu acelasi aparat Airbus si pe ruta Chisinau-Moskova si pe Chisinau-Istanbul..o intarziere micuta la Moskova da peste cap intregul program…e bine sa ai monopol, sa dictezi cele mai mare preturi, apoi, citeam zilele trecute, sa te plangi ca esti in poerdere…

    • Zenu says:

      Cunoscută situație. Am stat și eu așa – la Domodedovo… În astfel de momente îți dai seama de rolul moldovenilor pe mapamond (unde mai pui că cea mai mare belea tot moldovenii sunt capabili să o producă…)

  3. […] Țara Galilor, Iralanda de Nord, Anglia și Cornwall sunt ultimele lui colonii. Reușesc să văd Londra, Edinburg și […]

  4. […] Țara Galilor, Iralanda de Nord, Anglia și Cornwall sunt ultimele lui colonii. Reușesc să văd Londra, Edinburg și […]