October 29, 2009 5

Casa unde a locuit Stevenson

By in marea britanie

Denumirea galică a Scoției este „Alba”. De aici „Albionul”, identificat greșit cu Anglia. Tot de aici „Albania” – tiză cu sora noastră din Balcani. Mai des se întâlnește toponimicul „Albany”, care are și el aceeași rădăcină. Înseamnă același lucru ca și în română – alb. Bun. Cu asta ne-am clarificat.

În schimb clișeul „cețosul Albion” este cât se poate de adevărat. Așa l-am găsit. Cețos. Ploios. Înourat. Edinburgh (burgul lui Edwin, Dùn Èideann în galeza scoțiană) este încă un oraș medieval. Rival Pragăi. Impresia mea era că ceața se lăsa-se atât de deasă încât secolul XXI l-a trecut cu vederea.

Dar despre ce-i această Scoție? E Britania sau e, totuși, o țară aparte? Mă gândeam la acest lucru în timp ce trenul se apropia de orașul râvnit. Darlington, York, Newcastle – țara Angliei era plană și neinteresantă. După Newcastle peisajul se schimbă brusc. Dantela țărmului invita valurile aproape de linia căii ferate. Poduri grele coseau mal de mal. Geamul aburea împroșcat de picături de ploaie.

Am ajuns. Mi-am luat hotel de la gară. Zicea că-i aproape de centru. Asta dacă s-o iei în transversală. În realitate, cu urcușurile și coborâșurile specifice Edinburgului, nu mi s-a părut chiar așa de aproape. Am ieșit din gară și am făcut primul WOW!

Orașul lui Edwin. Înourat și medieval.

Dincolo de stația Waverly, numită așa în cinstea primului roman de Walter Scott, stătea cocoțat pe o creastă orașul vechi. O linie medievală lega Castelul cu Parlamentul. Adiacent stației – monumentul lui Scott. Tot el, Walter. Walt. E o figură legendară în Scoția. Apare pe toate bancnotele scoțiene la fel ca Ștefan cel Mare al nostru. Monumentul e plasat sub „acoperișul” unei capele gotice foarte impunătoare. Vecin lui Walt îi este David Livingstone. Exploratorul izvoarelor Nilului. (Cel care îl impresiona-se pe bunelul când citea „Vokrug Sveta” pe prisa casei din Sângerei.)

Fiind la acest capitol am să-i trec pe listă și pe ceilalți scoțieni, titulari ai monumentelor din orașul vechi. David Hume, filozoful. Adam Smith, economistul. Robert Burns, poetul. Etc, etc. Pe militari și pe aristocrați nici nu stau să-i număr. În cele din urmă cred că Scoția despre asta e. Oamenii curajoși. Minți luminate. Spirit de aventură. Pricepere la bani.

Nu întâmplător i se spune Edinburgului  „Atena Nordului”. Prin constelația de oameni de litere și oameni de știință, Scoția a „generat” o agoră de personalități. Ele, mai mult decât simpaticele ziduri medievale, i-au dus vestea peste hotare. Imaginează-ți ce-ar fi Britania fără scoțieni? E greu.

În timp ce stau la hotel și-mi usuc pantofii, privesc un documentar despre un inventator scoțian care s-a luat să instaleze mașina cu aburi pe corabie. A testat cu succes invenția, dar reușita financiară nu i-a urmat. A falimentat. Alții au venit în locul lui să livreze vapoare Imperiei. Iată un scoțian exemplar. A încercat, n-a reușit, dar a bătătorit calea pentru alții mai norocoși. Admir această hărnicie a sufletului atât de rară pe Tărâmul Mioritic.

Ies în oraș cu pantofii uscați. Altă socoteală. Fac o tură pe High Steet până la Cannon Gate (apropo, află că „gate” nu vine de la englezescul „poartă”, ci de la danezul „gata” pentru „stradă). Prezint onorurile unei beri scoțiene, servită cu creveți și salată din avocado. Berea se numește Innis & Gunn. E tare drăcia și aduce ușor a scotch! Cum era și de așteptat, fiind păstrată în poloboacele de whisky. Dar e bună. Aromă fină, aburi de vanile și miere. Poezia asta-i dată pe etichetă, la mine nu ai de cerut explicații, dar confirm pentru orice eventualitate.

A doua zi – mare minune! Cer senin. Mă repăd cu aparatul de fotografiat în stradă. Repet turul din ziua precedentă cu un rezultat mult mai favorabil. Mă ogoiesc și beau o cafea cu plăcintă – micul meu dejun.

Cimpoiul, neamul românului

După care o i-au spre muzeul scriitorilor. Vin devreme și fiindcă încă nu e deschis stau în fața lui pe o bancă și citesc antologia de memorii culeasă de Dan C. Mihăilescu. Regina Maria mi se pare plină de sine. Martha Bibescu m-a vrăjit; Maria Cantacuzino m-a fascniat; Anița Nandriș-Cudla m-a dus cu gândul la bunica mea. Așadar, cu cartea se vine la scriitori acasă.

Acasă, însemnând la Robert Louis Stevenson, Robert Burns și Walter Scott. Toți trei au avut o influență asupra mea, dar RLS este de departe câștigătorul. A avut și o viață fascinantă. Elveția, Vestul Sălbatec, insulele din Oceanul Pacific. Sănătatea șubredă nu i-a fost opreliște. A fost îmormântat în Samoa. Îmi copii în carnet cuvintele care-i aparțin de drept:

„Să călătoreși cu speranța este un lucru mai mare decât să ajungi, iar adevăratul succes e munca.” (Robert Louis Stevenson)

Ce bine spus… Ține de o națiune mare să realizeze că succesul nu sunt banii sau statutul social, ci munca. To travel hopefully is a better thing than to arrive, and the true success is labour. Am să țin minte.

Aflu din muzeu că RLS a locuit timp de treizeci de ani pe Heriot Row, 17. Dau fuga într-acolo și găsesc o placă comemorativă. Văd golful undeva acolo jos, prea departe pentru a reuși într-acolo. Și totuși suficient de aproape pentru Stevenson care de acolo și-a croit drum până în Samoa.

Casa unde a locuit Robert

Tags: , , , , , ,

5 Responses to “Casa unde a locuit Stevenson”

  1. dumros says:

    superb articol, superbă călătorie!

  2. nata says:

    clasicism in modul de a calatori si omagiere in modul de a gindi vis-a-vis de mintile luminate originare din Scotia… a depista lucrurile valoroase e simplu cind ele chiar asa si sint (cu referire la articol, ce chiar mi-a placut)…

  3. Frumoase notiţe de călătorie, le-am citit cu plăcere 🙂

  4. […] Galilor, Iralanda de Nord, Anglia și Cornwall sunt ultimele lui colonii. Reușesc să văd Londra, Edinburg și […]

  5. […] Galilor, Iralanda de Nord, Anglia și Cornwall sunt ultimele lui colonii. Reușesc să văd Londra, Edinburg și […]