November 7, 2009 10

Imperiul

By in călătorii, eseuri, marea britanie

Știi că mă fascinează Britania. Și Spania, și Japonia la o adică, dar, dacă în cazul celor din urmă este vorba de iubire romantică, în cazul Britaniei este un amestec de respect, dorință de a o înțelege mai bine, perplexitate pe alocuri, dezgust pe alte locuri. Harry Potter n-are nicio vină. Franceza mea învățată în școală a fost oarecum chinuită. Engleza mi s-a dat ușor, am savurat procesul. Towerul, Bigbenul, Trafalgarul s-au impregant în memoria mea genetică mai trainic decât Arca Triumfului și Turnul Eiffel. C’est la vie.

uk 104

Mă întreb de ce Britania? Cum a ajuns ea la cârmuirea lumii? Ce i-a transformat pe negustori în cârmaci?

În aeroportul Heathrow văd următoarea scenă: o linie de metrou este închisă la reparație, lucru care se cunoaște încă la ghișeul de bilete unde ești așezat într-un tren rapid la prețul biletului de metrou, iar un tip deja e pe fază stând la trecerea în metrou și orientând lumea în direcția cea bună. Fără zarvă, fără a opri în mod inutil circulația. Mă întreb cum de funcționează toată astea? În Rusia a fost nevoie de un Lenin care să șteargă totul și s-o pornească de la zero pentru întreaga țară fiindcă unul el se pricepea ce trebuie de făcut. Se „pricepea” carevasăzică.

În Marea Britanie am senzația că fiecare face ce-i trece prin cap și într-un mod miraculos totul este bine. Evident, cineva s-a gândit în mod sistemic la pasageri și la modul în care ei sosesc în capitala britanică și ce trebuie de făcut pentru ca reparațiile pe linia de metrou să nu creeze o problemă pentru ei. S-a gândit, dar sunt sigur că nu a așteptat indicații de sus. Pur și simplu așa le e în firea lor: să cunoască pentru ce sunt responsabili și să facă the best. Am văzut cum se strânge o gheretă din stradă. În 20 de minute, 4 oameni (3 băieți și fată) lucrează sincronizați și o aduc la dimensiunile unei vălijoare. Dezinfectează locul cu un element chimic care „șterge tot” și sunt plecați. Pietonii trec de parcă în acel loc nu a fost niciodată nimic. Fără zarvă.

În Moldova văd o groapă săpată de vreo săptămână și niște lucrători care stau în ea și-și servesc impasibil cafeaua. Nicio grabă.

Deci asta e elementul căutat: cum de funcționează de la sine Britania atunci când nimeni nu trage de sfori?

De unde începe Imperiul? De la zero. Serios. De la primul meridian vreau să zic. Merg să „descoper” această minune la Greenwich, care e mai la sud de Tamisa. Mă însoțește cartea lui Niall Ferguson, Imperiul, pe care am cumpărat-o cu reducere într-o librărie pe cale de a fi lichidată. Începe cu un citat din „Inima întunericului” de Joseph Conrad:

…oameni ce plecaseră din Deptford, din Greenwich (sic!), din Erith… aventurieri şi colonişti; nave regale şi nave apa ţinînd unor oameni de rînd; căpitani, amirali, crunţii „interlopi” ai comerţului cu Orientul și „generalii” brevetaţi a flotelor Indiei Răsăritene. Vînători de aur sau iubitori de faimă, toţi porniseră pe fluviul acesta, purtînd spada sau deseori torţa, soli ai puterii insulare, purtători ai unei scîntei din focul cel sacru. Care măreţie nu se avîntase oare pe refluxul fluviul acestuia către taina vreunui tărîm necunoscut?

Greenwich deci.

Universitate, Muzeul Maritim, Observatoria Regală, Meridianul Zero. Un ghid povestește pasionată cum era să navighezi înainte de acest meridian – elementar, nu știai pe ce lume te afli. Puteai determina longitudinea după aștri, dar neștiind latitudinea nu aflai mare lucru. Dibuiai pe întuneric. Meridianul zero, punctul fix, a soluționat problema. E drept vei fi avut nevoie și de un ceas, dar un băiat care avea grijă de clepsidră putea soluționa acest lucru.

uk 074

Dar e greșit să credem că primul meridian a fost întotdeauna primul. Până la Greenwich au mai fost. Paris, Roma, Madrid, Valencia, Mecca, până și Oradea românească, au avut câte un meridian prim. Dar Greenwich a ieșit câștigător. Mă gândesc că pică bine britanicilor. E minunat să ai un asemenea punct de reper. Un zero aflat pe propriul teritoriul e un punct de pornire. O corabie se micșcă din punctul A în punctul Z (și cucerește în drumul său America de Nord, Caraibele, Noua Zeelandă, Australia, Birmania, India, Africa…).

Universitatea din Greenwich e foarte pestriță – indieni, jamaicani, pakistanezi. Un grup de africani se profilează pe fonul Tamisei. E logic.

uk 024

Și totuși, Imperiul. E bine sau de rău? Acesta este subiectul unei discuții interminente între mine și soția mea. O discuție veche. Eu zic că e de rău. Ea zice că, totuși, popoarele care au fost sub imperiu au beneficiat de instituțiile britanice și de acest know-how pe care ei l-au semănat pe parcurs. Eu zic că e posibil ca națiunile care au fost secate de resurse naturale și umane pe parcursul secolelor să fi fost totuși better off dacă nu venea peste ei Imperiul. Și adaog că de rând cu instituțiile bune (legea, comerțul) occidentul a învățat aborigenii și puterea, violența, egoismul. Ca să folosesc o metaforă mai deocheată: l-au dat pe Cesare Borgia fără să-l anexeze pe Macchiaveli, pe Hitler fără de Nietzsche. De aia avem ce avem în Africa. Dar poate că greșesc. Suspendez această discuție până nu termim cu Imperiul. Cum va zice Niall Ferguson așa să fie.

Greenwich a fost joi dimineața. Vineri seara, la Oxford, continuăm discuția la o halbă de IPA (Indian Pale Ale), adică bere.

uk 203

Îi povestesc soției cum s-a primit ca Spania să fie putere mondială. În anul când au terminat reconquista, alungându-i pe ultimii mauri din Granada, anul 1492, spaniolii au avut marea șansă de Cristofor Columb, care le-a descoperit un continent întreg. Aveau zelul cuceririi. Ergonomia puterii politice se baza remunerarea soldaților cu terenuri noi. Dacă le luai cuceririle ăștea erau capabili de o revoluție. Prin urmare, au avut noroc să verse acest zel asupra Lumii Noi (mai puțin noroc pentru azteci și incași, bineînțeles).

Cu referință la britanici, îmi închipui că au intrat în competiția pentru supremația mondială din alt punct de pleacare. Sunt insulari. Acest lucru i-a izolat de continent, unde națiunile europene croiau și răscroiau harta bătrânei Europe. Britanicii și-au zis: suntem insulari și ce? Corăbiile noastre ne permit să ne aflăm oriunde ne dorim noi să ne aflăm. Azi în Greenwich, mâine – în Calcutta. Să nu uităm că pentru acele vremuri navigația maritimă era un fel de TGV care reducea timpul transportărilor de vreo trei ori. Ce randament pentru comerț!!! Și așa au mers britanicii să facă business în orice colțișor virgin de pe mapamond.

Lucru la care se pricep de minune. Zi că nu!

Tags: , , , , , , ,

10 Responses to “Imperiul”

  1. Turist says:

    Sorin as usual foarte bine ai scris!

  2. iio says:

    Interesanta perspectiva 🙂 Dupa patru ani in State, prima impresie despre Anglia a fost – o birocratie cronica. Adica totul e bine si frumos, pana sa ajungi sa completezi miile de formulare pentru orice mic detaliu administrativ.
    Ati vizitat Oxford-ul? Daca sunteti prin Cambridge, pot sa va fac o mini-excursie 🙂

    • Zenu says:

      Deja sunt acasă în Moldova. Mi-ar fi plăcut să văd și Cambridge-ul. Oxford, cel puțin m-a impresionat prin concentrarea de inteligență specifică locului. Bine, n-o spun în detrimentul eternului său rival…

      „…prima impresie despre Anglia a fost – o birocratie cronica”

      Acolo unde statul își bagă mânuța există, într-adevăr, și mult red tape. De exemplu în raport cu obținerea vizei. Dar asta e o istorie aparte. În orice caz, sectorul privat se auto-guvernează într-o manieră neașteptat de eficace.

      • iio says:

        Viza intr-adevar e o poveste aparte.
        Totusi, chiar si in sectorul privat exista un fel de “traditional British inefficiency”, de la cum functioneaza bancile la sistemul de canalizare. Si acelasi observatii mi le-au impartasit si alti oameni care sunt veniti ca si mine, iar englezii spun doar ca o sa ma obisnuiesc 🙂
        Sunt de acord totusi ca nimic nu se compara cu lenea si indiferenta est-europeana. Dar asta e un subiect etern de discutie.

  3. Mihai says:

    Atunci cand m-am intors in Moldova, dupa doi ani traiti in SUA, am zis ca aici totu-i facut “через жопу” si lucrul asta se adevereste zi de zi pana si in cele mai mici detalii ale vietii.
    Long way to go, господа!

  4. […] deja, amice, că tema Imperiului stăruie în imaginația mea. Că e de vină Ernu, că e vorba de călătoria în Britania – n-am cum să știu. Un lucru e cert – temele mă aleg pe mine și nu eu pe ele; eu […]

  5. […] Citesc despre Imperiul Mogulilor la Salman Rushdie. Recomandat de Maddame. Place. Întrerup lectura ca să vizitez un alt Imperiu decimat. Scoția, Țara Galilor, Iralanda de Nord, Anglia și Cornwall sunt ultimele lui colonii. Reușesc să văd Londra, Edinburg și Oxford. […]

  6. […] Citesc despre Imperiul Mogulilor la Salman Rushdie. Recomandat de Maddame. Place. Întrerup lectura ca să vizitez un alt Imperiu decimat. Scoția, Țara Galilor, Iralanda de Nord, Anglia și Cornwall sunt ultimele lui colonii. Reușesc să văd Londra, Edinburg și Oxford. […]