October 19, 2014 Off

Toată lumea foarte bine!

By in balcani, călătorii

E o chestie cu Balcanii pe care n-o poți pricepe decât dacă ieși din Balcani, te oprești la frontieră și privești din afară înăuntru. Din cauza că fiind înăuntru ești copleșit de acest mozaic care cu siguranță că are un numitor comun, dar care? Am observat un lucru pe care nu-l sesizasem anterior: frontierele din Balcani sunt ca o maladie. Un cadru artificial care se impune asupra unui continuu heterogen format din mai multe straturi și cojițe. Nici o țară nu este într-un singur fel, în fiecare există o moștenire otomană și una habsburgică suprapuse pe un conținut care fie că e slav, fie că e albanez. În Albania și Kosovo (cum presupun că e și în Macedonia și Bosnia) moștenirea otomană sare în prin plan, în timp ce în Slovenia și Croația (în curând verific!) habsburgii și-au băgat mai adânc lăbuța. Muntenegru e altă mâncare de pește dacă te referi la orașele de pe coastă care au fost închipuite după moda venețiană, dar e suficient să rătăcești un pic prin capitală ca să bagi în seamă că cartierul istoric este esențialmente o mahala.

Așa și trăiesc – un pic bizantini, un pic slavi, un pic otomani, un pic central-europeni (deși, dacă-i iei aparte, fiecare e într-un fel anume care exclude orice închipuire de cojiță!) Dar astea-s nuanțele și eu vreau să găsesc numitorul comun. Iar Ljublana e un loc perfect ca să privești din afară înăuntră. Cusută geografic de Balcani dar foarte austriacă la făcătură, Slovenia are tot ceea ce Balcanii nu au: comfort, ordine, calcul. În Balcani toți înțeleg că în teorie lucrurile trebuie să stea într-un anumit fel, dar în practică le iese ceva cu totul diferit. Pe când în Slovenia teoria coincide cu practica. Cum ar fi: e bine să nu arunci gunoi pe jos, dar dacă toată lumea aruncă, cum poți face altfel? În Slovenia însă, e știut că aruncatul gunoiului la nimereală nu face bine și toți se comformează. De ce? Fiindcă așa e mai bine pentru toată lumea. Dincoace, în Balcani, „toată lumea” e o noțiune care nu prinde. Ce să-mi pese mie de toată lumea, eu am grijă de mine și de familia mea și davai dosvidania! 

La Ljubljana „toată lumea” în cuprinde pe copii, invalizi, pensionari și câini. Slovenii s-au gândit la toți ca fiecăruia să-i fie bine și comod. Eu nu am văzut o altă țară în Balcani cu atâtea persoane cu dizabilități. Diferența e că Ljubljana e concepută astfel încât până și pentru ei să nu existe nici o constrângere: căi de acces, transport adaptat la necesitățile speciale – respectiv lumea nu e constrânsă să stea în odaie așa cum se întâmplă și la noi.

Ar fi minunat să fiu puști și să locuiesc la Ljubljana. Părinții ar fi alături doar pentru că așa le place lor și nu pentru ca să mă supravegheze pe mine ca să nu pățesc ceva, doamne ferește! Stăm la o cafeluță și admirăm fascinați o scenă tipică pentru Ljubljana: iată trece un bărbat pe bicicletă cu un coș de ciupercuțe și un buchet de flori; iată-i și pe copii în căști și tot pe bicicletă – tată n-are nevoie să privească înapoi căci ce-ar putea să li se întâmple?! Peste câteva clipe apare și mămica, la pas, cu câinele legat de zgardă. Nu exagerez deloc. Așa și este.

Oo! și dacă aș fi pensionar nu mi-aș petrece duminicile altfel decât pe la târgurile de vechituri. I-auzi, Vera, ce-am găsit aici! mi-aș striga nevasta ca să admire și ea împreună cu mine o cutiuță de tinichea de pe vremurile când Tito era mic. Și ea ar fi lăsat baltă păhăruțele de cristal colorat și-ar fi venit să se dea cu părerea. Da nu ai deja una la fel? Poate că n-aș cumpăra nimic și ce dacă? Ce se poate compara cu un schimb de vorbe de inimă cu anticarul pe care-l văd în fiecare duminică vreme de 20 de ani?!

Și mai minunat ar fi fost să fiu câine. Să te ferească sfinții câte rase poți întâlni pe drum! Din punct câinesc de vedere Ljubljana este cel mai cosmopolitan oraș din lume. Și cât de cochetă această specimenă de bichon maltez cu fundiță la gât! Și ce arome în jur, să mă ia naiba dacă mai mănânc os în viața mea! Dați-mi sardine prăjite, vreau cârnăciori afumați! Vreau lapte din mlekomat!

E drept că n-aș putea să fiu scriitor stând la Ljubljana. Nu, nu cred c-aș putea. Și la ce bun? Toată lumea ar fi preocupată cum să-și facă viața mai comodă, mai sănătoasă, mai frumoasă și eu aș face la fel. Aș lăsa baltă manuscrisele și-aș merge să iau un vinișor de casă cu cârnat prăjit și hrean pe malului Ljubljaniței. Și tu n-ai face la fel?

Tags: , , ,

Comments are closed.