April 11, 2011 2

Francezii sunt de fapt englezi

By in digresiuni, franța, literatură

Citești titlul ăsta și-ți imaginezi, probabil, că Zenu a luat-o razna. Let me explain, cum s-ar zice.

Eu tot despre scriitori și cărți… În ultimul timp vânez un scriitor francez decent și polobocul sună a gol. Am încercat cu Céline dar nu a luat foc. Tipul mă încântă, dar scriitura lui e tare întortocheată. Un nu-știu-ce despre nu-știu-cum. Am vrut să dau lovitura cu „Nord” (1960). Din jumătate de roman am înțeles că războiul nu e numai despre soldați. Prea bine, dar parcă mă aflam în capățâna lui Louis-Ferdinand, citindu-i gândurile și descoperind că nu e cine știe ce ordine acolo. De Le Clézio în general tac – să-l lăsăm în tihnă cu Nobelul său premiu.

Deci. Ultimul scriitor francez decent pe care l-am citit cu mare și neasemuită plăcere a fost un rus născut la Vilnius. Romain Gary i s-a zis pe franțuzește. Sau Emil Ajar că tot el e, iar pentru faptul că a scris sub pseudonime diferite a ieșit cu mare bucluc, căci i-au dat Premiul Goncourt de două ori contrar regulamentului. Romain Gary e demențial. Romanul „Adieu, Gary Cooper” (1969) îi bate pe beatnicii americani.

Acum trec la miezul ideii. Cu faima asta literară, câștigată de înaintași precum Flaubert, Balzac, Hugo, Maupassant, Stendhal, Proust et cetera, Franța s-a transformat într-o mecca a literaturii. Scriitori din toate țările uniți-vă… la Paris. O fi Manhattanul noul babilon, însă americanii, de când s-au înfruptat din Europa, s-au ținut scai de capitala și riviera franceză. James, Scott Fitzgerald, Hemingway, Miller, Kerouac s-au parașutat aici într-un desant american. Un botez literar la Paris conta mai mult decât o publicație în The New Yorker.

Nici frații lor de dincolo de Canalul Mânecii nu au fost mai prejos. Irlandezii Joyce, Wilde și Beckett au fost atinși de francofilie. Din englezii contemporani – Fowles și Barnes. Ambii au dedicat pagini alese plaiului francez.

Nici un cuvânt despre Ionesco și Cioran – ei au fost români demult. Latino-americanii – Fuentes, García Márquez, Vargas Llosa, Cortázar, Sabato, Bolaño – au avut relații cu Parisul. Milan Kundera a schimbat ceha pe franceză. Chinezii Gao Xingjian și Dai Sijie s-au franțuzit. Ca și mulți alții.

Prin urmare, Franța funcționează!

Cu scris puțin și cu import en gros de scriitori străini, Franța rămâne bine ancorată pe poziția de mecca a literaturii. Oare cum îi reușește? Ce exportă Franța de-și permite să importe atâta? Beaumondul, boema și bonvivanzii sunt produse franțuzești marca prima-ntâi. Mda… nu degeaba ai noștri tineri la Paris învață, la gât cravatei cum să-i lege nodul. Probabil iese mai mult decât un nod la cravată.

Eu cred că secretul francezilor este cafeaua latte și cruasanii. Sau totuși calvadosul? Poate gauloise? Sau gitanes? Orice-ar fi, francezii fac un marketing excelent. Așa că, vrei nu vrei, allons enfants de la Patrie

Tags: , , , , , , , , , , ,

2 Responses to “Francezii sunt de fapt englezi”

  1. Victoria says:

    Incearca Michel Houellebecq cu “Particule elementare” sau “Posibilitatile unei insule”. Este interesant si Frédéric Beigbeder. Altfel, ai drepate, astazi mai mult strainii fac literatura buna pe malurile Senei: noul volum de nuvele a lui Andrei Makine, alti divesi “meteci” …

  2. Zenu says:

    Sincer să fiu, taman la ăștea doi m-am gândit și io. Pe Houellebecq l-am încercat o dată și gâsindu-l totalmente deviant, l-am pus de-o parte. Nu că e ceva rău în asta. Dar la momentul ăla nu s-a priit.

    Pe Beigbeder îl judec după 99 Francs – filmul. Și judecata nu e rea. 🙂

    Am să le dau o șansă. 😉 Merci!