August 16, 2016 Off

Fie ca forța să fie cu tine

By in asia de sud-est, călătorii

Ghidul nostru în următoarea etapă a călătoriei e Agus Eka. Pe cap poartă o bandană tradițională, care la balinezi se numește udeng. Foarte cochetă de felul ei. Poartă sarong. Asta nu-l împiedică să conducă mașina. Nu știu cum se simt doamnele în rochii de seară la volan dar presupun că se descurcă. Noi îl întrebăm de bani, dacă putem să achităm cu cardul, dar Agus nu e preocupat. Trecem pe la bancomat mai târziu, căci acum e prioritar să nu ratăm dansul Barong de la 9.30. Îl punem la curent cu faptul că intenționăm să sărim peste partea cu shoppingul, căci e o pierdere de timp. „Măcar unul”, negociază Agus și fiindcă suntem suflete generoase acceptăm să mai trecem pe la o fabrică de batik, căci stofele astea indoneziene chiar că-s fascinante.

—Poate-mi iau totuși o față de masă, mă arăt interesat.

—Păi, ți-ai luat ieri una!

Ha! Am uitat. Într-adevăr, eram atât de bucuros de faptul că mi-am ales o cămașă pe gustul meu, încât am uitat de față de masă. Nici nu mai știu cum arată.

La 9.30 suntem la Gianyar, un sătuc din interiorul insulei. Ne așezăm în rândul de față, chiar alături de orchestra de gamelan. Vrăjiți de sunetele țambalului indonezian suntem pe punctul să ațipim, dar intră Barong… Scoate capul prin poartă, dar e timid. Își flutură coama, ne cercetează cu ochii holbați, face un pas și se retrage. Clănțăie din dinți ca un dulău care se vrea mare și tare, dar îi tremură coada.

Barong e o mască sperioasă. E nevoie de doi interpreți pentru dansul Barongului. Unul pentru cap și labele din față și altul pentru labele din spate. Dansatorii sunt ascunși sub o coamă de animal imposibil de identificat. Barongul nostru e Barong Landung, adică uriaș. În alte regiuni din Bali barongul poate fi leu, sau tigru, sau mistreț. Barongul e întruchiparea binelui. Un gen de Master Yoda cu patru picioare, fie ca forța să fie cu el. Mișcările dansatorilor se supun ritmului dictat de orchestră. Pe rând, apar și alte personaje: o maimuță (Chubaka?), niște gardieni, un rege însetat de putere, vrăjitoarea Rangda care-i întruchiparea răului, prințesa pe care regele găsește că e cazul să o sacrifice, soldații înarmați cu pumnale kris, mama prințesei… n-am scăpat pe nimeni?

Dansul barongului este o interpretare alegorică a luptei dintre bine și rău. Spiritele malefice ne încețoșează mințile, dar oricât de tare ne-am opune, ele oricum vor reveni. Victoria definitivă e imposibilă, însă lupta merită să fie continuată. Înțelepciunea e scutul nostru, iar bunăvoința e sabia noastră de jedi. Și ce dacă suntem atacați pe la spate? Răul își are rostul său mișelesc, poate ca să ne verifice dacă suntem cu adevărat buni, poate ca să implementeze te miri ce algoritm sinuos în numele progresului spiritual. Cu alte cuvinte, the show must go on.

Și noi, must go on la drum căci ne așteaptă multe alte chestii interesante.

Ne deplasăm cu mașina spre Kintamani, localitatea de la poalele vulcanului Batur, la nordul insulei. Depășim o fetiță pe moped (12 ani?) cu doi frățiori (7-8 ani?). Periculos să-i vezi circulând așa, dar ce să-i faci? La școală nu e voie să întârzii. Din culturile agricole ne impresionează varza. Mare și frumoasă ca la mănăstirea din Răciula. Doar că crește pe fundalul unor plantații de orez, ananași, portocali și trestie de zahăr. Ne oprim la una de cafea fiindcă nu putem fără dânsa. Kopi luwak, cea mai bună cafea din galaxie, este rezultatul procesului laborios de digestie a boabelor de cafea de către motanul civet, zis luwak în țările din sud-estul Asiei. După ce hălește boabe de cafea și-și face treaba mare, de obicei noaptea, motanul lâncezește la umbră, în timp ce regele naturii, adică omul, alege boabele verzi semi-fermentate, le decojește, le usucă, le prăjește și, după caz, le macină. Cafeaua iese cu adevărat delicioasă, mai bine să nu ne gândim de unde.

Vulcanul Batur (1717 m) e munte doar la prima vedere. Te și miri cum de a încăput pe această insuliță mică. Și nu e singurul – are un frate mai mare, vulcanul Agung (3031 m), pe direcția sud-est. Dacă stai să-l admiri o vreme, îi observi negreșit poalele înnegrite de lavă. O singură insuliță verde se profilează pe fonul vulcanului, scăpată cu zile din cauza că se află pe un povârniș. Luăm prânzul pe terasa restaurantului Panca Yoga din Kintamani, tragem din Bintang, mâncăm vulcanul din priviri în timp ce pălăria își ia zborul, pe semne dintr-un îndemn lăuntric de a se închina forțelor naturii. Vulcanul e semi-activ, orice ar fi însemnând asta. Probabil că a adormit pentru următoarele câteva secole. Dar așa se credea și despre Krakatau, vulcanul de la intersecția insulelor Java și Sumatra, care s-a trezit pe 26 august 1883 producând cea mai catastrofală erupție din istoria omenirii. Suita din patru explozii a detonat cu puterea a 200 megatone de TNT. Pentru comparația, bomba atomică aruncată peste Hiroshima a avut 20 kilotone. Diferența e de „doar” 10 mii de ori. Nu poți decât să-i urezi somn ușor.

Următorul obiectiv este templul Besakih, la poalele lui Agung. Cel mai mare, mai important și mai sfânt din toate templele de pe insulă. Se află la o altitudine de 1000 m și în 1963, în timpul erupției care a luat viața a 1700 de suflete, era cât pe ce s-o pățească. Lava a trecut la câțiva metri. Vechiul templu datează din secolul XIII cel târziu, sanctuarul care-i stă la temelie provenind din megalitic. Ori asta, ori altitudinea, ori torentul de pelerini (autentici, nu gură-cască de-alde noi), în tot cazul locul ăsta e cufundat într-o spiritualitate atât de profundă încât nu te lasă inima să pleci pur și simplu. Oftăm. Plecăm. La Klungkung.

Palatul din Klungkung pe care-l vizităm pe la chindii e de altă factură. Pavilionul Kertha Gosa este decorat cu niște fresce superbe care ilustrează un capitol din Mahabharata. Îmi amintesc ca prin vis că era vorba de frații Pandava și cei Kaurava care s-au luat la harță dintr-un motiv foarte serios. Nu țin minte ce motiv. Ideologie, femei, petrol… Dar îmi aduc aminte clar (fiindcă am mers o dată la o întrunire a krișnaiților din Chișinău) de epizodul epocal în care lui Ardjuna i se face scârbă de vicisitudinile vieții și se întreabă la modul cel mai serios dacă merită să o țină tot așa. Aici intervine Krișna, cărăușul lui Ardjuna și avatar al lui Vișnu și-i ține un discurs motivațional. Dacă asta îi este karma nu are încotro și că cel mai potrivit e să-și împlinească destinul așa cum este scris. Toată țopăiala krișnaiților ține de acest discurs. Dar în fața ochilor figurează alt epizod. Pe care-l apreciem doar din punct de vedere estetic.

Stilul în care sunt executate desenele se numește wayang. La fel ca în teatrul indonezian de păpuși. Spre norocul nostru un artist din partea locului are expuse niște picturi chiar în incinta pavilionului. Trecem la negocieri. Scad la o treime și batem palma la jumătate de preț. Intrăm în azart și continuăm această activitate la prăvălia de vizavi. E o plăcere să negociezi cu balinezii. Mai ales când ești relaxat și nu-ți pasă prea tare de cumpărături.

—Hai mai luați și un batik. Îl dau ieftin. Trei sute de mii.

Thank you, zicem, dar chiar nu avem nevoie. Plus că e prea întunecat.

—Întunecat ăsta? Bine, două sute.

—Dacă ar fi mai pe bejuț, poate… Dar, thank you, că deja ne-am cumpărat de toate.

Thank you, thank you. O sută. Ia, se potrivește minunat.

Dintr-un capriciu inexplicabil cumpărăm o gravură pe foi de bambus, un sipețel din nucă de cocos cu Ganeșa și o sticlă de Fanta. Ajunși la hotel nuca cade și se sparge. Nimic ireparabil dacă nu ești superstițios. Și totuși?

—Trebuia să luăm batik, trebuia. Și prețul era corect.

Tags: , , , , ,

Comments are closed.