November 1, 2015 1

Durga Puja

By in bangladesh, călătorii

Din grădina de pe acoperișul hotelului Gâsca Verde, cerul se vede albastru. Două păsări răpitoare planează în înaltul lui. O libelulă jovială se face una cu ramul lăsându-se fotografiată de aproape. Dincoace, o coțofană pitică orientală (Copsychus saularis) ne salută în bengaleză. Are drepturi depline să o facă căci se întâmplă să fie pasărea oficială a Bangladeshului și, într-o țară unde statutul contează, acesta nu e lucru mic. Oricum, nu ne-am așteptat la asemenea cinstire. La ce ne așteptam? Un regim draconic de securitate. Umiditate sporită. Cer cenușiu. Trafic demențial. Mult stres. Multe gângănii. Ei bine, cu referință la cele din urmă, acestea sunt prezente la apel. De țânțari comuni nu ne temem, dar ne temem de ăia malarici și de dengue. Totuși, în ultimul an, țânțarul dengue a făcut 1963 de victime în Dhaka, la o populație de circa 12 milioane. Prin urmare, statistic vorbind, suntem 99% în siguranță.

Din colegii de la birou, Prodip este unicul hinduist. Și fiindcă am nimerit exact la țanc, ne invită la el acasă să sărbătorim Durga Puja – o festivitate care durează cinci zile și este închinată zeiței Durga. E o nebunie, desigur, dar acceptăm cu mare bucurie, căci unde-ai mai văzut tu așa ocazie să participi la o ceremonie în mediul ei natural, însoțit de prieteni. Paranoici de felul nostru, îl întrebăm pe Hamid, șoferul din partea proiectului la care lucrăm dacă o să fim în siguranță.

Some safe, zice Hamid.

—Asta cum adică some?

Vrem detalii cu privire la măsura în care suntem în siguranță, dar ne lămurește Hamid că nu e vorba de bandiți, doar că e un sat, e întuneric și, după cum urma să ne convingem imediat, e un soi de a merge la club. În sat e veselie mare. Primul popas îl facem la o discotecă. Nici vorbă de dansuri ritualice – niște puștoaice se hâțână armonios în ritmuri bollywoodiene, doar că spectacolul suntem chiar noi. De îndată se eliberează un rând de scaune în fața scenei, cineva ne servește cu dulciuri locale. Toată lumea stă cu ochii pe noi, mare minunăție – trei străini în mijlocul unui sătuc prăpădit din suburbiile Dhakăi. Prodip e foarte mândru de sine, doar că din cauza responsabilității pe care și-a asumat-o, are fața ca de lemn. Își amintește să zâmbească doar când ne poftește la el în casă.

O casă mică, dintr-o singură odaie în care locuiește o generație. Părinții stau vizavi, copii stau cu ei. O fetiță de paișpe ani căreia îi provocăm râsul, deși se rușinează teribil și își ascunde gura cu dosul palmei când râde. O cheamă Mitoo. Băieții sunt doi la număr. Cică are 10 ani, iar noi nu credem căci pare să fie destul de zdrăvenel. În cele din urmă aflăm că are doișpe ani și deja nu ni se mai pare la fel de mare. Ăla micu tre să aibă vreo 5 ani. Cine are 10 așa și nu am înțeles, dar iată că intră bunelul, tatăl lui Prodip, de 92 de ani, rezemat în toiag, genul patriarhul familiei. Suntem serviți cu niște fructe exotice, după care Hamid ne îndeamnă la drum căci mai avem de „verificat” două temple.

Același concept. Discotecă, doar că dansatorii sunt mai mult băiețași. Explodează de bucurie și ne invită să intrăm și noi în joc. Not safe, este verdictul lui Hamid așa că noi mergem la următoarea țintă.

Ca să înțelegi, lumina din sat ține mai mult de beculețele aprinse cu ocazia festivității, tre să avem grijă pe unde pășim, nu-i exclus să fie o coadă de câine, un picior de ied sau o groapă de scurgere. Localnicii (ăia care nu-s intrați în transă), se țin scai din urma noastră. Prietenoși din fire și beți de veselie – unde să mai vadă moldoveni în Dhaka dacă nu prin intermediul lui Prodip? Ideea cu Durga Puja e că timp de cinci zile lumea trebuie să fie fericită și asta e ofranda principală. Dimineața, hinduiștii se roagă în templele provizorii – niște instalații din bețe, îmbrăcate în pânză colorată, luminate ca pomul de Crăciun când coboară întunericul. Noaptea e pentru fiesta, iar la a cincea zi, statuile zeiței sunt suite în bărcuțe și lăsate să fie duse de curenții acvatici până în Oceanul Indian.

Ne întoarcem la Gâsca Verde, încă exaltați, dar cu certitudine safe. Diferența de fus orar insistă să ne țină treji. Ori asta, ori impresiile care, pentru a treia zi în Bangladesh, sunt halucinante. Chiar suntem aici? Chiar această lume se află pe aceiași planetă cu Republica Moldova? Să fie adevărată această noapte tropicală sau e doar un vis care ni se năzare?

La sfârșitul săptămânii de muncă imporvizăm o zeamă moldovenească. Tare bună! Atâta doar că la desert ne mulțumim cu niște pitaya, căreia i se mai spune și fructul dragonului.

Tags: , , ,

One Response to “Durga Puja”

  1. Cristina says:

    O poveste foarte frumoasa, o calatorie prin care parca ma regasesc. Super articolul, felicitari pentru realizarea acestuia si pentru modul de redactare.