January 15, 2017 Off

Cosmosul nu mai e ce-a fost

By in asia de sud-est, călătorii

—Adică cum, te măriți?

—M-a cerut de soție și eu am acceptat.

—Oh… Felicitări, Shanjida, casă de piatră și așa mai departe…

Noi – un pic perplecși. Dar e Bangladesh. Majoritatea căsătoriilor sunt hotărâte de părinții mirelui și a miresei. E o tranzacție obișnuită. Love marriage – există și din astea, sunt o excepție care confirmă regula. Dar Shanjida e o fată modernă. Drăguță, disciplinată, responsabilă, inventivă. E natural să rămânem cu gura căscată, prietena mea și cu mine.

—Și nunta..?

—În ianuarie. Sunteți invitați ambii. Ne va face mare plăcere.

Oh… Totul s-a întâmplat în plină viteză. Băiatul și-a făcut apariția la oficiu, frate-su este angajat într-unul din proiectele administrate de companie, iar șeful, Dl Monjur, s-a arătat dispus să ducă tratativele. Monjur e Master Yoda fără sabie cu laser. Micuț și îndesat, abia dacă iese din birou. Dacă așteaptă mașina, e cineva care-i propune un scaun. Nu mișcă, dacă poate să stea, nu stă dacă poate să șadă. Din câte am înțeles, contactul a fost foarte subtil. Dar fata a priceput. Printr-un prieten care-i ruda altei rude, a transmis semnal că s-ar putea să fie interesată. După ce părinții au ajuns la o înțelegere, tinerii s-au întâlnit în mijlocul străzii, ca și cum întâmplător. Shanjida era însoțită de o cumnată, băiatul a fost descumpănit dar a făcut față situației.

—Și-ți place de el?

Pare cumsecade. E galant, o tratează cu respect. Iubirea vine din urmă. Mai întâi urmează să se cunoască mai bine. Apoi vine obișnuința. Din urma ei – atașamentul. În cele din urmă (ne imaginăm o puzderie de nepoței tuciurii) vine și dragostea. Când nimic nu mai e de pierdut.

Pentru noi e șocant, desigur, să-ți legi viața în felul ăsta, de un om necunoscut, dar dacă stăm cu mintea deschisă, s-ar putea să existe și avantaje. Cum ar fi povara iubirii. În cuplurile noastre, trezite din amețeala lunilor de miere, întrebarea „de ce nu e așa ca la început?” e în capul mesei. E perioada lui „cine iubește mai tare”, urmată de perioada lui „care pe pe care”. În căsniciile fericite atașamentul se curăță de întrebări. Altminteri, el degradează în obișnuință și se stinge din indiferență. Prin contrast, în căsătoriile hotărâte de alții, astfel de presiune lipsește cu desăvârșire. Ori iese bine, ori nu iese nimic. Curiozitate, obișnuință, atașament și… restul depinde de stele.

În felul ăsta, ajungem să ne mulțumim cu o vizită-fulger la Chișinău, să petrecem Crăciunul în familie și să ne urnim din loc cu destinația Singapore. Dar nu e vina Shanjidei. În cazul de față, „vinovata” e Sheryl, colegă de birou și prietenă, care ne-a poftit la nunțile ei cu doi ani în urmă. Folosesc pluralul din cauza că e vorba de două evenimente. Prima nuntă e la Singapore. Convențională. Tradiții chinezești. Cealaltă e în Penang. Non-convențională. O petrecere între prieteni. Mirele e același.

Prin urmare avem în față patru nunți. Două chinezești și două bengaleze. Și două orașe noi – Singapore și Penang.

Ieșim din aeroportul Changi, la Singapore. După frigul din Chișinău, tropicile ne învăluie ca un vis. E ceva nereal în orașul care ne cuprinde. Facem rost de un uber. E prima oară când folosim aplicația, dar e incredibil de eficientă. Zgârie-nori, palmieri, decorațiuni de Crăciun. Hotelul nostru, Lloyd’s Inn e într-o zonă rezidențială, la o mie de pași de Orchard Street, care e un fel de Broadway al metropolei. Lăsăm valizele pentru mai târziu, plonjăm direct în vâltoare. Să vezi și să nu crezi. Suntem în Chicago? În Manhattan? Faptul că la o depărtare relativ mică de Dhaka, există un oraș în care fiecare frunză se conformează cu planurile urbanistice, unde pietonii tresar la cel mai banal zgomot, unde cetățenii prind coadă la colecția nouă Louis Vuitton, e năucitor.

Prea departe s-a mers, prea departe. E mai mult decât poți cuprinde cu gândul. Avem noroc să scăpăm de vrăjile consumerismului de pe Orchard Street, intrând într-un bar de pe aleea Peranakan. O berică Tiger și am rezolvat Singapore-ul. Cel puțin pentru această seară.

A doua zi, de dimineață o luăm la pas lejer spre Marina Bay. Acolo-s Grădinile Suspendate, marca Singapore. Pare la o azvârlitură de băț și totuși nu e. Când ajungem la chei simțim nevoia unui popas. Pentru berică e prea devreme, merge și-un scheppes. Rehidratați, intrăm într-un butic, prietena mea probează o rochie de seară, eu îl descos pe vânzătorul de alături despre tradițiile de nuntă. Banii sunt cel mai potrivit cadou, dar plicurile roșii cu urări de noroc sunt obligatorii. E bine când e simplu. Rochia o prinde minunat pe prietena mea ceea ce e nu e de mirare.

Singapore are o suprafață mică pentru 5,4 milioane de chinezi, malaezi și tamili dar orașul nu dă senzația că ar fi înghesuit. Grădinile sunt aranjate după principiul etnic – după grădina malaeză, intrăm în cea chineză și apoi în cea indiană. Fideli principiului, ne propunem să vizităm cele trei cartiere esențiale pentru Singapore: Chinatown, Little India și, pe final, Klung, care e un kampung malaezian.

Chinatown e numai bun ca să ne alimentăm. Food Street promite o aventură gastronomică din alea extrem de picante. Am chef de tăiței chinezești.

—Se poate mai puțin picant?

Can, can, răspunde chelnerul, dar în pofida strădaniilor sale, îmi țâșnesc lacrimile și mă grăbesc să le sting cu o înghițitură de Asahi.

Prietena mea își suprimă sughițul. Și asta se cheamă mai puțin picant? Dar asta-i situația. Când ești în Roma, faci ca romanii. În schimb cafeaua servită în kopitamul de la colțul străzii e perfectă. În cești malaeziene, foarte autentice. Ce bine-ar fi să existe un kopitam la Chișinău, la colțul străzii, sub arcade. Hm… Încetez să visez, suntem gata pentru Little India.

Ajungem în cartier cu metroul. E simplu și e accesibil. Apeși cu degetul pe ecran, scanezi cartela, bagi o bancnotă. Peste trei stații ieșim la suprafață și-i o altă lume, altă cultură, altă civilizație. Una cu care suntem obișnuiți. Cu diferența că aici e mai curat, mai liniștit și… mai puțin autentic. Cu toate astea templul Sri Veeramakaliamman, de pe strada Serangoon, e un loc simpatic. Tot panteonul hinduist s-a adunat aici, lipsesc doar Michey Mouse și Mântuitorul. Continuăm traseul pe jos, până la Strada Arabă.

Zona pietonală din fața Moscheii Sultanului e foarte atmosferică. De o parte și de alta a străzii Bussorah, la intersecție cu Haji Street, găsești toată gama de bunătățuri din orientul mijlociu. Meze putem mânca și la Istanbul, oscilăm între un local marocan și unul tunisian. Problema e că nu prea ne este foame, cu ceasul nostru biologic desincronizat. În cele din urmă optăm pentru un ceai la terasa pensiunii Sleepy Kiwi de unde comandăm un uber spre hotel.

Șoferul, hai să-i zicem Albert, ne ține un discurs despre suma de bani potrivită pentru nuntă.

—Nu pare să-i fiți rude. Sunteți din Noua Zeelandă?

Nici chiar așa. Dar îi suntem prieteni apropiați și lucrăm împreună. Albert e de părere că investiția nu e una profitabilă. Dacă n-am fi deja un cuplu, ne-am fi așteptat ca banii să se întoarcă la nunta noastra, dar așa sunt bani în vânt. Faptul că tinerii suportă niște cheltuieli legate de nuntă, unde mai pui că au nevoie de un capital la întemeierea familiei nu pare să-l afecteze prea tare. Zice că suma pe care o avem în gând e prea generoasă și, dacă așa stau lucrurile, își face și el nuntă și-i invită pe toți moldovenii la ea. Restul drumului Albert Mercantilul încearcă să ne convingă că serviciile lui de transport ne sunt indispensabile și ne îndeamnă să vizităm locuri care se află la distanță maximă de centrul capitalei…

În ziua nunții ne trezim la patru dimineața. N-avem nici umbră de somn. Fac o cafea la terasa hotelului. Privim stelele. La ecuator cerul înstelat arată diferit de cel văzut de-acasă. Nu că m-aș pricepe foarte mult, dar par să fie amplasate oarecum pieziș.

—Știi, până la urmă era ceva frumos în anii ’70 când Gagarin se întrecea cu Armstrong. Belka și Strelka, primul om în cosmos, primii pași pe lună…

—Aveam impresia că vor da zor cu programele spațiale, iar în 2020 vor exista colonii pe Marte…

—Dar totul n-a fost decât un instrument de propagandă. După ce au luat-o mai moale cu războiul rece, competiția cosmică s-a stins de la sine. Îți imaginezi ce împinge progresul?

—Crezi că pe una din planetele astea tot stau așa doi și se uită în direcția noastră?

—Din punct de vedere tehnic ceea ce vedem sunt stele, nu planete… Planete nu sunt sursă de lumină, ele doar reflectă lumina soarelui. Pe când astea…

Aici urmează un gest ca și cum ai cuprinde universul cu brațele, căci, da, ținând cont de faptul că spațiul e infinit, undeva acolo, nu-i exclus să existe doi care privesc spre noi la patru dimineața. Cu mici variații. Poate că sunt și ei invitați la o nuntă. Poate că nu. Poate că nu e patru dimineața pe planeta lor și precis că nu e Singapore.

—Și nu toți sunt moldoveni.

Tags: , , , , , , , , , , ,

Comments are closed.