November 15, 2011 Off

Caravan-serai

By in călătorii, uzbekistan

Din curtea hotelului octagonal din Buhara se vede luna. E grasă și frumoasă. Umbrele sunt negre ca smoala, iar suprafețele luminate sclipesc ca diamantele. Pe bune. Eu aș vrea să le vezi și tu, dar n-ai încotro, tre să mă crezi pe cuvânt. Printre litere nu se vede, însă aici, în curte, e o scară și dacă urci pe ea poți să pipăi luna cu mâinile. Mmm… E rece.

În secolul XVII, clădirea respectivă era un Caravan-serai. Negustorii istoviți de cenușiul stepei uzbece mânau peste noapte la han. Făceau naveta Beijing-Constantinopol. Priveau această lună. Din ea l-au plămădit pe Aladdin și pe Sindbad. Din a ieșit Ali Baba și cei patruzeci de hoți.

Una din odăi e ceaihana. Pe mijlocul ei stă o sobiță acoperită cu ogheale. Pa laturi sunt patru perne. Te așezi turcește și bagi picioarele sub ogheal. De la sobă vine cald. În față ai un televizor plasma color. Pe etajeră stau niște cărți rusești din epoca sovietică. Însori ceaiul și-l sorbi fierbinte. Simți cum soba din pântec o întrece pe cea de pe podea? Iai un miez de nucă. Târâș-gropiș, odaia se transformă într-un cort.

Covor tradițional uzbek: Suzani

În Uzbekistan se simte foarte bine acest dute-vino. În ceștile de ceai e China. În covoare e Sciția și Persia. În condimente e Arabia și India. Pe tăvile de metal e Caucazul. În uniformele miliției e Sovetskiy Soyuz.

Te uiți la fețele astea mălăiețe și vezi cum sciții se încrucișau cu grecii, iar sângele mongol se amesteca cu cel persan. Iar ei n-au habar. Le pasă de Tamerlan și de prețul la motorină. Ei mișună sub soarele sclipitor ziua și visează sub luna cea rece noaptea. Visele lor sunt seci ca fructele uscate, dar păstrează dulceața amintirilor. Iai o stafidă. Iai un gât de coniac. Simți? Auzi?

Dar ce stăm noi așa de parcă avem nouă vieți de trăit? Hai, la drum!

Tags: ,

Comments are closed.