May 19, 2011 8

Educa-m-aș, dar cum?

By in articole publicate, proză, revista punkt

Articol punktat în Revista Punkt: Nr. 33, 2011

Încerc să mă dezmeticesc que pasa cu sistemul nostru educațional. Nu încape îndoială că e foarte important. Procurorii corupți, medicii cinici, profesorii frustrați, polițiștii criminali, funcționarii enervați – sînt produse ale unui sistem educațional aflat în derivă. Sînt produse ale unui sistem, ce să mai dăm vina pe educație?! Un sistem harcea-parcea care s-a clădit sporadic pe ruinele unui imperiu demagog și defunct. Motto- ul nerostit al acestui sistem pare să fie: CA ȘI CUM AM FACE TREABĂ . Sau CA ȘI CÎND. Statul se face că ajută și închide ochii la acei care se ajută singuri pe ei. Selectiv. Uneori deschide un ochi și – printr-un reflex condiționat – și gura. Înseamnă că vrea papa. Înseamnă că trebuie să-i dai. Ochiul se închide. Ne vedem de treabă în continuare. Produsele sistemului sînt inocente prin definiție. Sistemul este vinovatul. Poate fi schimbat?

Cînd ne referim la educație, e musai să ținem cont de faptul că da, și ea sărmana, cea care papă 8,2% din PIB-ul țării, este parte din Sistem. Profesorul prost plătit se vinde studentului pentru o teză pe care o punctează cu notă de trecere. El o scrie, el o punctează. Doctorandul merge direct la copy paste, căci investiția de bază este masa boierească pe care o înșiră mai marilor doctori în științe pentru a obține rîvnita diplomă.

Stimate profesor/profesoară, nu este vorba despre tine. E vorba despre Sistem.

Parcă-s normali

Te uiți la tineri – băi, parcă-s normali. Au dorințe conforme cu piramida lui Maslow. Vor distracții, gagici/gagii, fac schimb de idei, vor un job, vor să se mărite, vor să-și ia apartament, vor să facă bine. Nu numai lor, ci și altora. Sunt curioși, activi, entuziaști, isteți. Să iei toată energia asta și s-o îndrepți spre țeluri pașnice – iată provocarea! Căci studentul (așa e croit el) va alege calea cea mai simplă pentru a obține rezultatul dorit. În pofida sau în virtutea curiozității, activismului, entuziasmului și a istețimii, el va copia, va mitui și va procura diplome. Fiindcă e mai simplu așa. Fiindcă între curiozitatea sa naturală și diploma rîvnită există un separeu. Să ne gândim la motivație. Ideea studiilor superioare vine de la părinți. Inerțial. Căci așa se face. Inerțial sunt alese profesiile asociate cu statutul social: medic, jurist, economist. Piața forței de muncă nu mai încape de medici, juriști și economiști, dar acest lucru contează mai puțin. Fiindcă studentului care nu și-a ales profesia din vrere proprie îi pasă prea puțin dacă va ajunge să lucreze medic, jurist și economist. Cel mai probabil e că va face un gen de business. Inerțial. Orice ar fi însemnînd asta. Însă atîta timp cît părinții transferă cu regularitate bani din Italia și Portugalia pentru a le achita contractele de studii, feciorașul sau fiica trebuie să se conformeze și să scoată la iveală o diplomă nounouță care să satisfacă aspirațiile părintești. Simțiți adierea Sistemului? Ca și cum am face treabă.

Destinul nu e pupăză

La o halbă de vorbă cu un amic din Norvegia am ajuns să discutăm despre fratele lui. Cum că a încercat multe și de toate și a dibuit cu greu drumul vieții. Prietenul meu norvegian tot e poamă bună – alternează consultanța internațională cu munca de voluntariat în acordarea ajutoarelor umanitare. Cînd aude despre cataclisme precum cel din Haiti sau Pakistan, chemarea lui firească e să se afle acolo. Să ajute. A început cariera ca tîmplar. Nu contenește să mă uimească. Dar să revenim la fratele lui. Care a făcut economie, inginerie, arhitectură. Acum este pictor. Are atelier și o mini-galerie de artă. În cele din urmă și-a găsit locul sub soare. Un om înțelept a zis că cel care este pasionat de profesia sa nu lucrează nici o singură zi. Mi se pare o motivație excelentă. Să nu lucrezi nici o zi și să ai tot ce-ți trebuie pentru viață – oare nu e o motivație bună? Lucrul care se întîmplă în Norvegia și nu ia foc în Republica Moldova este flexibilitatea sistemului educațional. Pentru ei să abandonezi o facultate în schimbul alteia, să întrerupi studiile pe o perioadă nedefinită de timp, pentru ca să le reiei atunci cînd ești copt pentru ele – nu este echivalentul unui rateu în plan social. Aici sunt două chestii puse în joc: 1. mentalitatea (ce să-i faci, noi suntem mai patriarhali de felul nostru) și 2. adaptabilitatea sistemului. Sistemul educațional norvegian este adaptat la ce dorește persoana. La noi persoana se adaptează la sistem. Sistemul e rigid – dacă-l abandonezi, fii bun și reia de la zero. Vrei un an ca să stai pe gînduri – marș afară din universitate! Cine o să-mi zică că nu-i așa – nu-i dau crezare. Știu că teoretic e posibil să dai diferențe, să te transferi la o altă facultate etc., însă lucrurile acestea sînt mai degrabă excepții decît normalitate. Pentru ca ele să se întîmple trebuie ca cineva să vorbească cu cineva. Altfel nu se poate. Îmi dau seama de aceste lucruri după felul în care sunt tratați studenții care optează să se încadreze într-o schemă de job sezonier gen work & travel. Întrebarea existențială este cum adică să lipsească studentul de la examen. Sesiunea este vaca sacră a sistemului nostru educațional și nimic nu o poate coborî de pe postament.Faptul că practica de muncă îi permite studentului să cîștige un ban în plus, un minim de experiență, să practice limbi străine și să-și lărgească considerabil orizonturile percepției nu interesează pe nimeni. Numai pe student. Care e pus în fața alegerii. Din exemplele aduse mai sus esențiale sunt două chestii:

  • Nu trebuie să închidem studentul / elevul într-o specializare îngustă la o vîrstă devreme fiindcă este NORMAL ca el să nu știe ce vrea exact să facă;
  • Sistemul educațional trebuie să se ADAPTEZE la circumstanțele vieții, fiindcă destinul nu e pupăză și e rușinos să adaptăm destinul la condițiile sistemului.

În felul acesta ne vom alege cu persoane talentate, pasionate de munca pe care o practică și nu de medici, juriști și economiști care bagă piciorul în ceea ce fac.

Coadă la diplome

Însă pînă una alta, procesul arată ca o coadă prinsă după diplome și lucrul acesta-i serios. La fel de serios ca banii. Diplomele au ajuns să fie monedă de schimb. Următoarea situație tot e tipică: Studenta, gravidă, nu se prezintă la ore. Apare în sesiune cu pretenția să i se pună notă de trecere. Că cică „s-a vorbit”. Profesoara, în cazul meu una nărăvașă, zice că nu o interesează. „Ai lipsit atîta și atîta, fii bună de prezintă-te la seminare și recuperează.” Studenta se prezintă și tace. E cazul să răspundă. N-are ce, căci nu știe tema. Dar știe că „s-a vorbit”. Într-adevăr, se dovedește că s-a vorbit. Următoarea rundă are loc în biroul șefului de catedră. „Că știți că e gravidă și îi este greu. Că știți că e fata lui Cutare Cutărescu.” „N-am nimic cu ea. Doar că trebuie să vină și să răspundă la ore.” Nu știu cu ce se vor termina lucrurile. Dar sînt sigur că nu e ultima rundă. Pînă la knock-out mai e vreme. Oare cine o să pice – studenta sau profesoara? Așa că teze.md sunt doar floricele. O fabrică care produce la scară industrială dovezile false ale cunoștințelor acumulate. Eu nu văd nici o diferență între falsificarea de teze și falsificarea de bani. În schimb, dincoace – nimic. S-a vorbit și gata. Or fi salariile joase, dar și principiile etico-morale sînt la firul ierbii. Sancțiuni individuale și campanie de denigrare, vă rog. La o adică și formatul studiilor bazat pe evaluarea învățării pe-de-rost a temei poartă o mare parte din vină. Admitem că se aplică sancțiuni și se face o campanie informațională efectivă. Și ce? Dacă incitațiile pentru luarea de mită sînt tot acolo, mita se va da și, evident, se va lua.

Note false

Ce-ar fi să re-formatăm aprecierea cunoștințelor? Îmi aduc aminte de masteratul meu spaniol. Fiecare profesor era responsabil pentru curriculumul predat. El anunța din start care sînt regulile de joc. Cum vor fi apreciate cunoștințele. Nota pentru cursul urmat era o medie dintre rezultatele testelor, participarea la discuțiile din clasă, lucrul în echipă și, bineînțeles, examenul final. Luat ca atare, acest mod de notare este adaptat la un sistem educațional care și-a ales drept scop nu să producă tîmplari, ci personalități. O discuție în clasă nu poate fi falsificată. Lucrul în echipă nu se poate solda cu tentativa de mituire în echipă. Falsul și mita favorizează spațiile private, unde, la un tete a tete cu profesorul sau profesoara, se poate „vorbi”. Avantajele acestui mod de notare trec dincolo de eliminarea incitațiilor pentru corupție. Discuțiile în clasă șlefuiesc arta de a convinge oponenții – un lucru care prinde bine în orice meserie. Lucrul în echipă este varianta-pilot a viitoarei cariere – așa sau altfel, orice profesie presupune în mare măsură cooperarea cu colegii de birou întru obținerea unui rezultat comun. Pe durata studiilor, echipele de lucru nu erau întotdeauna aceleași. În fiecare trimestru funcționam în cadrul unei alte echipe ajungînd să interacționez eficient cu colegii de la prima interacțiune. E și acest lucru o chestie care se învață – nu din teorie, ci din practică. Paralel cu aceste bunuri, școala pe care am făcut-o folosea și o metodă inovațională de evaluare a performanțelor studenților. În primul trimestru îți fixai o serie de obiective și te autoapreciai, în cel de-al doilea trimestru erai apreciat de colegii din echipă care-ți dădeau feedback (de altfel, foarte critic), într-al treilea trimestru erai apreciat de profesori care-ți mai dădeau și niște sfaturi. Metoda respectivă se numește Evaluarea la 360° și nu este una patentată. Cu ajutorul ei m-am învățat să aud, să deosebesc lingușeala de opinia exprimată cu sinceritate, să reacționez calm la critică și să mă auto-perfecționez.

Deci:

Dacă vrem să ieșim din mizerie, căutăm să dezvoltăm intoleranța față de corupția din sistemul educațional. Note cumpărate – NU! Universitățile nu produc simpli meseriași, ci PERSONAL ITĂȚ I. Atenție la aptitudini, în aceeași măsură ca și la cunoștințe.

În încheiere

Profesia de pedagog nu este una prestigioasă. Spre deosebire de medic, jurist și economist, pedagogul nu se poate făli cu un statut social de invidiat. Fiindcă este ultima opțiune a studentului, sistemul acesta-i triază pe cei buni. Cei ce ajung să predea sînt cei care nu au reușit să facă medicină, juridică sau economie. Iar lucrul acesta are consecințe nefaste. De exemplu, în Finlanda, pentru ca să fii pedagog, indiferent dacă predai în școală sau instituție, trebuie să fii titularul unei diplome (evident nu a unei diplome cumpărate) cu nota medie de cel puțin 8.5. Aceasta favorizează apariția unor pedagogi de elită. Desigur că în modul acesta vom avea mai puțini pedagogi. Ce să-i faci. Vom importa din România și alte țări. În schimb pe puținii rămași îi vom salariza cum se cuvine. După cum merită. Căci merită. Să nu ne facem iluzii:

Profesorii slabi nu produc studenți buni. E bine să ținem cont de acest fapt, dacă vrem absolvenți luminați, care să cunoască bine limbile străine, calculatorul și alte lucruri fără de care Moldova nu are cum să devină o țară dinamică fără oameni săraci.

 

Tags: , , ,

8 Responses to “Educa-m-aș, dar cum?”

  1. fatakuceaiul says:

    M-a patruns stilul ca de fiecare data cind intru pe aici, dar si o durere fata de tot ce este Moldova…

  2. alex27 says:

    cel mai tare m-o surprins o colegă alataieri când m-a întrebat:

    ”Da noi masă pentru comisie facem?”

    răspunsul meu a fost wtf. desigur că eu uitat cum se face la noi, dar și cel mai grav că orice abatere de la ceea ce tu scriai mai sus este considerată de cei mai mulți un sacrilegiu și ești automat taxat pentru asta.

    Iar când tu vrei să intri în sistem, încercând să schimbi ceva, realizezi că nu poți schimba:(

  3. Dumitru says:

    Ca si alte articole citite aici, jos palaria pentru inca unul scris cu iscusinta. E un articol usor de citit, caci, dupa mine, trezeste emotiile victimizatoare ale cititorilor — spui tu: “e rau la noi! sistemul ne mananca” raspuns retoric: “da, e rau la noi! da, vrem sa nu avem coruptie”.

    Doar la sfarsit ai introdus o solutie de a-i creste imaginea pedagogului. Fapt nobil si frumos. Nobil si frumos, dar cum?

    Dupa mine, oricare solutie ar trebui sa diferentieze invatamantul de baza si superior.

    Invatamantul de baza este un bun public, si urmeaza a fi oferit de Stat in apropierea locului unde este domiciliat elevul. Revin la acest subiect.

    Invatamantul superior este la alegerea studentului care la dorinta poate pleca sa si-l faca unde i se pare mai bine (la Chisinau, la Moscova, Londra, Paris, Cambridge) sau sa nu-l faca deloc. Sunt miliardari care nu au terminat facultatea. Si sa nu va ganditi imediat la afacerisiti. Ganditi-va la Steve Jobs si Mark Zuckerberg. Pentru invatamantul superior solutia, dupa mine, este din initiativa privata. Daca este cerere, oferta ar veni din partea unei universitati cu nume mare, care ar deschide un campus in Moldova — unde studiile vor costa mult, si vor merita deoarece diploma cu logo-ul universitatii cu nume mare iti va permite sa gasesti un job bun. Ce ne facem cu studentii care merita, insa nu au bani — universitatea privata le va oferi burse, deoarece acesti studenti vor imbunatati discutiile si calitatea torentului. Un fel de win-win. Numele mare al universitatii va asigura eliminarea coruptiei si va sta garant pentru employability. Insa nu vad asemenea universitati in Moldova — e poate deoarece nu avem masa critica de cerere?

    Revenind la invatamantul de baza. Aici cred ca e esenta. Daca nu ai reusit sa oferi elevilor o educatie buna, e prea tarziu sa le oferi invatamant superior (poate din acest motiv nici nu avem cerere).
    Cum oferi invatamant de baza de calitate? La ce cost? Ai mentionat 8.2% din PIB la inceputul articolului, care aparent este mai mult procentual decat multe alte tari. Intrebarea aici e gresita. Intrebarea mai potrivita, dupa mine, ar fi: Cum putem oferi invatamant de baza de calitate, la un cost rezolabil? Ne axam pe calitate, si dupa aceasta pe cost.
    Multi care ofera solutii la calitatea invatamantului pun accentul imediat pe profesor — gandind intr-o paradigma teacher-centric. O paradigma mai actuala e pupil-centric. Cum ii oferim elevilor posibilitatea sa invete mai mult. Profesorii sunt decat o alta sursa, care trebuie sa inspire elevii, nu sa-i invete. Profesorii trebuie sa fie calificati — nici vorba, si poti oferi asta cand ai clase suficient de mari si salarii bune. Dar pierdem miezul intrebarii daca ne axam pe profesori. Elevii trebuie sa fie expusi surselor de educatie, e.g., prin ipads cu programe educationale, vizionarea discovery channel.
    Revenind la costuri: Desi sunt curios intr-un breakdown al costurilor de educatie, prima mea reactie este ca 8.2% PIB e asa de mult doarece avem un PIB per capita jos.

    Think quality, think pupil centric!

    Cam atat pentru blog. Mai mult la un ceai.

    • Zenu says:

      Mersi, Dumitru pentru comentariu detaliat.

      Pentru ridicarea rolului pedagogului e o soluție ceva mai concretă în ultima parte a articolului – să se permită predarea doar celor mai buni cu riscul ca din ăștea să avem mai puțini. Ce părere ai?

      În celelalte privințe – I’ll be back with details. 🙂 (Sau, eventual, ceai :))

  4. ‘nteles: “Cei ce ajung să predea sînt cei care nu au reușit să facă medicină, juridică sau economie.”

    cum ar veni, cel cu paguba e tot de vina…de ce avem pedagogi rau platiti, zici tu, si raspunzi: pentru ca-s prosti. uite, cand vom avea mai buni, atunci ii vom plati mai bine. ceea ce e o aiureala…care ii ofenseaza pe multi-multi pedagogi onesti, cu talent si har, dar prost platiti, deci prosti…ceea ce mai sugereaza ca la economie si juridica merg geniile…eu am predat acolo…nu-s doar genii…eu is ok cu solutiile, dar de ce, pentru a le construi, e neaparat sa ofensam pe cineva, sa dam palme cuiva care nu-i de vina?

    • Zenu says:

      Desigur, Vitalie, dacă dezlegi frazele, poate suna cum zici tu. Eu ziceam: „Spre deosebire de medic, jurist și economist, pedagogul nu se poate făli cu un statut social de invidiat.” Lucru care este regretabil, de altfel, căci de la educație începe mai totul.

      Dar în fine… tu chiar nu vezi legătura? Statut social înalt, concurs mare la admitere, sunt admiși 1 din 7 (juridică, medicină, economie) și, pe de altă parte, statut social jos, concurs mic, sunt admiși 1 din 3? Despre faptul că profesiile „prestigioase” alese în mod interțial de părinți pentru odraslele lor m-am expus de la bun început – păcat, căci despre har și talent nu ajunge să se discute cu abiturienții.

      Cel cu paguba?.. Păgubași suntem noi toți, întreaga societate carevasăzică.