Madrizen » coperte

Sexus. Nexus. Plexus.

Zenu — Mon, 20 Dec 2010 10:05:44 +0000

O serie de autor super-tentantă a apărut la Polirom. No cum să nu o vrei? Henry Miller e distins prin nişte coperte vintage, executate în alb-negru şi extraordinar de sexoase. Presupun că şi conţinutul. N-am ajuns să-l citesc încă.

A stat la Paris omul şi a scris într-o veselie dementă.

L-a citit Astvaţaturov şi s-a influienţat de dânsul.

A produs ravagii. Anticipez savoarea.

Stârnit, răscolesc prin librărie. Găsesc Nexus şi Plexus. Dar Sexus, unde să fie?

O întreb pe Doamna T care amabil îmi explică că a avut cinci volume de Sexus şi toate cinci s-au consumat. Hm… io ce mă fac, căci e totuşi e primul volum al trilogiei? Naşpa să încep cu Nexus.

Se interesează la celelalte librării. Conversaţia e ceva de genul:

- Mai ai Sexus?

- …

- Sexus în copertă neagră?

- …

- Nu Nexus, că Nexus am şi eu. Sexus n-am.

- …

- Păi şi eu iaca am rămas fără Sexus.

Umorul Doamnei T este dublu-rafinat. Nu ştiu cum se leagă conversaţia de partea cealaltă a firului de telefon, dar înţeleg că se amuză copios şi dincolo. Însă Sexus o să fie abia după sărbători (asta dacă n-am noroc în alte librării ).

P.S. Cărţile erau învelite în celofană comme il faut ca să nu-şi facă de cap minorii needucaţi. Că cine ştie ce bazaconii mai pot fi şi-năuntru?

Seria de autor Nikolai Gogol

Zenu — Thu, 20 May 2010 19:48:34 +0000

Să fie Gogol și să nu fie minunat n-are nas să fie. Bucură Alexand Utkin care a ilustrat seria de autor Nikolai Gogol scoasă recent pe piață. Volens-nolens îmi aduc aminte de bancul lui Emilian Galaicu-Păun despre niște pațani intrați în librărie:

- Uite, băi, Google deja a ieșit și sub formă de carte!

Apoi iată, dacă pe Google îl cheamă Nikolai Vasilievici, apoi poate că da. În tot cazul, bravo Utkin. Îl mai găsești în cantități industriale la fabrică. Unde în altă parte? Verifică. Dostoevski nu e mai prejos!

Bandini + Chinaski = Belano

Zenu — Sun, 09 May 2010 22:30:05 +0000

Poate exista un curent literar care perindă din generație în generație? De obicei, ne imaginăm o gașcă, o bandă, un club. Oamenii se întâlnesc, fac schimb de idei, împărtășesc idealuri sau urăsc în comun anumite lucruri. Există un clei ideologic care îi unește, un manifest sau un nume. Sunt dadaiști, lost generation, existențialiști sau beatniks.

Dar sunt scriitori solitari care nu suportă legăturile de grup. Vagabonzii literaturii sunt prea volatili ca să se numească cumva. Și totuși, prin baruri și biblioteci între ei se formează o comuniune. Charles Bukowski a avut un alter-ego: Henry Chinasky. L-a declarat pe John Fante, care trăise cu o generație mai devreme, zeul său. John Fante a avut un alter-ego: Arturo Bandini…

Roberto Bolaño a fost chilean și a avut un alter-ego: Arturo Belano. Are ceva de la primii doi, dar asta e așa… o ipoteză doar.

No ce – niște serii de autor, merge?

Fante

Lui John Fante i-a mers. Copertele sale seamănă cu niște cutii de chibrituri. Foarte drăguțe în opinia mea:

Bukowski

Lui Charles Bukowski i-a mers mai puțin. Da, mă rog, are și niște ediții vechi mai originale, însă seria de autor recurge la clișee: chiștoace și jartiere. În tot cazul apreciez unitatea stilului.

Bolaño

Roberto Bolaño este norocos post-mortem & post-español. Numai după ce s-au pornit traducerile lui în engleză a venit și gloria. Iată că și Picador a pornit o serie de autor excelentă. Le-am ținut în mână – sunt seducătoare.

Seria de autor Kōbō Abe

Zenu — Sun, 04 Apr 2010 16:16:55 +0000

Kōbō Abe este un scriitor genial, iar cine neagă acest lucru cu siguranță că nu știe pe ce lume trăiește. Nu numai că la cnocautat pe Alber Camus în patru seturi (Albert nu s-a deplasat prea departe de Străinul și Ciuma), dar a și continuat căutările: 1. Omul cutie este omul alienat de societate; 2. Harta ruinată este șansa himerică de a găsi un rost pentru această lume; 3. Chip străin este invadarea teritoriului sacru al lui Celuilalt; 4. Femeia nisipurilor ne îngloadă în micimea problemelor cotidiene – cât de comod e să abandonezi visarea!

Uite-așa. Scriu din memorie, căci „Femeia nisipurilor” (1962) am citit-o ca pe un roman de literatură SF când eram copil, chit că se găsea în biblioteca tatălui, iar tot restul l-am digerat în variantă electronică în epoca mea madrilenă. Am descoperit cu acest prilej că Haruki-sensei împrumută angro de la Abe. (Împrumuturi rambursate cu dobândă, de altfel.)

Iată de ce Kōbō Abe merită o serie de autor. Cea mai reușită e cea de limbă engleză. Vezi de convinge-te:

Mai e de adăugat că acest scriitor bizar, Abe, s-a născut la Tokio (nimic ciudat până în acest punct), dar a copilărit la Mukden, în Manciuria ocupată de japonezi. Tatăl său era medic de profesie, fiul i-a urmat pașii, însă după ce a fost repatriat din Manciuria a jurat să nu practice nicicând medicina. (Oare traumele pe care omul le produce semenilor săi a înclinat această balanță?) De tânăr a fost atras de filozofia unora ca Heidegger, Jaspers și Nietzsche. Primul său proiect literar a fost să fuzioneze tehnicile suprarealismului cu ideologia marxistă. A fost membru a partidului comunist japonez, dat afară în 1960. Probabil, că fuziunea n-a funcționat până la capăt.

- Ce privești?

- O fereastră.

- Nu, nu. Întrebam ce anume privești prin fereastră.

- Ferestre… multe ferestre. Una după alta lumina se stinge. Este unicul moment în care știi cu certitudine că cineva se află înăuntru.

(Harta ruinată, 1967)

Seria de autor Milorad Pavić

Zenu — Tue, 16 Mar 2010 07:30:44 +0000

Seria de autor Milorad Pavić de la editura rusească Amphora este tare simpatică. În România Pavić s-a editat sporadic și la diverse edituri. Ciudat că nu a „prins” la public la fel de tare precum în rusă. Dincoace a produs o adevărată furtună. Poate merită, totuși, o serie de autor în română?

Pe Pavić l-am citit intens cu vreo 10 ani în urmă. Și am continuat atunci când apărea ceva nou. Dar „Мушка” și „Биография Белграда” au trecut ca prin urechea acului. Trebuie să le trec pe lista de așteptare!

Cine nu l-a citit pe Milorad Pavić să o facă. Recomand să se înceapă de la Dicţionarul khazar. E nemaipomenit!