Călăreţul negru

Are Tom Waits un cântec tare fain care se numeşte The Black Rider. Ăsta-i.

Mie îmi place tare mult de Tom Waits, dar hai să stăm la taifas despre Călăreţul Negru. Mi-am dat seama că-l cunosc foarte bine. Îl cunoşti şi tu. El e cel care merge gratis în transportul public, el şterge memoria fiscală din aparatul de casă şi control şi nu trece pe la asociaţia locatarilor. Dacă stai cu el la o bere, el va fi ultimul care o să scoată portmoneul atunci când o să fie adusă nota de plată. În cel mai bun caz el achită diferenţa. Oamenii ca oamenii, trec pe alături, strâng din umeri, se pun pe gânduri. A doua zi întâlnesc la colţul străzii doi Călăreţi Negri. Peste o săptămână fiecare al treilea trecător poartă armură neagră. Apoi nu mai zăresc nici un Călăreţ Alb.

Mă întreb: cum a devenit Călăreţul Negru o figură atât de populară? Mă întreb: cum poate funcţiona o societate formată din Călăreţi Negri? Mă întreb: cum poate fi salvat Călăreţul Alb. Dacă mai poate fi salvat încă…

O fi ele vremuri de haiducie, însă e foarte grav când Călăreţul Negru încetează să mai fie o figură izolată, un rebel care face totul pe dos, transformându-se pe neprins de veste într-un modus operandi pentru fiecare. Am impresia că urmează a fi rescrise contractele sociale. Jean-Jacques, recunoaşte că ai dat-o în bară! Cred că rădăcina problemei este acordul tacit dintre stat şi cetăţeni: statul închide ochii atunci când cetăţeanul o face pe şmecherul, iar muritorul de rând nu are pretenţii faţă de stat. E foarte dificil să rupi acest acord. Dacă iniţiator e statul – primeşte un bobârnac: drept cine mai iei? - Să-ţi arăt io nota de plată pentru ţevile sparte. Să-ţi povestesc io despre cotizaţiile în puşculiţa grădiniţei care tu pretinzi că este gratis. Să-ţi arăt io gaura din mijlocul drumului în care mi s-a înfundat o roată. Statului îi ard urechile. Serviciile publice de proastă calitate justifică atitudinea amorală a muritorului de rând.

Încearcă muritorul de rând să se vopsească în alb: e şi mai nasol. Sare peste el o armată de călăreţi negri. - Eşti un prost, zice generalul armatei de călăreţi negri. Atât cât tu achiţi TVA de 20%, noi îţi vom păpa cota de piaţă. Ne doare în cot de ceea ce pretinzi să faci. Te faci de râs. Într-un an vei fi lefter şi vei veni la mine să-ţi dau un job. Călăreţul alb îşi cumpără vopsea neagră. E mai simplu aşa. Acordul tacit nu este menţionat în Constituţia Republicii Moldova, dar funţionează impecabil.

Situaţia pare disperată, dar lucrurile nu stau întotdeauna aşa cum par. Îmi aduc aminte de partidele de go jucate cu prietenul meu Nelu pe timp de vară. Go e un joc foarte nuanţat. La un moment dat tabla de go e întunecată de un nouraş de piese negre, însă dacă piesele albe sunt poziţionate corect totul se poate transfigura în doi timpi şi trei mişcări.

Unde plasăm piesele albe? Intuiesc o soluţie. Ce-ar fi să încetăm să stingem focul mişcându-ne haotic şi să aplicăm o strategie. Să-l lăsăm pe Călăreţul Negru în plata Domnului. Să încercăm să salvăm Călăreţul Alb. Pentru a-l face mai competitiv pe cel onest trebuie să-i dăm o mână de ajutor. Achiţi onest impozite vreme de un an? Primeşti vacanţă fiscală pentru o lună. Funcţionează ca al treisprezecelea salariu. E un bonus pentru onestitate. Iar Călăreţul Negru să crape de ciudă.

Ce zici, Călăreţule Alb – mai ai puţină răbdare?

Tags: călăreţul alb, călăreţul negru, contractul social, economia tenebră, evaziune fiscală, go, jean-jacques rousseau, tom waits