February 5, 2011 6

Film despre noi

By in film

Deci. Despre filmul lui Wim WendersÎn cursul timpului” (1976) aka Im Lauf der Zeit, aka Kings of the Road, vorbim mai pe urmă. După ce-l vizionezi, desigur. Pentru moment am să-ţi spun doar că e genial şi că l-am trecut în catalogul filmelor preferate.

Ha! Ce m-am mai amuzat la faza cu statuia lui Isus. Răstignit, dar fără cruce, cu o inscripţie care zicea următoarele: “Am fost tras pe sfoară însă, în cele din urmă, sunt liber”. Dar gata, tac, nu mai spun nimic despre film. Dar ce poftă de drum, bre!

Însă în timp ce priveam filmul mi-am amintit de altele două privite în adolescenţă. Unul din ele, nu ştiu cum se numeşte, l-am văzut la cinematograful Kotovski, la Bălţi. Era despre nişte şoferi de camioane de cursă lungă. Tot filmul era on the road. N-am priceput nimic. Însă acum îmi dau seama că, probabil, a fost un film tare fain.

Un alt film de care mi-am amintit sunt de fapt nişte secvenţe. Nu l-am privit până la capăt. Un cuplu tânăr închiriază o casă în provincie. Într-un orăşel minier din nordul Angliei. Vecinii sunt nişte vandali care le iau cu asalt casa. Sunt terorizaţi la propriu, nu la figurat. Nu l-am privit până la capăt. Ce film bizar, m-am gândit. Şi am schimbat canalul. Dar nu contează. Mi-am amintit de el văzând o anume scenă şi mi-a zburat imediat din cap. Însă m-am surprins la următoarele chestii:

  • Filmele nu-s viaţă. Sunt o chestie care ne ajută să ne orientăm în viaţă. Ca şi cărţile. (Iar muzica e un companion de drum). Însă filmele astea începute şi neterminate, filmele cărora nu le cunoaştem titlurile, ele sunt viaţă. Nu din cauza a ceea ce spun şi arată, ci pentru că le-am văzut într-un anumit loc şi timp. La cinematograful Kotovski din Bălţi. La o anumită vârstă. Hm…
  • Viaţa seamănă cu filmele. Numai că nu are un început şi un sfârşit. Filmele au titluri. Filmul lui WW se cheamă “Cu scurgerea timpului” şi există o secvenţă în care înţelegi foarte bine de ce se numeşte aşa şi ce vrea să spună acest lucru. Şi înţelegi rostul lui. Viaţa nu are titlu. Şi e open end. Poate anume din cauza că-i lipseşte titlul noi nu cunoaştem de unde venim şi încotro mergem? Şi cu ce se va termina filmul ăsta care povesteşte biografia noastră personală?

Şi atunci a apărut întrebarea:

Dacă viaţa ta ar fi avut un titlu, tu cum ai fi numit-o?

Tu gândeşte-te, iar în timp ce gândeşti, ascultă asta:

Tags: , , , ,

6 Responses to “Film despre noi”

  1. Irina says:

    Citind postarea mi-am adus aminte de o fraza de pe un maiou, un complement celei scrise de Dvs.: If your life were a movie, would anyone want to see it?

  2. Ochi în trei says:

    Să-ți denumești filmul vieții atât timp cât ești în viață e echivalent actului de a denumi un film fără ai cunoaște sfârșitul, deznodâmântul sau poate chiar punctul culminant. E interesant.
    Îmi amintește de statistică și anume relația dintre eșantion și populație. Cum ar fi, tu ai eșantionul vieții tale la moment, valorea medie fiindu-ți titlul. Ei și în rest c’est le fun – cum s-ar zice :)
    Totuși e curios dacă metodele de estimare statistică s-ar aplica în acest caz:)

    • Zenu says:

      Pe de altă parte, zice Wrungler: “как корабль назовёте, так он и поплывёт.” În tot cazul noi facem scenarii, cred că aşa suntem croiţi. Poate dacă n-am uita de denumire s-ar lipi şi un rost? ;)

  3. Ochi în trei says:

    și încotro “плывёт корабль” – Under Consturction ? Desigur că întrebarea e la nivel conceptual și metafizic, trecând peste banalitatea unei întrebări personale :)

    • Zenu says:

      În plan conceptual şi metafizic :) exact ăsta e răspunsul: către mări şi zări. Ce o să iasă într-un final din această construcţie e greu de ghicit. Îmi aduc aminte de Antonio Gaudí care construia Sagrada Familia pentru beneficiarul său celest fără scheme şi desene. Planul (dacă a existat cu adevărat vreun plan) era depozitat în singulara minte a marelui arhitect.

      Deşi mesajul unui Under Construction pare a fi unul lipsit de noimă, în realitate e destul de pozitiv căci implică o activitate febrilă – ceva-ceva tot se construieşte acolo, adică nu stă pe loc, creşte, înmugureşte (oops… am trecut la plante), deci se dezvoltă. ;)