September 7, 2010 9

Ce a fost?

By in digresiuni

O lecţie? Indubitabil.

La referendumul eşuat se pretează titlul unei pelicule de Pedro Almódovar – ¿Qué he hecho yo para merecer esto!! (1984). Ce-am făcut eu ca să merit asta? Numai că nu e de râs. Bun, nici de plâns nu e, dar hai să ne lămurim cu tema lecţiei.

La tablă sub chemaţi capii Alianţei care, más o menos, spun acelaşi lucru: că nu e grav, că în esenţă e o victorie, chiar dacă nu pare, că rezultatul a fost absolut previzibil, că s-au făcut unele erori, dar haideţi să vedem câte lucruri bune s-au făcut! Un detaliu: din cauza acestei victorii efemere este picată toată clasa. Capul opoziţiei, elevul codaş, juisează în ultima banca. Şi din cauza lui este picată toată clasa. Dar pe el nu-l doare-n cot.

Ce-i de făcut? Nimic. Cine-i vinovatul? Hai să vedem. Din erori se învaţă. Este minimum ce putem face în circumstanţele de faţă.

  • Greşeala Numărul Unu a fost faptul că proiectul modificării Constituţiei nu a fost discutat de societate. Prea avid s-au grăbit liderii Alianţei să anunţe cursa prezidenţială. Posterele numeroase – puternic, incoruptibil şi pur şi simplu simpatic – au indus în eroare cetăţenii. Plebsul a crezut că chiar este vorba de alegerea preşedintelui. – Cum adică data viitoare în noiembrie? Păi atunci de ce să mă trudesc să vin şi acuma?! Şi n-a venit. A ieşit gospodăreşte la frigăruie chit că ziua era frumoasă. În loc de acest fals-start aş fi preferat să văd Constituţia în prim plan. O dezbatere în care să transceadă următorul mesaj: oameni buni, dacă nu facem ceva cu modul de alegere a Preşedintelui rămânem pe orbita electorală la nesfârşit. Ar fi mobilizat acest mesaj prezenţa la referendum? Cred că da.
  • Greşeala Numărul Doi a fost faptul că încrederea publicului în guvernare a fost ştirbită. E adevărat că s-au făcut destule. E adevărat că nu există minuni. E adevărat că starea economiei a fost jalnică. Însă astea nu reprezintă motive pentru a frâna pe acele dimensiuni care sunt resimţite cel mai acut de popor. Ar fi avut intervenţia lui Sergiu Mocanu un impact atât de simţitor în cazul când corupţia nu ar fi constituit osul din gâtul mai multor cetăţeni? Cu siguranţă – nu. Deci e o problemă reală. O problemă la care s-a reacţionat dând din umeri şi arătând discret cu degetul la alţi reprezentanţi ai AIE. Efectul cumulat al acestor gesturi a fost o neîncredere în elita politică sui generis. Ce altceva s-ar fi putut de făcut? Poate o serie de rapoarte publice asupra performanţei CCCEC? Căci pe mine m-ar interesa cum banul public este angajat în lupta anti-corupţie.
  • Greşeala Numărul Trei a fost ignorarea electoratului de opoziţie. Parditul comunist a boicotat făţiş referendumul. Liderii Alianţei au afirmat că cei care au mers la referendum au reprezentat exact propriul electorat. Păi, e bine aşa? Un atare rezultat ar fi putut fi anticipat din start. Anume cei din tabăra adeversă au reprezentat miza acestui joc. Care cu siguranţă că nu s-ar fi lăsat ademniţi cu posterele electorale ale candidaţilor prezidenţiali. Însă, posibil s-ar fi lăsat convinşi de un mesaj decupat de conotaţiile electorale, axat în exclusivitate pe modul de soluţionare a dead-end-ului politic. Şansele de reuşită ale acestei abordări ar fi fost minimale, deşi se zice că e mai bine să faci ceva, decât să nu faci nimic. Prin urmare, a fost o şansă de care s-ar fi putut să ne agăţăm. Dacă n-am fi suferit de exces de confidenţă, desigur.

Opoziţia comunistă a tăcut. A lăsat oponenţii să calce pe greble. Anticip că de acum încolo vor fi mai guralivi. Anticip că va fi greu, dacă nu imposibil, să se obţină majoritatea confortabilă în Parlament. Anticip că Dl Lupu va fi tentat să facă coaliţie cu actuala opoziţie în schimbul funţiei de Preşedinte. Dacă suma voturilor va depăşi 60, desigur. Şi, bineînţeles, condiţionat.

Ei, în tot cazul, viitor luminos nu anticip. Şi nu este deloc cazul să numim eşecul de la referendum victorie. It doesn’t help.

P.S. Personal nu-mi place ideea de republică prezidenţială. Dar asta e o altă discuţie.

Tags: , , , , ,

9 Responses to “Ce a fost?”

  1. Nicolae B. says:

    De acord cu cele menţionate. Totuşi drept cauză principală văd izul de dezbinare şi de falsitate în aşa-zisa AIE, el se simte foarte bine şi în stradă, pe culoarele puterii însă este absolut evident şi e componentă indispensabilă a lucrului extrem de prost a autorităţilor publice centrale în primul rînd. Deşi era evident încă de un an în urmă ca alianţe din astea nu sunt fezabile, în special în Europa de est, totuşi chiar aşa dezastruos să o dai în bară cu instinctul ăsta de tras la turta proprie… e copilăreşte.
    Dacă continuă tot aşa mai departe, cu toată conştiinţa mea politică şi cultura mea juridică ma duc şi votez orice partiduţ sau amărît de candidat independent în semn de protest (important PCRM sau AIE să nu fie). Acum e rîndul nostru să le zicem lor să “Fie Puternici” (naiba ştie de unde au scos acest mesaj aberant).

    • Zenu says:

      Ehe, Nicolae, despre izul de falsitate nici n-am pomenit, căci asta străduie în atmosferă de prin martie cel puţin. Dar chiar şi mergând pe premisa că fiecare cu ograda sa… de alegători, ceea ce trebuia să se vadă la acest referendum şi nu s-a văzut era mesajul: it is not about us, it’s about the people. În schimb s-a văzut realitatea.

  2. vitalie says:

    personal nu-mi place ideea de republica prezidentiala. am votat impotriva. si mi se pare ok. optiunea mea, careia i-am facut si ceva publicitate ( vezi aici: http://www.spranceana.com/?p=1310 ) a fost cea preferata. cred ca e o pozitie legitima.
    eu nu cred ca referendumul era unica solutie. din simplul motiv ca altele n-au fost incercate. reducerea pragului pentru alegerea presedintelui in parlament.
    m-au uimit si discrepantele dintre previziunile sondajelor si realitati. e drept ca exista si anumite “smecherii statistice” (efectul Bradley, care masoara diferentele dintre comportamente declarate si cele reale), dar 40 si ceva de procente diferenta e prea mult semn ca institutele de sondaje umbla cu o mare pisica, daca n-o fi chiar un cotoi, in sac.
    si tot asa.

    • Zenu says:

      Vitalie, în circumstanţele actuale, “pentru” sau “contra” au produs un rezultat identic. Eu m-am dus la referendum pentru prezenţă. În cele din urmă doar asta ar fi contat dacă… În rest – frustrare şi confuzie totală. Argumentul meu spontan a fost că din moment ce am decis să mai dau o şansă, merg până la urmă. (Şi regret pe urmă!)

  3. Explicatii s-au dat multe.
    Discrepanta intre ce s-a asteptat si ce a fost? Moldova e Moldova, e o tara inca inerta, mai inerta decit ar vrea tot tineretul si activistii politici pushi laolalta. O actiune de azi isi are efectul peste un an, cum vreti ca lumea sa afle despre derularea unui referendum, nu mai zic sa hotarasca daca vor sa mearga sau nu?
    Apoi mai este ignoranta si indiferenta.. Mai ales indiferenta..

    • Zenu says:

      Ei, nu. Pe seama poporului nu cred că se poate transfera responsabilitatea acestui eşec. Ş-apoi, anul trecut lumea n-a fost nici ignorantă, nici indiferentă. Prin urmare…

      Da în fine, e totodată clar că apetitul pentru politic nu putea fi întreţinut cu jarul din an.

  4. vitalie says:

    referendumul asta a mai testat o ipoteza. pentru mine. una a deficientei de comunicare. alde AIE stateau toata ziua calare pe televiziuni. cu gandul ca “influenteaza” publicul. care insa, in ziua referendumului, nu stiau despre ce-i vorba, ce se voteaza si tot asa. semn ca era o problema de intelegere.
    sper sa dispara de pe stical toata gloata de activisti: presedinti, vicepresedinti de partide. si s-o rupa in teritoriu. sa framante glod. poate-poate iau ceva la alegerile din 21

  5. [...] nu știu dacă „sus-pușii” noștri s-au inspirat din Herodot sau, eventual, din Referendrum, dar ar fi cazul să realizeze că nimbul cârmuirii nu e veșnic. Azi – călare pe cal, [...]