Am fost la Publika.
Parcat, intrat, condus, pudrat, condus, informat, microfonul agăţat, aşteptat, intrat în emisie, salutat, vorbit, salutat, microfonul scos, condus afară.
URMĂTORUL!!!
E o tigaie. Ce ne este servit de pe teleecrane se coace acolo, la foc încet. Acolo e dincolo de oglindă. Nu e mare agitaţie. Se întâmplă foarte multe lucruri, dar oarecum organizat. Fiecare cu rolul său, nimeni nu se calcă pe picoare. Nimeni nu ţipă. De aia zic – la foc încet.
Dar e impresionant acest conveier. Prima mea asociaţie a fost cu un fel de McDonalds specializat în ştiri. Sau, mă rog, o uzină din Detroit. Ideea de conveier e cheie. Modern Times. Şi când stai să te gândeşti, e deprimant… Eşti ca o piuliţă mică, iar faptul că în viaţa adevărată stai de vorbă cu copilul, sau bei o bere cu prietenii, sau cumperi o floare nevestei, sau te ahtiezi după o carte, sau faci curat în grădină – ei bine toate astea la un loc, parcă n-ar avea nici o relevanţă. Căci toate astea nu-s noutăţi. Maşina de tocat noutăţi are o ţeavă de scurgere prin care toate aceste lucruri importante sunt eliminate afară. Iar cutia ne vorbeşte despre altceva.
Mi-am adus aminte de Bendito Machine. Ştiu că am vorbit de ea în altă parte. Dar acum am văzut-o în funcţiune.
S-o mai vedem odată:
Cutia e inevitabilă. Cutia e apocaliptică. Un lucru linişteşte: e pe mâini de nădejde. Căci “ai noştri” sunt deja dincolo. Vitalie, Lucia, Gheorghe, Sergiu… Arată bine. Un pic pudraţi, dar totuşi, bine.
Aşa că relaxează-te. Şi ascultă-i comenzile.
Tags: bendito machine, jossie malis, jurnalism, publika
#kinderizme
[...] Eliminarea cerinţelor faţă de capitalul social aprilie 26, 2010 Zenu Lasă un comentariu Mergi la comentarii. Impresiile mai personale despre vizita la Publika se găsesc dincolo. [...]