Cum era posibil să trec pe lângă Alice in Wonderland (2010), dacă respectiva carte era cel mai prețios lucru din copilăria mea?Cred că am recitit-o de vreo cinci ori când eram mic și nu foarte mic. Era o carte cu coperta albastră și cu ilustrațiile originale. Mai târziu am dat de gustul paradoxurilor lui Lewis Carroll și am mai recitit-o încă o dată. Dincolo de caracterele chirilice, anacronice astăzi, traducerea era splendidă. Ca să vă convingenți comparați-l pe Zurbaran cu Jabberwocky. Recit din memorie din primul:
Chindea, flăpânde sferzele
Țușcheau prin iarbazar,
Se grohlizeau verzurcile
Ca țuflele-n crânzar.
Comparați această splendoare cu barbarismul actual:
Era brilling și slithy toves,
Chiar gyre și gimble colo-n wabe,
Tot mimsy erau borogoves
Și mome raths outgrabe.
Ce-i aia „mome raths outgrabe”? Poate că lingviștii juisează, dar ce să ne așteptăm de la copiii noștri? Și când stai să te gândești cât de frumoase erau „țuflele-n crânzar”. Prea aiurea am dat cu piciorul. Nimerit în flori.
Ei bine, fiica mea oricum a îndrăgit această carte. Cu tot cu slithy toves. A fost prima carte pe care a citit-o aproape binevol. Trofeu i-a fost o cănuță cu Alice pe care i-am adus-o tocmai din Edinburgh.
Desigur, partea cu 3D vine cuplată cu anumite riscuri. Numai că io am încredere oarbă în Tim Burton. Se vede că fiică-mea nu comparte această încredere, căci s-a încăpățânat să nu meargă cu noi la cinema. A văzut ea anterior Corpse Bride (2005), deci era la curent cu tema. I-a plăcut, dar a strâns din umeri a negație oricum.
Prin urmare am mers cu nevastă-mea la film „fără acoperire”.
Părerea mea e că a fost frumos. Tu ce crezi? Zi acum cât nu te-am „convertit”.
Loading ...Apropo, recenziile spun lucruri diferite despre film, dar un lucru îi unește pe toți: Tim Burton e un regizor suficient de inteligent ca să nu cadă în capcana ecranizărilor. Cărțile sunt imbatabile, oricare e mai bună decât filmul, mai ales când e vorba de o lucrare celebră. Conștient de acest handicap, Tim Burton a făcut mai mult un sequel decât o ecranizare. Și a reușit cu ajutorul personajelor adorabile și adorate să spună o poveste deosebită.
Deosebită cum?
Regina Albă și Regina Roșie sunt întruchiparea forțelor politice din ziua de astăzi. Numește-le cum vrei – republicani și democrați, conservatori și laburiști… Nu cred că lui Burton i-a stat mintea la comuniștii și liberalii mioritici, dar, în fond, de ce nu? Albul și Roșul formau cromatica războiului civil din zorile URSS-ului. (Dar la fel de albi și roșii erau trandafirii din epoca Tudor.) Politicienii ca politicienii – unii zbeară TĂIAȚI-I CAPUL, alții se pronunță împotriva pedepsei capitale (dar acceptă tacit zburatul capetelor, dacă se face cu mâinile unor intermediari). Și unii și alții manipulează într-o veselie, căci la asta sunt antrenați să se priceapă.
Tocmai aici vine în prim plan problema liberului arbitru. Ce deciziile să iau, fiind conștient(ă) de faptul, că sunt manipulat(ă). Să fac invers? Să fac cum mi se cere? Cum pot fi sigur(ă) că decizia luată îmi aparține pe-adevăratelea?
Astea-s întrebările pe care Alice i le adresează Omidei Înțelepte. (Absalom se numește omida lui Burton, trimitere la Faulkner sau la Biblie?). La care Omida, înțeleaptă precum e, face următoarea replică:
- Cum pot eu să-ți spun ce să faci, dacă tu nici măcar nu știi cine ești!
Contextul amuzant este, desigur, faptul că personajele din poveste se îndoiesc asupra adevăratei identități a lui Alice – is she the one? Însă, șmecheria lui Burton, a fost să lege dinadins întrebarea „ce-i de făcut?” cu „cine sunt?”. Căci, dacă răspunsul la prima întrebare neagă liberul arbitru (decizia nu-ți mai aparține), răspunsul la a doua întrebare o anulează pe prima cu desăvârșire. Dacă știi „cine ești”, nu mai e relevantă întrebarea „ce-i de făcut”.
Am ieșit de la film într-o stare de beatitudine și i-am luat un trandafir roșu nevestei de 8 martie. Am ezitat să-i iau unul colorat – ideea de a colora trandafirii albi în roșu, explorată pe larg de biznisul autohton, tot de la Alice se trage!
Felicitări doamenlor și domnițelor!
P.S. Poate că Tim Burton nu este chiar atât de original aici. Acum îmi vine clar în memorie fragmentul extraordinar din ecranizarea celor trei mușchetari, când Boyarsky își face alegerea: „În această partidă eu am ales să joc cu albele. Dacă aș schimba acum culorile, nu m-ar fi înțeles nimeni dincoace și nu m-ar fi acceptat nimeni dincolo. Am să continui să joc cu albele.” „- Veți pierde, d’Artagnan”, urmă sec replica cardinalului, dar deja nu mai conta căci zarurile fuseseră aruncate.
Tags: alice in wonderland, d'artagnan, jabberwocky, lewis carroll, liberul arbitru, mikhail boyarsky, omida înțeleaptă, tim burton, trei mușchetari, william faulkner, zurbaran
O compozitie superba! ma refer la cana, carte si Turcul Pistolar, de obicei era langa geam
De ce nu e si pe Madrizen fotografia?
Si eu am adorat filmul, ca si cartea de altfel!
P.S. Merci mult pt felicitari si sper sa aveti rezultate frumoase la Blogovat,ca tot azi e ultima zi cand se poate vota!
Că bine zici. Rectificat.
Pentru mâine am o programare la IMAX, ca să văd alice pe tărîmul minunilor, atunci mă voi putea exprima pe seama filmului lui Burton; dar cartea, nu am cuvinte: e un reper în toate privinţele!!!
În materie de ilustraţii la carte, sunt FERM CONVINS că există altele mult mai spectaculoase decît cele apărute în cartea de la Prut Internaţional))))
Nu neg, deşi pentru mine sunt faine, căci se asociază cu imaginile imprimate pe retină încă din copilărie. Pe de altă parte, sunt FERM CONVINS că traducerea românească preluată de Prut Internaţional e sub orice critică (în condiţiile când avem deja în “arhiva culturală” o traducere simpatică.)
M-ai provocat. Căutat & găsit. Un sit dedicat ilustrațiilor la Alisa, chit că-i în japoneză. Dă linkuri pentru diverse resurse online privind ilustrații de carte, apropo de tema ta.
Mi-a plăcut:
1. Franciszka Themerson
2. Ali Cavanaugh
3. Katalin Szegedi
4. Ralph Steadman
5. Olga Siemaszko
6. Violeta Lópiz
7. Michael Cressy
Etcetera. Acuma sunt aproape sigur că Tim Burton s-a servit de exemplarul ilustrat de S. Michelle Wiggins (sau, mă rog, l-o fi avut în copilărie
):
Salut, despre care Recea e vorba, din Rîșcani?
Am zis eu Recea pe undeva? Nu aici la sigur, dar Recea din care vine bunică-mea e din Râșcani, asta da…
Da, ce arheologie ai făcut să dezgropi setul acesta de ilustraţii…şi la fel ca şi tine, cred că Burton s’a inspirat din ilustraţiile semnate de S. Michelle Viggins…şi asta îmi aminteşte de faptul că, undeva, Burton spunea că era leneş la cetit, dar îi plăcea enorm să se benocleze (sic!) la imagini, ilustraţii…
Am văzut aseară Alice, la IMAX, şi trebuie să spun că am ieşit de acolo năuc…impactul tehnicii este teribil, dar…”sufletul”, calamburul acestei nemuritoare cărţi — nu l+am regăsit! Nici nu era cu putinţă…căci cuvîntul are un impact mai “contondent”, şi definitiv, în raport cu imaginea, care se uită…”La început era Cuvîntul…”
Păi, da, se pare că ai dreptate: Burton a făcut un compromis aici, căci, vorba ta, sufletul cărţii este calamburul şi paradoxul – un lucru care a fost oarecum sacrificat în favoarea unui story. Ca să “prindă” la spectatori filmul are nevoie de finalitate, closure şi atunci Burton i-a atribuit un sens. Dar a ieşit interesant, chiar dacă e o altă Alice.
P.S. Efectele 3D nu au avut un efect prea mare asupra mea, chiar eram tentat să-mi scot ochelarii la un moment.
Îţi mai aminteşti de “stereo zal” la Chişinău, în anii’80???
Ce-i aia? E vorba de sunet? În anii ’80 eram la Bălți și aveam trei opțiuni: cinematograful Pionier, Iunost’ sau Kotovski. Kotovski era de elită, dar nu știu ce avea. Apropo, rulau lucruri faine cum, de exemplu, Amarcord, Cronica unei morți anunțate, Once upon a time in America…
N-aveai decît să-i scoţi, ai fi văzut dublu…dar ce-mi amintesc, din anii’80, cînd era la cinema Biruinţa stereo se numea pe vremea aceea, imaginea era infinit mai dublă)))
Nu, dragă, ceea ce numim noi azi 3 D, atunci în anii’80, exista “steroskopiskii zal” la cinema Biruinţa…cum nu ştii, că exista acest bîzdîk la Chişinău?!
…adică cu ochelari, cu efect de spaţialitate virtuală etc. Aveau sovieticii pe atunci vreo 4 filme, şi după ce le vedeai pe astea, gata — o luai de la capăt! Era tehnologiei americane nu venise încă.
Eh! Am scăpat minunăția!
Două versiuni în rusă:
“Часово – жиркие товы.
И джикали, и джакали в исходе.
Все тенали бороговы.
И гуко свитали оводи”.
Sau:
“Варкалось. Хливкие шорьки
Пырялись по наве.
И хрюкотали зелюки
Как мюмзики в мове”.
Льюис Кэрролл, “Алиса в Зазеркалье”
Citește mai departe…
nu cred ca exista o asemenea capcana a ecranizarilor, ca doar ele nu-si propun sa egaleze ori sa depaseasca originalul ci doar sa-l redea intr-un alt limbaj.
am apreciat incarcatura ideatica a filmului (si aceea prea evidentiata pentru gustul meu), dar nu si filmul in sine. ideea de a aborda ecranizarea ca pe un sequel a fost excelenta, dar Burton si-a ratat startul, din pacate…Ca si in cazul Planetei Maimutelor, filmul a fost secundar mesajului — deceptionant pentru un regizor care se pricepe, in general, sa balanseze ambele aspecte.