December 25, 2009 4

Retrospecția. Semestrul prim

By in digresiuni

Retrospecția lui 2009. Au fost multe și de toate. Mai multe bune, dar și câteva rele. Să se spele. Au fost colegi noi, joburi noi – două; a fost cald, a fost rece. Muzici, filme și cărți. Revoluții. Contrarevuluții. Democratizarea subită. Să vedem…

I. Gerar

Ger puțin, umezeală multă. Vacanță de zece zile e o binecuvântare, chit că fac șomaj intersezonier. Privesc mult Ingmar Bergman. Toată „Trilogia Păianjenului”. Through a Glass Darkly (1961), Winter Light (1962), The Silence (1963). Citesc mult Roberto Bolaño. „O stea îndepărtată” și „Nocturnă în Chile”. Bergman – ziua cu cafea; Bolaño – noaptea cu ceai. Spre sfârșitul vacanței mă și apucă anxietatea. Să stai acasă zece zile nu e lucru ușor. Mai ales când te așteaptă un serviciu nou. Chiar două. Da’ bine că unul derivă din celălalt. Le încep pe ambele pe 12 ianuarie. Întâlnesc colegi noi. La o bere se naște ideea cu Clubul. Clubul IDEA. Facem regulament. E al treilea lucru cu care încep să mă ocup. Cu ăsta pe gratis. Și cu multă pasiune.

Ascult zilnic Miriam Makeba. Răssscolește.

II. Făurar

În februarie îl citesc pe Oscar Wao. Cu scurta și minunata sa viață. Junot Díaz este un dominican newyorkez autor fără pereche. Un dominican integrat. Concepția lui despre fukú și zafá este o revelație pentru mine… Sunt atât de absorbit de lectură încât uit și de serviciu. Citesc dimineața în rutieră și seara în timp ce o supraveghez pe Roux făcându-și temele. Privim Breakfast at Tiffany’s (1961) și Charade (1963). Din ultimul se naște o idee despre valoarea unicatelor ca măsură a bunăstării. Audrey Hepburn e minunată. Știai că-i belgiancă? Mai bună ca ciocolata! Pe 15 februarie se naște blogul Madrizen. Zenul de Madrid, care dusese o viață anemică pe blogspot migrează pe wordpress. Spre binele lui.

Murakami-sensei primește Premiul Ierusalim pentru literatură. De unde și citatul favorit:

Dacă există un perete dur și înalt și un ou se sparge de acest perete, nu contează câtă dreptate are peretele sau cât de mult greșește oul, însă eu am să fiu întotdeauna de partea oului. De ce? Fiindcă fiecare din noi e un ou, un suflet unic încapsulat într-o găoace fragilă de ou. Fiecare din noi se confruntă cu un perete înalt. Peretele cel înalt este sistemul care ne obligă să facem lucruri pe care, în mod normal, în calitate de indivizi le-am găsi inadecvate.

Mai privim Vals Im Bashir (2008) și Paris, je t’aime (2006). Rrrup.

III. Mărțișor

Topitul zăpezii se anulează pentru iernile care vor fi cu omăt. Pe Amos Oz îl citesc înduioșat. Nu mai știu unde se termină biografia și unde începe literatura dar retrăiesc pentru evrei, pentru pace, pentru mama lui care s-a sinucis sărmana, pentru Papa, pentru micuțul Amos, pentru iubirile sale, pentru ideile sale despre o viață mai bună. Citesc:

…Dar ce e iadul? Ce e raiul? Cu siguranță că totul e înăuntru. În casele noastre. Poți găsi iad și rai în fiecare odaie. În spatele fiecărei uși. Sub fiecare pătură dublă. Așa este. Un strop de răutate, și oamenii sunt unul pentru celălalt iadul. Un strop de îndurare, și oamenii găsesc unul în celălalt raiul.

Din kibbuzul lui Amos Oz porenște trenul vesel spre capitalism. Am dubii serioase despre sfârșitul istoriei. Tre să existe ceva mai bun decât societatea de consum. Privim 99 Francs (2007). E grav.

Lucrez ca o morișcă. La plantație, pentru blog, pentru Club. Soția zice că trăim ca în Epoca de Aur. Manifestă pentru ceea ce fac scepticism și fascinație.

Aflu de Tevet Sela și-l ascult zilnic.

Încep „O mie nouă sute optzeci și patru”.

IV. Prier

Aprilie – lună fatidică. În preajma alegerilor din 5 aprilie, citez din Orwell:

Libertatea înseamnă libertatea de a spune că doi și cu doi fac patru. Dacă ți se recunoaște asta, celelalte vin de la sine.

Într-o duminică frumoasă și însorită merg la muzeul Pușkin din cartier, apoi trec pe la secția de vot cu soția, Roux și gemenii și-mi fac datoria. Nutresc speranțe ca-ntotdeauna. Poate acum?

Nu ne culcăm. Urmărim rezultatele. Mare deziluzie. Doliu.

Apelul să mergem în piață să ne exprimăm regretele îl primesc ca pe ceva firesc. Se produce o metamorfoză în mine. Nu mi se mai pare OK să suport aroganța dictatorului. Recunosc pe semenii mei în mulțime.

În zilele ce urmează vocile se fac tot mai auzite. Paralelismele cu 1984 tot mai accentuate. De toate, inclusiv victimele torturii. În seara de 7 aprilie fac turism politic. Orașul arată de parcă apocalipsa ar fi în toi. În fața Președinției și a Parlamentului în flăcări se rulează o piesă din teatrul absurdului. Cineva aruncă calculatoare de la etaj. Cineva se spetește târâind o canapea roșie. Obosește și se culcă pe ea. Cineva a scos o tribună din Președinție și face poze la ea. Fete în costume sportive stau la coadă să se fotografieze. În PMAN lumea scandează civilizat. Solidar. Incoruptibil.

Mă grăbesc să termin cartea în speranța unui hepiend.

În aprilie nu ascult muzică. Scriu despre cele două Moldove și despre memoria scurtă a conaționalilor.

V. Florar

Caut normalitatea în săptămâna patimilor. O găsesc în noaptea de Paști. Râul de lumânări e atât de frumos. Mă întorc sfințit de la sfințit. Citesc „Lebăda neagră” de Nassim Nicholas Taleb cu candela aprinsă. Mă simt atât de fericit încât nu m-aș mai culca niciodată.

Tot în mai îl descoper pe Žižek. Mamă, ce distractiv. Filozoful rocker mă inspiră să perseverez pe jos în căutarea stației terminus. Aflu de Povestea Lucrurilor de Annie Leonard.

Între timp mă las absorbit de Lars von Trier. Retrăiesc Dogville (2003) și Manderlay (2005) ca pe o revelație întârziată.

Tot în mai e vreme pentru „Tigrul alb”. Scrisoarea deschisă a antreprenorului indian către Prim-ministrul chinez e citită în așteptare. Așteptând-o pe Roux de la ore, așteptându-mi rândul la dentist… Minutele de așteptare trec pe neobservate. Aravind Adiga e a treia mare descoperire a anului în planul cititului. După Bolaño și Díaz.

În planul ascultatului, ascult Harry Manx în căști.

VI. Cireșar

Vara începe să gospodărească în RM, iar eu aflu că majoritatea conaționalilor mei sunt jemanfișiști incorigibili, iar lupta cu răul și răii se desfășoară nu aici, ci în jungla mexicană. La mare mi-l iau pe Andrei Platonov în valiză să văd cu ce se termină experimentul comunismului în „Cevengur”. Cu eșec inevitabil. În schimb, Andrei Platonov este descoperirea literară Nr. 4.

Privesc cu ochi noi Matrix (iluminat de Žižek). Ascult Horace Silver după miezul nopții și beau rom cu gheață.

***

Continuare pentru semestrul secund, 2009 se este aici.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

4 Responses to “Retrospecția. Semestrul prim”

  1. Victoria* says:

    Astept cu mare nerabdare continuarea…mi-a placut mult! am retrait sentimentele pe care le-am avut in aprilie, prima depresie pe fond politic din viata mea, e inimaginabil ceea ce a avut loc in MD anul asta, ca rezultat al evenimentelor din aprilie! In mai cautam si eu normalitatea, speram s-o gasesc in rutina, in lucruri uzuale, am regasit-o abia dupa ce am stat o luna in afara Moldovei.

  2. [...] 26, 2009 Continui de unde m-am oprit. Adică de la [...]

  3. [...] bilanțul e făcut (semestrul I & II), iar debitul de zen e reconciliat deja cu creditul de visuri, nu-mi rămâne decât [...]