Ce-i cu tine, Bruce?

Vara se citeşte altfel. Mai ales dacă actul lecturii se produce pe marginea unei piscine, sub muzica valurilor sau în bătaia aerului condiţionat dintr-o cameră de hotel cu vedere la mare. Nu, nu, Søren Kierkegaard n-are ce căuta în compania unor ochelari de soare şi a unei perechi de șlapi. (Poate, dacă te aventurezi într-o călătorie la marea nordului, da cum asta se întâmplă în cazuri mai puţin specifice, să facem abstracţie de ele).

Întins pe şezlong sau de-a dreptul pe nisip, răcorit de apa sărată şi lins de razele nebune, care te-au acompaniat până sub umbrelă, bagi mâna în geanta mare care conţine tot felul de chiţibuşlâcuri şi dibuieşti obiectul dreptunghiular format din copertă, pagini şi semn de carte. Ce e sub copertă, asta-i întrebarea!

Căci e musai să fie o lectură uşoară, dar de preferat nu şi una trivială. La acest punct sunt solicitat de amici să le aduc câte o carte pentru vacanţă. Şi eu le aduc. Ghidat de propriile mele experienţe savuroase din trecut şi, natural, de starea de spirit a amicilor. Reperele geografice ajută. Un “Tuareg” pentru vacanţă în Tunisia; niscaiva “Iubita mea, Sputnik” dacă vine vorba de insulele greceşti (dacă e loc în valize pentru “Magicianul” lui Fowles cu atât mai bine); un “Talentatul Domn Ripley” pentru Italia; nişte Milorad Pavić pentru litoralul adriatic şi “Palatul păduchilor” pentru Turcia. Dacă geografia este irelevantă sau titlurile respective sunt deja consumate, iată un top all’improviso al celor mai palpitante lecturi de vacanţă:

1. „Clubul Dumas” de Arturo Pérez-Reverte. L-am citit de mai multe ori. Odată pe drum şi de două ori pe nerăsuflate. Personajul central, Lucas Corso, e o găselniţă. Un gen de Sam Spade amestecat cu Arthur Rimbaud. Nu te lăsa amăgit de faptul că ai vizionat The Ninth Gate (1999), linia legată de cei trei muşchetari este omisă cu desăvârşire din film şi tre să admit că e cea mai tare. Parol! Deşi bine, de imaginea lui Johnny Depp în rolul principal nu te poţi debarasă. Asta e, na. În plus romanul te plimbă prin Madrid, Toledo, Sintra şi Paris. Corso nu se desparte de o sticluţa sa de Bolls. Poţi să încerci, dacă vrei, deşi personal prefer să merg pe Tanqueray sau pe Bombay Sapphire.  Mai e nevoie de argumente în plus?
2. „Dans Dans Dans” de Haruki Murakami presupune că deja ai dat gata “În căutarea oii fantastice”. Dacă cumva nu, n-ai încotro, tre să o parcurgi mai întâi, căci sunt legate în ordinea indicată. E vorba despre căutarea “eului” rătăcit şi de fantasmele trecutului. Scheletele din dulap, ce să caute ele într-o vacanţă pe litoral? Ei, barem, o să se preteze bine-merci atunci când acţiunea romanului o să te strămute în Hawaii. Umbreluţe, coctailuri şi toată tevătura. Lucruri pe care o să le ai la îndemână, sper. Eram în Antalya și citeam altă carte. Dar am devorat-o rapid și furam și din cartea nevestei, „Dans Dans Dans” adică, pe care chiar dacă o citisem mai înainte, eram gata să o reiau de la bun început. E foarte tare, frate. Ce mai avem pentru locul 3?
3. „Ring 1 – Cercul” de Koji Suzuki, dacă ai chef de un thriller pe cinste. În altă parte decât la litoral nici n-ai cum să-l savurezi. Eu am avut neatenția să-l citesc acasă, înainte de somn și la lumina lămpii. Greșeală fatală, căci așa nici la viceu nu îndrăzneam să mă deplasez. Adică, deh, în cele din urmă, da, însă numai după ce aprindeam toate luminile în apartament. La mare am citit Ring 2. Tot OK. Cel mai bun e Ring 3, care încă nu a fost tradus românește, dar de undeva tot trebuie să începi. E și filmul cu aceeași denumire, desigur, cum se și practică, dar una e filmul și alceva e romanul.
4. „Secretul culorii pure” de Federico Andahazi e o istorie plină de mistere cu pictori din epoca renașterii. Andahazi te învârte pe deget. E ca și cum ai privi „Cina cea de taină” proaspăt ieșită de sub pensula lui Leonardo. Cufundarea în atmosfera epocii e totală. Culorile – aprinse. Caracterele – în carne și oase. Miresmele – compleșitoare. Parcurgi calea din Florența în Brugge conștient că alea două erau Londra și New Yorkul de pe timpuri. Unicul cusur al romanului… se termină prea repede. Poate mai iei ceva de Andahazi just in case. „Mironosițele” sau „Anatomistul” de pildă.
5. „Azazel” de Boris Akunin. Cel mai „de vacanță” mi se pare a fi ultimul roman din seria despre Erast Fandorin, „Carul de diamant”. Pe ăsta nu-l avem în română încă și, chiar de l-am avea, n-am cum să te îndemn să citești primele 10 volume din serie, astfel încât să ai toată povestea pusă la punct. Oricum, „Azazel” e o lectură delicioasă de felul său. Am avut șansa să aflu de Akunin, când identitatea autorului era învăluită de mister, iar felul suculent în care opera cu limbajul trimitea cu gândul la autorii imperiali. În traducere n-ai cum observa acest lucru, așa că, dacă poți, ia-l în rusă.
6. „Dicționarul khazar” de Milorad Pavić e fenomenală în special pentru cei care rămân să se învârte pe-aici prin Balcani, Marea Egee, etc. Un creştin, un musulman şi un evreu. Biblia, Coranul şi Torah. Trei destine încrucişate. Trei culturi pe teritoriul unui popor dizolvat de secole de istorie.
7. „Parfumul” de Patrick Süskind. Ehei, după “parfumul” respectiv să vezi cum ţi se acutizează mirosul. O istorie de groază şi quasi-detectivă. E ok şi filmul, dar şi lectura încinge de nu te poţi opri.
8. „Seducătoarea din Florența” de Salman Rushdie. O poveste cu dictatori şi amoruri. Occidentul în ospeţie la moguli, prinţese indiene în ospeţie la florentini. Merge ca desert, e savuroasă ca o baclava servită cu o cafea indiană. Cardamon, cuişoare, ştii tu…
9. „Periplul lui Baldassare” de Amin Maalouf. Un sfârşit al lumii amânat. O carte misterioasă şi o iubire imposibilă. Palestina, Istanbul, Genoa, Marea Egee. Duhul aventurii şi a călătoriilor.
10. „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon e o cutiuţă cu secrete din vechea Barcelonă. Dincoace dragostea-i inocentă, dar mari probleme cu misteriosul autor al unei cărţi rămase într-un singur exemplar. Un fel the Le Fantôme de l’Opéra în versiune catalană. În tot cazul, fantomele franchismului bântuie cu prisosinţă.

După cum vezi, nu-ţi vând poveste cu nouă neveste. Autori consacraţi, nu de duzină. Toate – chestii captivante, care hrănesc cu prisosință imaginația, fără însă a da mare bătăie de cap spiritului (cu excepția lui Murakami și Pavić, care se consumă bine în ambele sensuri). Căci cine vrea să-și necăjească spiritul pe durata vacanței?

Înțeleg și, totodată, nu ezit să încalc această regulă. Ca să nu mergem prea departe, iată chiar anul trecut l-am „cărat” pe Andrei Platonov într-o vacanță all-inclusive. Anterior am mers cu „Testamentele trădate” a lui Milan Kundera la Zatoka. Intenționez să-l iau pe Louis-Ferdinand Céline la Nisa. Așa că nu e ca şi cele zece porunci. Lasă-te și tu dus de val (dar vezi de nu te depărta prea tare de țărm ).

Îmi spui cum a fost, bine?

Tags: amin maalouf, arturo pérez-reverte, boris akunin, carlos ruiz zafon, haruki murakami, koji suzuki, milorad pavić, patrick süskind, vacanță